La Comandamentul Brigăzii 81 Mecanizată „General Grigore Bălan” a avut loc ceremonia de numire în funcţie a şefului de stat major al marii unităţi, colonel George Sas, până la această dată şef al operaţiilor şi instrucţiei.
În cuvântul său, comandantul Brigăzii 81 Mecanizată l-a felicitat pentru numire, mulţumindu-i pentru toate activităţile planificate şi desfăşurate exemplar până acum şi i-a urat succes în noua funcţie.
Începând cu orele 11.00 a avut loc şedinţa Consiliului de Garnizoană. Activitatea a fost condusă de comandantul Brigăzii 81 Mecanizată – colonel Iulian Berdilă, în prezenţa prefectului Ovidiu Frenț, preşedintelui Consiliului Judeţean Radu Moldovan şi a reprezentanţilor instituţiilor Sistemului Naţional de Apărare Ordine Publică şi Siguranţă Naţională din Bistriţa, a comandanţilor unităţilor militare din garnizoană şi a membrilor Consiliului de garnizoană.
Ordinea de zi a şedinţei a avut ca principale puncte de dezbatere: activităţile de perspectivă din garnizoana Bistriţa, calendarul activităţilor de instruire în comun şi alte aspecte care privesc activităţile ce se desfăşoară în garnizoană de către instituţiile reprezentate.
Adaugă comentariu