Toți juniorii de la CS Gloria Bistrița au primit cadouri din partea clubului, Consiliului Județean, Primăriei și sponsorilor în cadrul evenimentului ”Bucuria Crăciunului”, organizat la TeraPlast Arena.
Peste 1.500 de sportivi de la cele 50 de grupe de copii și juniori, din programul Gloria Junior și Academia Gloria, însoțiți de profesorii și antrenorii lor, au umplut TeraPlast Arena și s-au bucurat timp de câteva ore de acest eveniment organizat de club în mod tradițional la sfârșit de an.
Handbalistele de la echipele de Liga Florilor și Divizia A, componenții echipelor de fotbal masculin (Liga 2) și feminin (Superliga) le-au înmânat juniorilor pungile cu dulciuri.
Nu au lipsit emoțiile reîntâlnirii cu Moș Crăciun și, pentru că este perioada sărbătorilor de iarnă, Dorina Hoza și formația sa i-au colindat pe sportivi.
La eveniment au fost prezenți președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan, și primarul Bistriței, Gabriel Lazany.
”Gloria sunteți voi. Peste 1.500 de copii care cresc sub aripa unor antrenori dedicați și a unor părinți care înțeleg că sportul nu este doar sănătate, ci și un drum serios pentru viitor. Ca în fiecare an, Moșul a ajuns la toți copiii Gloriei, semn clar că au fost cuminți și harnici. Atunci când vezi o sală plină de copii îmbrăcați în culorile Gloriei, poți spune fără ezitare că acest proiect, acest club, își face cu adevărat treaba. Să rămâneți la fel de dedicați și la anul. Moșul Gloriei vede fiecare antrenament și se întoarce de fiecare dată acolo unde munca și bucuria merg împreună”, a transmis președintele CJ Radu Moldovan.
Duminică după-amiază, echipa de handbal s-a întâlnit cu fanii pe Pietonalul Liviu Rebreanu, la Căsuța lui Moș Crăciun, pentru poze și autografe.
Handbalistele au de acum costume de prezentare la nivelul Ligii Campionilor. ”Echipa de handbal a Gloriei Bistrița are armură nouă. Pe lângă echipamentul de joc personalizat, jucătoarele noastre poartă, în momentele speciale și în deplasările din Champions League, costume create special de brandul Pasha Men’s Wear. Ne dorim să transmitem unitate, profesionalism și respect față de competiție și suporteri. Fiecare apariție devine o declarație despre cine suntem și ce valori apărăm, dincolo de teren. În același timp, aceste detalii consolidează o mentalitate sportivă de elită: încredere, disciplină și asumarea statutului de echipă care joacă și se prezintă la nivelul Champions League. Mulțumim Pasha pentru că îmbracă Gloria exact așa cum joacă: sigură, unită și cu stil”, a anunțat clubul bistrițean.















Adaugă comentariu