Actualitate Recomandări

Bustul lui Alexandru Vaida-Voevod, dezvelit în prezenţa ministrului Culturii

(FOTO) Bustul lui Alexandru Vaida-Voevod, medic şi prim ministru al României, unul dintre liderii marcanți ai Partidului Național Român din Transilvania, apoi al Partidului Național Țărănesc, a fost dezvelit în prezenţa ministrului Culturii, Ionuţ Vulpescu, şi a altor personalităţi în parcul din incinta Ambulatoriului Integrat al Spitalului Județean de Urgență Bistrița.

Bustul din bronz, realizat de sculptorul clujean Larion Voinea, a fost prezentat mai întâi de poetul Ion Mureşan. A urmat apoi o slujbă de sfinţire oficiată de protopopul ortodox Alexandru Vidican şi protopopul greco-catolic Ioan Frişan. Au vorbit despre lucrare nepotul lui Alexandru Vaida-Voevod, poetul Mircea Vaida-Voevod, dar şi omul de afaceri Cristian Şirlincan, preşedintele Asociaţiei Alexandru Vaida-Voevod de la Bistriţa. Ofiicile de gazdă le-a făcut managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa, prof. univ. dr. Mircea Gelu Buta.

”Alexandru Vaida-Voevod este unul dintre personajele cheie ale procesului care a culminat cu Marea Unire de la 1 decembrie 1918. Luminile și umbrele vieții lui și ale carierei lui poltitce sunt luminile și umbrele României Mari, care încerca să consolideze constgrucția statală. Viața unui om, ca și devenirea unei națiuni, nu sunt doar în alb și negru, între extreme este o infinitate de nuanțe. Să nu uităm asta când judecăm trecutul și criticăm prezentul”, a spus Ionuț Vulpescu, ministrul Culturii.

Ministrul Culturii, Ionuţ Vulpescu, preşedintele Consiliului Judeţean, Radu Moldovan, şi Cristian Şirlincan au dezvelit apoi bustul în aplauzele celor prezenţi, printre care primarul Ovidiu Creţu, viceprimarii Cristian Niculae şi Gelu Muthi, deputatul Doina Pană, secretarul de stat Alexandru Pugna, prefectul Ovidiu Frenţ, directorul Bibliotecii Judeţene „George Coşbuc”, Ioan Pintea, membri ai cluburilor Rotary, oameni de cultură şi medici.

Alexandru Vaida-Voevod (n. 27 februarie 1872, Olpret, azi Bobâlna — d. 19 martie 1950, Sibiu), om politic, medic, publicist, unul dintre liderii marcanți ai Partidului Național Român din Transilvania, apoi al Partidului Național Țărănesc. Vaida-Voevod a debutat politic în anturajul arhiducelui Franz Ferdinand, ca susținător al drepturilor românilor transilvăneni. După Unirea Transilvaniei cu România și fuziunea naționalilor transilvăneni cu țărăniștii din Vechiul Regat, s-a numărat printre liderii marcanți ai noului Partid Național Țărănesc. În activitatea politică, Alexandru Vaida-Voevod a ocupat timp de trei mandate funcția de premier al României, remarcându-se de asemenea la conducerea Ministerului de Interne și a Ministerului de Externe. A sprijinit regimul autoritar al regelui Carol al II-lea, motiv pentru care i-a părăsit pe național-țărăniști și a întemeiat propriul partid. După instaurarea monarhiei autoritare a fost numit consilier regal, iar șeful statului l-a folosit pentru a-și justifica regimul, mizând pe credibilitatea unor politicieni cu experiență, care erau fideli monarhiei. Școala primară a urmat-o la Cluj, iar liceul la Bistrița și Brașov, unde s-a format intelectual într-un mediu german, fapt care i-a permis înscrierea la Facultatea de Medicină din cadrul Universității din Viena.

Alexandru Vaida-Voevod a avut o contribuţie deosebit de importantă la înfăptuirea Unirii Transilvaniei cu România. La 1 decembrie 1918, a participat la Marea Adunare Naţională de la Alba lulia, unde cei 1228 de delegaţi aleşi ai românilor „din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească” au votat Rezoluţia Unirii care „decretează unirea acelor români şi a tuturor teritoriilor locuite de dânşii cu România”. După acest eveniment istoric, Alexandru Vaida-Voevod devine membru al Consiliului Dirigent pentru a pregăti unificarea administrativă cu Vechiul Regat şi s-a numărat între cei patru delegaţi ardeleni care au adus regelui Ferdinand I  Rezoluţia Unirii pentru a fi ratificată.

A fost numit ministru de stat pentru Transilvania în primele guverne după Marea Unire, iar pe 1 decembrie 1919 a fost desemat preşedintele consiliului de miniştri. Printre măsurile luate ca prim ministru se numără şi organizarea unităţilor de jandarmi în Basarabia, Bucovina şi Transilvania, care să vegheze la ordinea şi liniştea publică în special în mediul rural şi zonele de frontieră. Pe 29 decembrie 1919, Parlamentul a ratificat legile prin care se consfinţea Marea Unire, iar pe 10 ianuarie 1920, prim ministrul Vaida-Voevod a plecat la conferinţa de pace de la Paris, unde a obţinut recunoaşterea internaţională a actelor unirii.

12 comentarii

  • Interesant ca se dezveleste din nou un bust al unui important roman care a fost greco catolic. Biserica greco catolica a avut o mare implicare la dezvoltarea acestei tari. Statul comunist si democratic de dupa ’90 nu a fost in stare sa-si repare greseala fata de aceasta biserica, retrocedandu-i toate proprietatile pe care i le-a confiscat… rusinoasa si penibila situatie
    https://ro.wikipedia.org/wiki/Alexandru_Vaida-Voevod

  • Dezvelirea bustului lui Alexandru Vaida Voevod pe Strada Garii intr-o zona foarte circulata contribuie la mobilarea urbana a orasului aducand o nota de vizibilitate in plus asupra cladirii policlinicii din Bistrita. La fel ar fi fost si cu bustul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, din fața sediului Inspectoratului de Poliție Județean, daca in 2012 un primar incult nu l-ar fi mutat in Piata Unirii fara sa stie ca numele pietei nu are nimic in comun cu „Mica Unire”. Dar, dupa mintea lui Cretu, Unire sa fie, nu conteaza daca-i Mare sau Mica. Ba mai mult, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud a comandat şi plătit statuia lui Alexandru Ioan Cuza, pentru ca el a pus bazele Poliţiei moderne în România. Si in acest caz, bustul lui Cuza a fost amplasat in 2004 in fata la IJP, intre altele pentru pentru a pune mai bine in valoare sediul Politiei, aducand vizibilitate asupra cladirii care seamana mai mult cu un bloc de garsoniere din perioada comunista. Acum cand se apropie centenarul Marii Uniri din 1918, Primaria Bistrita a anuntat un concurs de soluții pentru un grup statuar în Piața Unirii, dedicat Marii Uniri din 1918, urmand ca bustul lui Cuza sa fie mutat inapoi la IJP.

  • ce inseamna pozele asteA!!! un ACADEMICIAN in viata… RECTOR… sta penultimul intr-o poza de grup…. in conditiile in care el trebuia sa fie „piesa” principala…

    dar nuuuuu…. trebuie RM, OTC… si altiii

    • chiar asa, iar nepotul lui Al. Vaida Voievod, sta de asemenea intr-o pozitie marginala, in loc sa fie alaturi de academician in centru. Asta e o imagine perfecta a rasturnarii sistemului de valori si a marlaniei din politica noastra

  • Alexandru Vaida Voevod de religie greco-catolica, s-a născut într-o familie veche și bogată, care se înrudea cu episcopii români uniți Ioan Bob și Ioan Lemeni. Strămoşii săi fuseseră înnobilaţi la 15 noiembrie 1627 de către principele Transilvaniei, Gabriel Bethlen, motiv pentru care şi-a adăugat la nume titlul de Voevod.
    Alexandru a urmat la grădiniţa ungurească, iar când încă nu împlinise şase ani, a intrat în clasa I – a. Şcoala primară şi prima clasă de liceu a urmat-o la Cluj, in limba maghiară dupa care urmeaza impreuna cu fratele sau mai mic Ioan vine la Bistriţa spre a învăţa germana unde stau gazdă la directorul gimnaziului săsesc, Fischer.
    După terminarea clasei a – III – a, băieţii ştiind acum la perfecţie şi limba germană, băieţii urmeaza liceul Şaguna la Braşov.
    Mai târziu, pentru o educaţie în spirit mai românesc, parintele lor, Dionisie Vaida a plecat cu băieţii peste hotare, la Bucureşti. Când a văzut însă nivelul primitiv de civilizaţie din Vechiul Regat, înapoierea ştiinţifică a profesorilor de acolo, s-a întors grabnic cu băieţii la Braşov.
    În 1889 a mutat din nou băieţii la liceul săsesc din Bistriţa, aceasta spre a le înlesni cursurile universitare la Viena.
    În 1890 Alexandru Vaida se înscrie la facultatea de medicină din Viena pe care o absolvă după 6 ani obţinând doctoratul în medicină.
    Zic, să nu uităm nici asta când judecăm trecutul și criticăm prezentul cum zice ministrul poreclit al Identității Naționale.

  • Tăte ni-s tomnite, avem de tăte, treaba mere brici, d-apoi ce, doară nu ne-om strâca de cap de plictisală.
    Mai tăiem o peteală, mai înstruțăm un cap de cer ori de pieatră, ne mai adunăm unii cu alții (cam așeiia, ce-i drept) și punem țara la cale.
    Bună țară, ră tocmală, mama ei de rânduială !

  • Statul român ar trebui să-și arate respectul pentru toți marii oamenii pe care i-a avut Transilvania :”Andrei Mureșanu, Liviu Rebreanu, George Coșbuc, Iuliu Maniu, Iuliu Hossu etc. și trebuie într-un timp cât mai scurt să-și repare greșeala de a le lua bisericile greco-catolicilor și sa le dea înapoi frumos s-o civilizat

  • Multe stiri bune din cultura dar pozele ne arata ce mechista e conducerea judetului. In afara de doamna Pana sunt doar barbati. Pana si in Iran e mai multa diversitate.

  • Chelul are nevoie de tichie de margaritar. Statui, struti, oua de Paste. Masinile ni le rupem in gropi, aparatul de Radioterapie e …departe. Poate vor ridica o un monument si in amintirea celor „cazuti”, care mai aveau o sansa, din lipsa unor aparaturi medicale pentru care nu se gasesc fonduri!

  • Ioan si Alexandru au fost colegi de clasa,iar primul a avut intotdeauna note mai bune,motiv pentru care a facut Fac.de drept la Viena si a profesat avocatura.Ioan se credea,ca va face politica,dar a facut politica Alexandru,care era mai indraznet.
    La Olpret,Ioan avea „Curtea de Jos”,langa valea Olpretului,iar Alexandru avea „Curtea de Sus”,in partea de sus a satului;un imobil cu etaj.
    Tatal meu a fost administratorul mosiei lui Ioan Alexandru Vaida Voevod,iar eu m-am nascut la mosie si am fost botezat de „Maria Sa”,cum ii spuneau oamenii.L-am cunoscut;aveam cinci ani inainte de al aresta pe Domnia Sa,pe tata etc.
    Muzeul ar putea organiza o expozitie „Alexandru Vaida Voevod-1918”

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.