Sănătate

Cafeaua, puternic antidepresiv pentru femei

Femeile care beau multă cafea suferă mai rar de depresie, au descoperit oamenii de ştiinţă americani.

Cercetători din cadrul Universităţii din Harvard au analizat informaţii despre circa 50.000 de femei care au acceptat să participe la un studiu pe termen lung.

Analiza informaţiilor a dezvăluit: cu cât mai multă cafea consumau femeile, cu atât mai rar dezvoltau depresii.

Astfel, în grupul celor care consumau între două şi trei ceşti de cafea pe zi, riscul de depresie era cu 15 la sută mai scăzut comparativ cu cele care beau cafea o dată pe săptămână sau chiar mai rar. În grupul celor care consumau câte patru sau chiar mai multe ceşti de cafea pe zi, această diferenţă a fost de 20 la sută.

O idee asemănătoare a fost remarcată şi în cazul bărbaţilor. De asemenea, a fost dezvăluit că amatorii de cafea sunt predispuşi mai puţin ca alţi oameni la sinucideri.

Energizantul de fiecare dimineaţă, cafeaua, pare să fie mult mai benefic pentru sănătate decât se credea, numeroase studii creditându-l cu efecte nebănuite. Ajută în lupta cu demenţele, stimulează activitatea cerebrală şi, datorită antioxidanţilor, previne numeroase forme de cancer, de la cel de piele, la cancerul colorectal sau de prostată.

 

 

Sursa: Agerpres

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.