Actualitate Social

Căldură mare, mon cher!

La ora 12.00 (nu vă luați după ce indică orologiul care nu a mai fost reglat după ora de vară), termometrul amplasat pe strada Alexandru Odobescu indica între 33 și 34 de grade Celsius.

Așa cum au anunțat, de altfel, meteorologii, și astăzi e o zi toridă de vară. La ora 12.00, mercurul arăta pe strada Alexandru Odobescu între 33 și 34 de grade Celsius. În ciuda faptului că soarele ardea de-a dreptul, foarte mulți oameni au ieșit din casă, iar mulți s-au așezat la plajă să nu rateze o zi de bronzat.

Un domn (foto 3) care nu a mai avut probabil energie să meargă până într-un loc special amenajat, a preferat un spațiu verde din apropiere de Kaufland unde a încercat să prindă cam tot ce se poate din căldura soarelui. Nu credem că a ratat ceva! Alte doamne (foto 4) au uitat că se află în apropierea unui loc de joacă pentru copii și s-au întins și ele ca să se bronzeze.


Alții însă au preferat mișcarea pe role. E exemplul domnului din imagini (foto 5) care, împreună cu fetița, a luat-o de-a dreptul pe șosea. BIne măcar că a ținut-o de mână!

La așa căldură, mon cher, și lumea își schimbă comportamentul!

Cristiana Sabău

   

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS