(INTERVIU) Sergiu Petruşca (16 ani), anul trecut medaliat cu aur la faza internaţională a Olimpiadei Pluridisciplinare de Ştiinţe pentru Juniori, acum elev în clasa a X-a la Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu” Bistriţa s-a calificat deja la două faze naţionale ale olimpiadelor de chimie şi fizică, iar astăzi participă şi la faza judeţeană a olimpiadei de informatică. Care sunt planurile lui de viitor şi ce vrea să facă pentru Bistriţa, aflaţi din interviul acordat în exclusivitate publicaţiei noastre.
Sergiu, ai adus aurul de la faza internaţională a Olimpiadei Pluridisciplinare de Ştiinţe pentru Juniori. Anul acesta la ce olimpiade participi?
Eu nu mai pot participa anul acesta la Olimpiada Pluridisciplinară de Ştiinţe pentru Juniori fiindcă presupune o limită de vârstă. Am împlinit 16 ani şi nu mai pot merge, dar le recomand experienţa tuturor fiindcă, în România, are trecere directă la baraje. Primii 15 de la etapa naţională trec direct la lotul de pregătire de la Bucureşti. Însă eu m-am calificat acum la două faze naţionale, la fizică şi chimie. Deja nu mai pot merge atât de uşor la baraje pentru că trebuie date probe de selecţie. De acum, fiecare trebuie să se axeze pe un singur domeniu fiindcă nu le poţi face bine la nivel mediu pe toate. Trebuie să faci unul la nivel de superexcelenţă.
Tu spre ce disciplină te vei îndrepta?
Toate disciplinele de real se leagă între ele. Toată lumea spune că matematica le leagă, ceea ce e într-un fel e adevărat, însă chimistul face materialul, fizicianul pune într-un aparat, informaticianul foloseşte, iar matematicianul spune: da, asta merge bine că e relaţia asta, asta merge că e relaţia cealaltă. A, am uitat biologia, care e ştiinţa viului şi care foloseşte aparatele. Nu ştiu exact spre care dintre discipline mă voi îndrepta. Rezultatele de anul acesta vor decide, până la urmă, ce voi face. Am de gând să găsesc o interferenţă între chimie şi informatică fiindcă informatica este un domeniu care ţine de prezent, iar chimia un domeniu care presupune să ştii din ce e făcut orice lucru şi să înţelegi lumea în care trăim la nivel microscopic. Chimia e domeniul în care se găsesc tot mai multe medicamente, e nevoie de leacuri pentru oameni sau de materiale pentru avioane, rachete, combustibil fosil. Este o generaţie în care informatica se pune foarte bine la punct cu chimia deoarece căutăm resurse regenerabile, modalităţi eco pentru formarea de energie, pentru transformarea energiei solare în energie electrică şi aşa mai departe. Până la urmă, lucrurile acestea ţin de o echipă. Avem nevoie de un informatician, un fizician, un chimist şi trebuie să ştie fiecare măcar puţin din celelalte domenii ca să fie o echipă unitară.
Cum îţi vezi viitorul?
Fie mă văd într-un birou, prelucrând date experimentale ale unor cercetători, fie mă văd în laborator, cercetătorul care merge la informatician şi spune că vrea şi asta, şi asta. Încă nu ştiu.
Olimpicii sunt „vânaţi” de regulă de uiniversităţile din străinătate.
Dacă mă vor accepta, cel mai probabil, voi merge deoarece în străinătate sunt nişte condiţii gândite astfel încât să ajute foarte mult şi studentul, şi comunitatea. Universităţile din străinătate promovează ideea că, ajutând studentul, ajută comunitatea pe mai departe. Pentru informatică însă nu e neapărat necesar să se meargă în afară. Dacă merg pe info, cel mai probabil merg la UBB Cluj. Dacă este să aleg ceva pe chimie, ştiinţe aplicate sau chimie cu info, cred că voi merge în străinătate dacă mă acceptă.
Unde ţi-ar plăcea să trăieşti?
Mie România mi s-a părut întotdeauna un loc foarte frumos, dar care nu îşi valorifică potenţialul. Avem potenţial extrem de mare. Eu când am mers la olimpiade, cel mai frumos sentiment pe care l-am avut a fost faptul că toţi copiii din generaţia mea îmi spuneau Bistriţa, iar pentru mine asta a însemnat un fel de victorie, adică m-am simţit mult mai bine când mă strigau copiii Bistriţa pe holuri decât atunci când luam premiul. Totdeauna mi-a plăcut foarte mult să îmi reprezint judeţul şi oraşul. Eu, cel puţin, îmi ador oraşul. Avem o cetate medievală atipică, cea mai nordică, avem o grămadă de chestii interesante la fiecare colţ de stradă pe care oamenii nu le ştiu şi poţi să afli ceva nou în fiecare zi. Şi România e ca un fel de Bistriţa, are o grămadă de locuri frumoase, colţuri nevalorificate care pot fi foarte frumos puse în valoare şi luminate. Dacă voi merge în străinătate, o să încerc să le spun oamenilor ce este România, cum, de altfel, am făcut-o la internaţională. Noi, lotul României, am împărţit steguleţe, magneţi, le-am spus despre Dracula, tot felul de lucruri, iar o grămadă ne-au spus că locul acesta nu e aşa cum se prezintă la ştiri. Toţi erau din ce în ce mai curioşi. Fiecare loc are ceva de spus, iar România ar putea fi ceva absolut minunat dacă am şti cum să ne vindem şi să facem din ceea ce avem ceva bun şi de calitate.
Ca să avem „ceva bun şi de calitate”, ar însemna ca şi voi, olimpicii, să vă întoarceţi acasă.
Indiferent de studiile pe care le voi face, cândva, în viitor, m-aş întoarce înapoi în Bistriţa. Eu întotdeauna mi-am dorit ca olimpicii să aibă condiţii. Se observă la olimpiadele naţionale loturile de Bucureşti, Iaşi, Cluj, care au 20, 30, 50 de participanţi şi judeţele mici care au limita minimă. De exemplu, Bistriţa-Năsăud are 5-6. Comunitatea de olimpici din România e foarte bună, avem reprezentanţi foarte buni la nivel naţional şi totul se moşteneşte. Pe mine m-au antrenat olimpici foarte buni din ţară, din Craiova, Botoşani, Bucureşti, Constanţa. Fiecare olimpic are ceva cu care poate ajuta. Nimeni nu are râcă. Nu! Ne ajutăm reciproc şi mergem mai departe. Spre exemplu, în momentul de faţă, avem olimpici la chimie din clasele a VIII-a şi a IX-a de la „Liviu Rebreanu” calificaţi la fazele naţionale şi eu am început să le fac fişe pentru proba practică la chimie, să vadă prin ce am trecut eu. Nici eu nu am ştiut să fac iodometrie pe clasa a IX-a. Cum am fost la Bucureşti, la lotul restrâns, am învăţat, am adus o informaţie la Bistriţa şi se duce din generaţie în generaţie.
Esti un adevarat spirit olimpic!