Actualitate

”Târgul de Purici”: Când puteți dona și cumpăra

A doua ediție a ”Târgului de Purici”, organizat de Clubul Lions Bistrița după modelul unui eveniment similar din Sankt Polten (Austria), are loc între 26 octombrie și 1 noiembrie în Teatrul de Vară din Piața Centrală. ”Târgul de Purici” este marcă înregistrată la OSIM.

”După modelul Flohmarcht-ului german sau austriac și a Marché aux puces francez, clubul nostru a hotărât să implice societatea în strângerea de fonduri care să fie întoarse mai apoi tot către societate, acolo unde este nevoie. Rugăm populația să participe cu donații constând în îmbrăcăminte, încălțăminte, electrocasnice, jucării, mic mobilier, articole de menaj, cărți, CD-uri, calculatoare și birotică, orice alt obiect de care nu mai are nevoie, dar mai are încă valoare de întrebuințare. Toate aceste obiecte pot fi aduse la cortul de pe pietonal, sau dacă ne solicitați vom trimite pe cineva să le ridice de la domiciliul dumneavoastră”, anunță Clubul Lions.

afis targ de purici 15Donațiile pot fi aduse de luni 26 până joi 29 octombrie, la Teatrul de vară, între orele 10.00 și 18.00.

Zilele de vânzare vor fi vineri 30 octombrie (orele 10.00 – 18.00), sâmbătă 31 octombrie (orele 10.00 – 18.00) și duminică 1 noiembrie (orele 10.00 – 14.00). ”Împreună cu tot ceea ce am primit de la colegii noștri Lions din St-Polten (Austria), adică un TIR de diverse lucruri, toate donațiile primite se vor pune în vânzare începând cu ziua vineri 30 octombrie, până duminică 1 noiembrie”.

Fondurile strânse în urma vânzării obiectelor vor fi folosite pentru continuarea susţinerii comunităţii locale prin proiectele derulate de Clubul Lions. ”Cum se utilizează banii astfel obținuți? Anul trecut, clubul nostru a împădurit pe cheltuiala sa (5.000 euro) și în colaborare cu Tășuleasa Social două hectare de teren erodat la Budești Fânațe, a făcut mai multe donații care i-au vizat pe copiii de la Preventoriul Ilișua, a organizat a treia ediție a Cupei Lions la șah, campionat județean, a sponsorizat campionatul județean și cel național de șah pentru nevăzători, a făcut screening-uri oftalmologice, stomatologice și testări de glicemie, de Ziua luptei împotriva diabetului, a organizat expoziții de artă, concerte, a sponsorizat transportul din Republica Moldova a 10 elevi și doi profesori pentru participarea la o tabără de creație a Liceului Corneliu Baba, a oferit pachete de Crăciun pentru peste 50 de oameni în vârstă singuri, etc. Pentru reușita acțiunii noastre avem nevoie de voluntari, voluntariatul stând și la bază acțiunilor similare din occident. Este minunat să vezi cum efortul tău aduce un zâmbet de fericire pe fața unei persoane mai puțin norocoasă decât tine! Haideți să dăm o nouă viață lucrurilor de care nu mai avem nevoie!” – Lions Bistrița.

Anul trecut, peste 4.500 de oameni au vizitat ”Târgul de Purici”, care a însemnat un volum de muncă de 2.618 ore, 70 de voluntari, peste 15 parteneri, instituţii şi firme implicate în buna desfăşurare a târgului, încasări în valoare de 32.758 lei şi donaţii de 1.325 lei, aproape 30 metri cubi de haine donate la final către 14 fundaţii şi asociaţii.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS