Actualitate

Când va spune Asociaţia Prosocial Bistriţa ce a făcut cu hainele uzate adunate în containere?

Începând cu luna septembrie a anului 2012, în oraşele Bistriţa, Beclean, Năsăud şi Sîngeorz Băi au apărut pe străzi containere pentru colectat haine uzate. Acestea poartă însemnele Asociaţiei Prosocial Bistriţa care pare a fi imposibil de contactat. Organizaţia are un site, dar nu a mai postat nimic pe el din anul în care s-a apucat de această activitate.

De pe pagina de internet a Asociaţiei Prosocial Bistriţa aflăm că data de 7 septembrie 2012 coincide cu demararea acţiunii de colectare a hainelor uzate. “În ţăările vestice se practică acest gen de colectare care are un triplu scop: ajutorarea nevoiaşilor, oportunitatea de found- rising pentru organizaţiile nonprofit-nonguvernamentale şi recondiţionarea deşeurilor textile. Hainele şi obiectele care nu se mai pot folosi vor fi donate,în funcţie de nevoi: în cazul unor calamităţi naturale sau de altă natură; la cererea direcţiilor sociale de pe lângă primării; la solicitarea oamenilor în nevoie, înregistraţi în baza noastră de date. Hainele şi obiectele inutilizabile vor fi transformate în materie primă de către o firmă specializată din Satu Mare, partener al Asociaţiei noastre, care suportă toate cheltuielile legate de colectare, sortare, distribuire, reciclare”, scrie pe pagina web a organizaţiei.

Tot de aici aflăm că Primăria Bistriţa, partener în proiect, a acordat , cu titlu gratuit, spaţiile necesare amplasării containerelor şi că, în cazul în care vrem mai multe informaţii, trebuie să ne adresăm lui Florin Caspriac – preşedinte şi Dorin Bilan – vicepreşedinte. Din păcate, la numerele de telefon trecute în dreptul celor doi nu răspunde nimeni.  

Aflăm, în schimb, că “iniţiativa a fost primită foarte bine de către populaţia minicipilului Bistriţa” şi că, în trei luni oamenii au donat 30 de tone de haine.  Comunicatul e din luna decembrie a anului 2012, iar din el mai aflăm următoarele: “Din această cantitate  s-au facut donaţii semnificative persoanelor nevoiaşe din municipiu, Penitenciarului Bistriţa, Centrului de cazare temporară pentru persoanele fără adăpost şi Centrului Creştin Onisim”. Nu ni se spune ce înseamnă semnificative ş ice s-a întâmplat cu restul cantităţii colectate.

Cert este că ne aflăm în anul 2014 şi nu avem niciun rezultat concret şi vizibil al proiectului în care este implicată şi Primăria Bistriţa. Ştim doar atât despre colectarea de haine uzate că “proiectul este iniţiat de Asociaţia Prosicial şi se bazează pe un parteneriat format din organizaţii apartinând celor trei sectoare importante ale societăţii democratice moderne: public, privat şi neguvernamental. Acest tip de colaborare, în domeiul responsabilităţii sociale, duce la crearea a ceea ce se numeşte „ valoare adăugată – un lucru pozitiv pe care fiecare organizaţie în mod separat nu l-ar putea obţine”.

Întrebăm public în ce constă plus valoarea proiectului: în numeroasele gunoaie care se strâng în jurul acestor containere?

2 comentarii

  • Toate containerele din oras sunt arhipline….nu se mai poate introduce nimic in ele Amincercat la cele de la Lama,Domus,1 Decembrie.Rog veniti sa le goliti!!!Ar fi mult prea pacat sa ajunga haine bune ,utilizabile la gunoi si sa nu se bucure persoane nevoiase de ele

  • Organizaţia are un site, dar nu a mai postat nimic pe el din anul în care s-a apucat de această activitate.
    Aflăm, în schimb, că “iniţiativa a fost primită foarte bine de către populaţia minicipilului Bistriţa” şi că, în trei luni oamenii au donat 30 de tone de haine. Comunicatul e din luna decembrie a anului 2012, iar din el mai aflăm următoarele: “Din această cantitate s-au facut donaţii semnificative persoanelor nevoiaşe din municipiu, Penitenciarului Bistriţa, Centrului de cazare temporară pentru persoanele fără adăpost şi Centrului Creştin Onisim”. Nu ni se spune ce înseamnă semnificative ş ice s-a întâmplat cu restul cantităţii colectate.
    Cum vine asta?! Nu a mai postat nimic dar totusi aflam?!
    hainele şi obiectele inutilizabile vor fi transformate în materie primă

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.