Actualitate

Caravana SMURD ”Fii pregătit!” ajunge la Prundu Bârgăului și Beclean

Caravana SMURD ”Fii pregătit!” ajunge în Prundu Bârgăului (sâmbătă 24 august) și în Beclean (duminică 25 august), între orele 09.00 – 18.00.

Există situații limită în care câteva secunde pot schimba totul! Pentru astfel de momente, Caravana SMURD ”Fii pregătit!” organizează cursuri de instruire pentru acordarea primului ajutor în situații de urgență, la nivel naţional.

Caravana constă ȋn deplasarea unui centru de formare mobil în care se vor organiza cursuri de instruire a populației pentru acordarea de prim ajutor în situații de urgență. Centrul mobil este construit special pe structura unui tir, are o sală de școlarizare cu o capacitate de 40 de persoane și este dotat cu toate echipamentele medicale şi de prim ajutor, dispozitive portabile, inclusiv simulatoare, ce permit instruirea eficientă a cursanţilor în cele mai noi tehnici de acordare a primului ajutor.

Specialiștii ISU Bistrița-Năsăud și voluntarii Programului ”Salvator din pasiune” îi așteaptă pe bârgăoani și beclenari în parcul comunal din Prundu Bârgăului, respectiv în zona bisericii din centrul orașului Beclean.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS