Parada a început sâmbătă seara la ora 20.00 şi la ea au asistat senatorul Dorin Dobra, Valer Bindea, dar şi consilierul judeţean Samuel Coman.
Mai mulţi tineri mascaţi au însoţit camionul în care se afla Fanfara Rodna, dar şi cel cu dansatori în costume de baie. Într-o maşină decapotabilă erau şi câţiva tineri îmbrăcaţi în costume populare. Ei au străbătut satul de la un capăt la altul, iar în momentul în care s-a înserat au aprins torţe.
„Vrem să se bucure toţi locuitorii comunei de ce le-am pregătit. Dintre cei 5.000 locuitori ai comunei Livezile, doar o mică parte, o mie, vin la scenă. Restul ies la poartă şi se bucură de spectacol. Vreau să vă spun că nu a costat nimic.Tinerii şi-au făcut singuri costumele, s-au mascat. Noi le-am asigurat doar mijloacele de transport ca să poată să-i vadă tot satul. Eu nu mă consider un Mazăre de Livezile. Vreau ca oamenii din comună să se bucure. Atât”, a spus primarul Traian Simionca.
După ce au încheiat parada, care a îngreunat puţin traficul pe DN 17, a început spectacolul pe scena amplasată în parcarea Primăriei Livezile. Au evoluat dansatorii de la Reborn, dar şi fetele din trupa de dansuri orientale „Cadânele lunii”, care, de altfel, au şi defilat prin sat.
ACTUALIZARE
Duminică au fost fi concursuri de şah, table, remy şi moară. Fanfara de la Rodna a interpretat muzică militară, valsuri, dar şi melodii din folclorul internaţional. Apoi au evoluat artiştii Teatrului de copii şi tineret „Alexandru Misiuga” de la Centrul Cultural Municipal „George Coşbuc” din Bistriţa, Ansamblul „Nunta Zamfirei” al comunei Livezile, Ansamblul „Tulnicul” din Baia Mare şi Ansamblul folcloric „Flori de romanaţi” din Dobrosloveni (Olt). Ediţia din acest an a Zilelor comunei Livezile s- încheiat cu un foc de artificii.
La spectacolul folcloric au fost prezenţi preşedintele CJ Radu Moldovan, prefectul Ioan Țintean, vicepreşedintele CJ Alexandru Pugna, administratorul judeţului Florin Moldovan, primarii comunelor Josenii Bârgăului şi Bistriţa Bârgăului, Tudorel Ciotmonda respectiv Vasile Laba.”Îl felicit pe domnul primar Traian Simionca pentru organizare şi pentru faptul că într-o comună cu foarte multe datorii preluate de la fosta conducere a reuşit să facă lucruri importante pentru oameni. Le-am vorbit livezenilor despre investiţiile Consiliului Judeţean în comuna lor: Modernizarea DJ 172G, Cuşma-Livezile, cu o lungime totală de 12,5 km din care până în momentul de faţă am realizat 7 km cu o investiţie de peste 76 miliarde de lei vechi. De asemenea, în urma discuţiilor cu domnul vicepremier Liviu Dragnea, Guvernul României a alocat suma de 300.000 de lei pentru demararea lucrărilor la DC 6A Livezile – Dumbrava”, s cris Radu Moldovan pe Facebook.
CLICK PENTRU MAI MULTE FOTOGRAFII
Rautaciosilor!Vedeti ca si Dobra e bun la ceva!
Un nou subiect de film pentru Kusturica.
hahahahahahahhahahahha………….hahahahahhahahahahahahhahah,naspa naspa naspa
” Eu nu mă consider un Mazăre de Livezile.” – zicea gura primarului din com. Livezile, si poate are dreptate ! Primarul ales democratic , acel urmas al lui ION AL GLANETASULUI este rezultatul mancatorilor de FASOLE din …..” IAD ” versus….. Livezile !
pentru locuitorii din livezile as avea o intrebare….nu stie nimeni sa/mi raspunda cine canta in boxe cand trec cu masina cei din poza a 5 a de la coada, ansamblul din decapotabila…..Am fost la o nunta recent la care au fost invitati si mi/a placut foarte mult piesa din boxele masinii lor cand au venit dupa mireasa.Va multumesc!!!