Actualitate

Care este gradul de ocupare a Parcului Industrial și cât vor investi rezidenții

Până acum, gradul de ocupare în Parcul Industrial Bistrița Sud în cadrul structurii de sprijinire a afacerilor este următorul: 21.400 mp suprafață concesionată din 215.845 mp suprafața totală disponibilă inițial, numărul agenților economici atrași fiind de 9 rezidenți (”locatari”) ai structurii, din care: microîntreprinderi – 3, întreprinderi mici – 6. Numărul total de locuri de muncă nou create în cadrul firmelor găzduite este de 316, iar valoarea totală a investițiilor prognozate de către aceste companii este de 7,2 milioane euro.

Conform raportului firmei care administrează Parcul Industrial, SC Business Park Bistrița Sud SRL, în perioada 01.07.2016 – 30.09.2016 s-au semnat încă trei contracte de administrare și prestări servicii conexe cu trei companii rezidente, dar și un contract de servicii cu o firmă acreditată pentru realizarea Studiului de fezabilitate ”Incubator de afaceri” – prezentarea studiului de arhitectură.

Reamintim că 5 companii – Wintercom, Centana, Roindra Cont, Datacor și Geto Dacia – au semnat contracte pentru concesionarea a 1,9 ha teren din suprafața disponibilă în parc, asumându-și investiții de peste 6 milioane de euro și 198 de locuri de muncă. Domeniile de activitate în care activează primii rezidenți ai Parcului Industrial sunt următoarele: fabricarea de structuri metalice, fabricarea componentelor de comunicații, procesare lapte și produse lactate, fabricarea elementelor de tâmplărie pentru construcții autonome energetic, injecții mase plastice. Alte trei companii și-au adjudecat împreună aproximativ 2 ha teren, la cea de-a doua licitație.

Parcul Industrial Bistrița Sud – o investiție greenfield – se desfășoară pe o suprafață de 30 de hectare și este situat în extravilanul municipiul Bistrița, în localitatea componentă Sărata. Platforma industrială este destinată ramurilor industriale cu grad redus de poluare si cu tehnologii curate și moderne, ale căror activități sunt preponderent de producție și servicii.

Primăria Bistrița a finalizat în septembrie 2015 proiectul ”Parc Industrial Bistriţa Sud”, în valoare totală finală de 25.564.673,68 lei, din care 14.456.019,47 lei finanţare nerambursabilă, iar restul sumei din bugetul local. Ce cuprinde Parcul Industrial: 1.900 m străzi de incintă, 1.116 m drum de acces, 1.900 m pistă pentru ciclişti, 14.286 mp spaţiu verde, 2.160 m reţea distribuţie apă, 1.600 m reţea distribuţie gaze naturale, 1.550 m reţea electrică de joasă tensiune, 5.460 m reţea pentru iluminatul public şi o staţie de epurare independentă. Parcul Industrial din Sărata are o suprafață de circa 30 ha, din care 19,6 ha disponibile pentru agenții economici: 4 loturi pentru industrie mare, 11 loturi de 1.400 mp pentru industrie medie, 23 de loturi de 400 mp pentru industrie mică, 3 loturi de 3.000 mp pentru servicii, 5 loturi pentru logistică, manipularea materialelor și depozite.

Un atelier FabLab va fi dezvoltat în viitorul incubator de afaceri din incinta Parcului Industrial, urmând ca acesta să fie acreditat de MIT. Incubatorul propriu-zis va însemna o clădire P+2, cu o suprafață desfășurată de 2400 mp, construită chiar la intrarea în Parcul Industrial, pe o parcelă de teren de 1.400 mp. Imobilul va conține birouri pentru firme start-up, birourile administrative ale firmei ce administrează Parcul Industrial, o sală de conferințe de 100 persoane, un spațiu expozițional, spații comune, spații de depozitare, spații sanitare etc. Atașat de acest imobil, va fi construit un spațiu de producție, destinat fablab-ului.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.