Care sunt cele mai vechi localități din Bistrița-Năsăud atestate documentar

Cea mai veche localitate din județul Bistrița-Năsăud se numea Igalia și a fost atestată documentar cu șapte decenii înaintea Bistriței. Alte cinci așezări sunt mai vechi decât orașul reședință de județ.

Potrivit studiului ”Vechimea documentară a localităților din județul Bistrița-Năsăud”, scris de Pompei Boca și apărut în 1971, următoarele sunt cele mai vechi localități din județ:

1. ȘIEU SFÎNTU (1172): Cea mai veche menţiune documentară din cuprinsul judeţului se referă la existenţa satului Şieu-Sfîntu, între anii 1172-1196, pe timpul regelui ungar Bela al III-lea. Atestarea rezultă dintr-o diplomă dată în anul 1230 de Bela (IV), fiul şi coregentul regelui Andrei al II-lea, prin care se întăreşte posesiunea unui număr de nouă moşii sau pământuri, pe seama lui Chama fiul lui Lob, dăruite acestuia din urmă şi fratelui său Toma de către Bela al III-lea. Între moşiile amintite este şi „satul lgalia de lângă râul Şieu în care este clădită biserica sfîntului Andrei, aflătoare în comitatul Dăbîca, împreună cu toate folosinţele şi cele ce se țin de ele, anume pământurile de arătură, fânaţele, pădurile, livezile, apele şi râurile care ţin de ele”.
2. SIMIONEȘTI (1215): În „Registrul de la Oradea” pe anul 1215 se află consemnat procesul în care „Demetriu din satul Năsal a învinuit pe Joanca din satul Simioneşti (villa Simonis) şi pe Urbanus din satul Ebeş (aşezare dispărută aflată lângă Gorneşti-Mureş), spunând că atunci când au primit-o pe cumnata lor, după moartea soţului ei, i-au luat şi banii săi în valoare de treizeci de mărci”. Voevodul Simion i-a trimis pe împricinaţi pentru proba fierului roşu la Oradea, unde ei au căzut la învoială. Carol Robert regele Ungariei restituie, în 13 mai 1319. magistrului Simion comite de Şemlacul Mare şi de Caraş satele şi moşiile de pe valea Şieului între care şi Simioneşti (Symonteluke), drept răsplată pentru slujbele sale credincioase.
3. ȚENTEA (1219): Judecătorul curial Turdemetz a trimis pe pristavul (crainicul) Ochy în satul Ţentea (Scenta) să însoţească la Oradea pe sătenii din Kenesy şi Pelenka care se judecau pentru un pământ de două sute clăi de bucate. În 5 august 1347, Capitlul din Alba Iulia confirmă printr-un act scris hotărnicirea moşiei Diviciori din comitatul Dăbîca şi punerea lui Ștefan, voevodul Transilvaniei, în stăpânirea ei. În document este menționată de două ori vecinătatea cu pământul Ţentea.
4. BUDACU DE JOS (1288): Andrei al II-lea regele Ungariei dăruieşte, în anul 1228, lui Dionisie, mare vistier, moşia Săplac (Goreni-Mureş), confiscată de la Simion banul, deoarece a participat la complotul în care a fost omorâtă regina Gertruda. Delimitându-se pământurile aparţinătoare acestei moşii sau sat, se spune că hotarul ajungea la râul Şieu „şi urcă până la, izvorul Şieului (capul Soyou) de unde merge spre muntele care se chiamă Cuzberch; pe muntele acela (hotarul) merge până la izvorul Bogdad, apoi înaintează la munţii Călimani, iar de aici la Ruscia”. Termenul Ruscia din document se pare că este numele unui pârîu ce curge spre Mureş. Budacu de Jos (Buda) mai este amintit şi în 1292 când Ladislau, voevod al Transilvaniei, confirmă înţelegerea dintre comitele Nicolae de Rodna şi fiii fratelui său, comitele Benedict, cu privire la împărţirea moştenirii lor, iar Ruştiorul este atestat la 13 mai 1319, când regele Caroi Robert al Ungariei restituie magistrului Simion satele şi moşiile sale.
5. RODNA ȘI BECLEAN (1235) La Rodna se află una din cele mai vechi exploatări miniere a cărei existenţă este semnalată încă din secolul al XII-lea. Cronicile ruseşti amintesc prima dată de Rodna în anul 1235 când se povesteşte despre călătoria în Ungaria a ducelui Daniel de Haliciu care a venit pe drumul ce duce peste culmile Borsuc la minele din Rodna. După cronicile germane, înainte de năvălirea tătarilor, fugarii cumani au devastat acest oraş (civitatem) în anul 1239, omorând populaţia. Din descrierea lui Rogerius rezultă că, în 1241 sub conducerea lui Cadan armatele mongole au trecut munţii spre Rodna care era populată cu numeroşi locuitori germani şi unde se aflau mine de argint aparţinătoare regelui. Neavând fortificaţii, oraşul a fost obligat să se predea cu mari jertfe, iar cneazul de Rodna, Ariscaldus, cu 600 de ostaşi ai săi, a trebuit să însoţească pe mongoli, servind drept călăuze. Într-o diplomă a regelui Bela al IV-lea, din anul 1243, se arată că Ariscaldus, cneaz al Rodnei, încă înainte de 1241 a primit de la rege satul Sărata. Documentul respectiv pierzându-se în timpul năvălirii tătarilor. Bela al IV-lea confirmă şi întăreşte această posesiune pe seama fiilor, fraţilor, şi rudelor lui Ariscaldus. Dintr-un document din anul 1264 ştim că Rodna şi Bistriţa încă din timpuri imemoriale erau posesiuni ale reginei, pe care Ştefan, fiul regelui Bela al IV-lea, le ţinea ocupate şi de aceea papa a intervenit pentru a fi restituite mamei sale. Despre cnezatul Rodnei şi al Bistriţei se aminteşte ultima oară în 1279, după care dată se menţionează numai Bistriţa. Papa Grigore al IX-lea, în 13 novembrie 1235, porunceşte din Viterbo episcopului Cumanilor şi prepozitului de Beclean (Bethleem) şi Cenad să cerceteze pricina dintre episcopul Transilvaniei şi mai mulţi preoţi din Transilvania, pe baza dosarului trimis acestora. În 15 aprilie 1305, Capitlul din Alba Iulia confirmă înţelegerea dintre comitele Grigore şi fratele său Iacob făcută cu Grigore, fiul lui Nicolae, privitor la împărţirea unor moşii şi sate între care este menţionat şi satul Beclean (Bethlend).
6. BISTRIȚA (1241) Regiunea. Bistriţei a fost colonizată cu germani în partea a doua a secolului al XII-lea sau cel mai târziu la începutul secolului al XIII-lea. Un timp, ţinutul a purtat numele de Nosen de la târgul Nosa cum i se spunea Bistriţei. În conţinutul unor concesiuni de comerţ date de Bela al IV -lea negustorilor veneţieni, este amintit şi Andreas meşter din Bistriţa. În 1241, când a avut loc invazia tătarilor, exista opidul Nosa, care a suferit mari pierderi de oameni, după cum rezultă dintr-o consemnare datată ca fiind din anul 1250. Acest Nosa este înşirat printre cele mai reprezentative oraşe transilvănene ce au avut de suferit de pe urma invaziei, cum au fost Rodna, Dej, Cluj, Oradea, Sibiu. Cu ocazia delimitării de hotar a satului Sărata în 1243 este amintit şi teritoriul învecinat al Bistriţei (Bystricia). În anul 1264 se precizează că Bistriţa, împreună cu Rodna şi alte sate, făceau parte din posesiunile reginei Ungariei. Prin anul 1274 în fruntea, Bistriţei se afla magistrul Paul care era comite de Rodna.
7. MĂRIȘELU, MONARIU, SĂRATA (1243) După o diplomă transcrisă în anul 1344, regele Bela al IV-lea a donat din pământul regal lui Cristian, rudă cu Lentik şi Herman, un loc de arat, aflător în satul Mărişelu (Nogfolu). Deşi actul este considerat fals în ce priveşte donaţia, existenţa localităţii cu un secol înainte nu poate fi contestată. În 1332, noul preot din Mărişelu (Magna Villa) a fost chemat de subcolectorii „de dijme” să se înfăţişeze înaintea lor a treia zi de la sărbătoarea mucenicului Gheorghe. În 1332 preotul din Monariu (Monelarth), cu numele de Uirie (Ulricus) a plătit dijma bisericească, iar în 1334 acelaşi preot achită trei sectini de argint. În 1243 satul Sărata a fost confirmat ca aparținând urmaşilor cneazului comitelui Ariscaldus al Rodnei, care a stăpânit acest sat de mai înainte. În anul 1292 prin actul de împărţeală confirmat de voevodul Transilvaniei, jumătate din satul Sărata şi morile aflătoare aici revin comitelui Nicolae de Rodna şi copiilor săi.
8. MOCOD, ZAGRA, SALVA, TELCIU, NĂSĂUD, REBRA, SÂNGEORZ-BĂI (1245) Se constată de la apariţia primelor documente istorice că Valea Rodnei se bucura de drepturi şi imunităţi deosebite, avute din vechime. Bela IV, într-un document din 1245 (publicat în Monumenta Regni Hungariae) însărcinează pe comitele Săcuilor, să ocupe teritoriul comunelor din Valea Rodnei şi să le administreze după drepturile şi imunităţile care le-a avut acest ţinut din vechime, iar din venituri să dea la tezaurul reginei anual 130 mărci în aur.” În document se menţionează comunele: Radna (Rodna), Sanct Gurgh (Sîngeorz-Băi), Rebra, Nyirmezeu (Feldru), Naszod (Năsăud), Salva, Cseh (Telciu), Macold (Mocod), Zagra”.
9. DOMNEȘTI, HERINA (1246): La 6 mai 1246, Bela al IV-lea regele Ungariei scuteşte coloniştii aşezaţi pe moşiile episcopului Transilvaniei de jurisdicţia voevodului acestei ţări. În document se arată că, deoarece dieceza, în urma invaziei tătarilor, a ajuns la o mare lipsă de locuitori atât în scaunul episcopiei de la Alba Iulia, cât și pe alte moşii episcopale cum sunt Herina, Domneşti (Bileag-Bylokol) din comitatul Dăbîca, Gilău, Zalău şi Tăşnad, pentru atragerea de noi locuitori, se acordă înlesniri mai mari. „Atât locuitorii vechi, dacă au mai dăinuit în satele susnumite, cât şi oaspeţii de stare liberă care s-ar aduna acum pentru întâia dată, să fie scutiţi de judecata voevodului Transilvaniei care ar fi în acea vreme, de aceea a comiţilor, ca şi de a tuturor celorlalţi judecători, şi să nu fie siliţi a sta la judecata altcuiva decât a episcopului sau a judelui lor din acea vreme”
10. ȘIRIOARA (1250): Bela al IV-lea regele Ungariei printr-o diplomă din 11 august 1250, confirmă că, „venind în faţa noastră iubiţii șii credincioşii noştri Ştefan banul întregii Slavonii, Privart Keled, fiul lui Chepan, Tyiba, fiul lui Tyiba, Andrei fiul banului Nicolae, Opoy şi Ladislau, cu fratele său Aladar, ne-au arătat cu vorba lor, deoarece mănăstirea din Şirioara (Sarwart), aflătoare în episcopatul Transilvaniei, ai cărei patroni sunt ei, odinioară vestită şi bogată în moşii, s-a prăpădit atât de mult în timpul struncinării pricinuite de tătari ruinându-i-se clădirile şi fiindu-i pustiite moşiile, încât pînă acum ar fi greu de ştiut când s-ar putea ea reînălţa. De aceea pentru refacerea renumitei mănăstiri ei au avut în deplină înţelegere, pentru treizeci de mărci de argint, credinciosului nostru Ioan, fiul lui Matei şi fratele magistrului Dominic, un pământ al numitei biserici numit Futog, numit de unii şi Batkay, pustiu şi cu totul părăsit, aflător în comitatul Eacs pentru ca, cu ajutorul banilor amintiţi să se poată ridica din nou întrucâtva la o stare mai bună”.

Foto: 1 Șieu Sfântul, 2 râul Şieu la intrare în comuna Şintereag 3. Șirioara, comuna Șieu Odorhei, credit: Facebook Vasile Hertely