Casa Scriitorilor de la Valea Vinului va fi transferată, în sfârșit, din domeniul public al statului și din administrarea Ministerului Culturii, în domeniul public al comunei Rodna, conform unei hotărâri a Guvernului României.
Potrivit actului normativ aprobat ieri, au fost modificate datele de identificare şi valoarea de inventar a unor bunuri imobile aflate în administrarea Ministerului Culturii și s-a revocat dreptul de folosinţă gratuită al Uniunii Scriitorilor din România asupra acestor bunuri imobile, urmată de transmiterea imobilelor din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Culturii, în domeniul public al comunei Rodna, judeţul Bistriţa-Năsăud.
Încă din 2017, Primăria Rodna a început demersurile să treacă în patrimoniul comunei Casa Scriitorilor de al Valea Vinului, dar fără succes până acum.
Potrivit unor documente istorice, clădirile fostului Hotel al Băilor au fost construite în anul 1900 după modelul unor vechi hoteluri elveţiene aparținând la vremea aceea Casei Regale.
După ce regele a fost forţat să abdice, scriitorul Mihail Sadoveanu, în calitate de preşedinte al Societăţii Scriitorilor a transformat acest hotel într-un loc de creaţie şi odihnă pentru scriitori, loc vizitat de Liviu Rebreanu, George Coşbuc, Mihail Sadoveanu, Lucian Blaga, dar şi de Ana Blandiana, Andrei Pleşu, Hortensia Papadat-Bengescu sau Alexandru Mitru.
După Revoluţia din 1989, complexul a rămas în custodia Uniunii Scriitorilor din România care nu s-a mai îngrijit de el. Primăria comunei Rodna a cerut insistent să i se dea în administrare clădirea, dar fără succes. Între timp, tot ce era în cele două clădiri a dispărut. Hoții au demontat sobele de teracotă, băile, au furat vesela, scaunele şi mesele, paturile, mobilierul din încăpere, până şi prizele şi lustrele. Într-un final, complexul a fost clasificat ca și monument istoric de categorie B și va ajunge la Primăria Rodna.
Între timp și Valea Vinului, sat catolic maghiar atestat documentar din 1853, a redevenit stațiune de interes local, planurile autorităților locale fiind să amenajeze aici un domeniu schiabil, să includă casele sătenilor într-un circuit ecoturistic și chiar să readucă mașinile de epocă pe post de taxiuri. Dintr-un album postat pe Facebook, cu fotografii vechi, vedem că așa era odinioară, iar readucerea parfumului de altădată ar putea da unicitate acestei stațiuni, poartă de intrare în Parcul Național Munții Rodnei.
HOTĂRÂREA DE GUVERN privind tranferarea Casei Scriitorilor de la Valea Vinului din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Culturii, în domeniul public al comunei Rodna, judeţul Bistriţa-Năsăud, desi vine prea târziu, ar putea fi totusi o sansă , poate ultima, de salvare de la distrugerea totală a acestui obiectiv de patrimoniu. Casa de Creaţie a Scriitorilor din Valea Vinului este alcatuită din două clădiri de o frumuseţe rară, care au aparţinut în trecut Casei Regale, fiind construite în stilul hotelurilor elveţiene.
Ridicată înainte de 1900, Casa scriitorilor de la Vale Vinului a fost locul unde in perioada interbelica veneau cu drag personalitati ale literaturii romane precum Mihail Sadoveanu, Lucian Blaga, George Coşbuc, Liviu Rebreanu, Hortensia Papadat Bengescu. Aparţinând Uniunii Scriitorilor din România, chiar si mai recent inainte de a se degrada aici poposeau scriitori contemporani precum Ana Blandiana sau Andrei Pleşu.
Chiar daca în prezent Casa Scriitorilor din Valea Vinului se află într-o situație deplorabilă ea va trebui reabilitată si nu va putea fi demolată fiind clasată la categoria monumentelor istorice de clasa B, deci este protejată de lege.
Păcat că sa pierdut atâția zeci de ani în care clădirea putea fi reabilitată de către Primăria Rodna! În mod sigur cea mai bună utlitate a sa ar fi amenajarea unui hotel rustic, pe model elvețian, tirolez în acea superbă zonă, atât de puțin pusă în valoare după limitarea de cazare din ultima perioadă de la Cabana Bradul din imediata vecinătate a locației, un loc cândva primitor, nelimitativ, de închiriere doar ca și locație ptr chefuri organizate de grupuri în weekend!