Primarul comunei Rodna, Alexandru Năşcan (PNL), a declarat într-o emisiune televizată că angajaţii din primăria pe care o conduce au salarii între 800 şi 1200 de lei chiar dacă unii dintre ei muncesc în administraţie de peste 25 de ani.
„S-au tăiat salariile cu 25%, dar, în realitate, au luat 45%-50%, fiindcă le-au tăiat şi sporurile pe care oamenii nu le-au mai primit după reîntregirea salariilor. Dacă un funcţionar a avut 1000 de lei lunar înainte de tăierea salariilor, au luat 250 de lei, adică 25%, dar şi sporurile. Şi, dintr-o mie de lei, funcţionarul a rămas cu 550 de lei. Nu putem minţi oamenii. S-au reîntregit salariile, dar nu cum spune lumea, în realitatea veniturile oamenilor au scăzut”, a spus primarul Alexandru Năşcan.
Potrivit edilului, contabilul şef al Primăriei Rodna are un salariu de 920 de lei după 25 de ani de serviciu cu toate că are răspunderi uriaşe în ce priveşte gestionarea banului public din comună.
„Din când în când vine Curtea de Conturi şi constată diverse abateri. În ultimul raport pe care l-au făcut au scris că aceste abateri s-au datorat pregătirii profeasionale necorespunzătoare a personalului cu atribuţii pe linia conducerii contabilităţii şi din necunoşaterea prevederilor legale în domeniul financiar-contabil sau interpretarea eronată a unor prevederi legislative etc. Sunt constatări pe bună dreptate”, a spus primarul.
Alexandru Năşcan recunoaşte că atât contabilul, cât şi alţi funcţionari din primării ar trebui să participe periodic la cursuri de pregătire profesională în care să li se aducă la cunoştinţă noutăţile legislative, însă spune că acestea sunt organizate fie în staţiuni de la Marea Neagră, fie pe Valea Prahovei, sunt foarte costisitoare, iar primăriile mici nu au bani în bugete pentru a putea suporta deplasările funcţionarilor în celălalt colţ de ţară, iar ei cu atât mai puţin pot plăti din salarii transportul, masa şi cazarea. În aceste condiţii, nici vorbă să poată participa la ele. Edilul din Rodna a spus că nu înţelege de ce nu se fac stagii de pregătire la Bistriţa sau la Năsăud pentru ca şi funcţionarii din micile primării să poată participa la ele şi să afle mai multe despre procedurile de achiziţii, taxe şi impozite, etc.
„La nivel de judeţ ar putea fi organizate astfel de stagii pe centre, la Năsăud, Sîngeorz-Băi şi Beclean, ori ar putea fi convocaţi de trei-patru ori pe an toţi contabilii de primării din judeţ să li se aducă la cunoştinţă noutăţile. Noi, primarii, nu putem să ducem contabilii pe la Buşteni, la Mamaia, pe unde mai organizează cursuri diverse firme agreate de Ministerul Administraţiei că ne consumă tot bugetul pe un an întreg”, a spus Alexandru Năşcan.
Primarul din Rodna care lucrează în administraţie de 15 ani mai spune că automonia locală despre care se tot vorbeşte este una pur teoretică fiindcă autorităţile locale nu au voie să facă nimic fără acordul structurile centrale ale statului. „Legea nu îmi permite să decid eu şi Consiliul Local, care este Parlamentul comunei noastre”, a spus el.
Alexandru Năşcan le-a cerut parlamentarilor să îmbunătăţească legile în aşa fel încât acestea să ajute şi nu să încurce autorităţile locale, să le permită să decidă singure ce fac cu banii publici comunali, ceea ce ar însemna o adevărată autonomie locală, nu una formală cum este în prezent.
Primarul Nascan are dreptate.
ce dreptate sa aiba atat timp cat un primar nu ofera nici o facilitate investitorilor?
Ce facilitati sa le acorde investitorilor (din ce in ce mai stravezii), in afara de cele legale, potrivit legilor inepte date de niste guverne corupte pana in maduva oaselor, si aprobate de niste parlamentari….vai de mama lor!