Actualitate

Câte dintre mașinile oprite de RAR pe drumurile din județ nu corespundeau

Registrul Auto Român (RAR) a verificat, în prima jumătate a anului, peste 1000 de autovehicule pe raza județului Bistrița-Năsăud. Au fost aplicate 328 de amenzi și au fost retrase 229 de certificate de înmatriculare.

Registrul Auto Român a verificat în trafic, din punct de vedere tehnic, în primele șase luni din anul 2023, 44.472 de vehicule, la nivelul întregii țări. În urma controalelor, inspectorii RAR au constatat că 44,16% dintre acestea aveau deficiențe tehnice majore și/sau periculoase, motiv pentru care au fost declarate neconforme.

Cele mai multe neconformități au fost constatate la:

  • instalația electrică de iluminare-semnalizare (27,54%);
  • emisiile poluante (22,1%);
  • punți, jante, anvelope și suspensie (13,04%);
  • vizibilitate (12,81%);
  • șasiu și elemente atașate șasiului (11,08%).

Neconformități la sistemul de frânare au fost depistate la 5,57% dintre vehiculele controlate şi în 1,9% din cazuri au fost constatate probleme la sistemul de direcţie. În urma verificărilor s-au identificat deficiențe din sfera poluării la aproximativ 2.820 de vehicule dintre cele controlate. Inspectorii RAR au identificat în trafic şi vehicule cu defecțiuni periculoase la sistemele de frânare, direcţie sau la punţi și fuzete. În cazul a 3.064 de vehicule s-a considerat că acestea prezintă pericol iminent de accident. Aproximativ 2,6% dintre vehiculele verificate prezentau probleme legate de inspecția tehnică periodică – ITP fals, expirat sau anulat.

În urma controalelor mixte desfăşurate de RAR şi Poliţia Rutieră, pe parcursul primelor șase luni ale anului 2023, au fost aplicate 14.354 de sancțiuni, au fost retrase 12.362 de certificate de înmatriculare, au fost imobilizate 194 de vehicule și 260 ITP-uri au fost anulate.

În județul Bistrița-Năsăud au fost verificate, în perioada menționată, 1.165 de vehicule. Dintre acestea, 45,92% prezentau diferite neconformități tehnice sau legate de acte, iar 5 prezentau risc iminent de accident. Din totalul autovehiculelor oprite, în 3,31% din cazuri s-au constatat deficiențe din sfera poluării și 3,86% aveau ITP fals, expirat sau anulat.

În urma controalelor mixte desfășurate de RAR și Poliția Rutieră, în acest județ au fost aplicate 328 de amenzi contravenționale și au fost retrase 229 de certificate de înmatriculare.

În situația în care una dintre măsurile luate a fost reținerea certificatului de înmatriculare, acesta poate fi redobândit numai după efectuarea unei inspecții tehnice specifice la reprezentanțele RAR din țară”, se arată în comunicatul RAR, care precizează că rezultatele controalelor desfășurate în trafic nu reflectă starea generală a parcului auto, deoarece echipajele mixte RAR-Poliție opresc pentru verificare doar acele vehicule care sunt susceptibile de a prezenta defecțiuni.

4 comentarii

  • Mai trebuie spus că acest procent de 46% nu reflectă starea parcului auto românesc, deoarece inspectorii RAR opresc DOAR mașinile care vizibil sunt vechi, neîntreținute, ruginite, cu faruri mătuite sau sparte, parbrize fisurate etc. Adică nu te vor opri dacă ești cu o mașină nouă, fie ea Logan sau Mercedes. Este normal să fie așa.

    20
    1
  • Boss! Dacă nu ai RAR sau asigurare nu e stres, pui 2-3 geoint-uri lângă niște pastile pe bord și te lasă poliția în pace fără grețuri (chestie probată de băeți la mare). Iar dacă scoți toba de eșapament la mașină și sună tare, poliția nici nu te mai oprește.

    25
    4
  • Boss-ul cu bemveul de mai sus a pomenit de mașinile cu tobe modificate, împreună cu motocicletele care fac gălăgie asurzitoare, troacele astea trec RAR-ul? Astea nu ar trebui verificate? Vinerea și sâmbăta noaptea pe bulevardul Republicii parcă ești la curse, bubuituri de eșapamente și motorete care flatulează asurzitor. Pun pariu că dacă testezi „piloții” acestor troace cu drug testul, mulți sunt pozitivi.

    29
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.