Actualitate

„Catedrala”, vioara lui George Enescu, evaluată la circa 3 mil. de euro, va încânta publicul bistriţean

Supranumită „Catedrala”, vioara de circa 3 milioane de euro pe care a cântat George Enescu, îi va încânta miercuri pe bistriţeni, într-un concert susţinut de violonistul Gabriel Croitoru. Managerul Centrului Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud, Gavril Ţărmure, spune că acest concert merită ascultat întrucât vioara Guarnieri are o sonoritate specială, iar artistul dă dovadă de o virtuozitate aparte.

„Vioara Guarnieri este extrem de importantă întrucât ca şi Stradivarius sau ca şi viorile Amati au fost realizate de marii lutieri din Cremona, aşa că o astfel de vioară este evaluată la câteva milioane de euro, în jur de 3 milioane de euro, iar faptul că sunt relativ puţine în întreaga lume le sporeşte inclusiv valoarea materială. Sonoritatea acestei viori este cu totul specială. George Enescu a avut ocazia să cânte pe ea, iar Gabriel Croitoru este un urmaş al lui, cel puţin în opinia lui Yehudi Menuhin, aşa că, iată, lucrurile se potrivesc”, a spus Gavril Ţărumre.

Vioara Guarnieri, cunoscută și sub numele de „Catedrala” pentru acordurile sale impunătoare, datează din 1731 și poartă semnătura lui Giuseppe Antonio Guarnieri (del Gesu), unul dintre cei mai notorii lutieri cremonezi. Această origine îi justifica valoarea, comparabilă doar cu instrumentele realizate de Stradivari. Vioara a fost cumpărată de George Enescu din fonduri proprii, marele compozitor și violonist român preferând instrumentul Guarnieri unui Stradivarius, cumpărat în 1898 de Ministerul Instrucțiunii Publice, condus, pe atunci, de Spiru Haret.

După moartea lui Enescu, soția sa, Măria Cantacuzino Enescu, a donat statului român atât Palatul Cantacuzino, cât și obiectele personale care au aparținut maestrului, și care pot fi văzute la muzeul de pe Calea Victoriei. Printre acestea se număra și cele cinci instrumente cu corzi, dintre care cea mai valoroasă este vioara Guarnieri. Trei dintre cele cinci viori, au atât o valoare deosebită ca instrumente de excepție, cât și o valoare istorică, recunoscută, și reprezintă bunuri ale patrimoniului național. În chip de omagiu simbolic, toate aceste instrumente au fost donate de către soția muzicianului, Maria Cantacuzino Enescu, odată cu înființarea muzeului „George Enescu”, în 1956.

De la moartea lui George Enescu, niciun alt violonist nu a mai cântat la vioara Guarnieri, aceasta fiind păstrată în condiții de siguranță, la București, până în anul 2008 când magnificul instrument, „Catedrala”, a revenit în circuitul concertistic, fiind data în folosință, pentru o perioadă de trei ani, violonistului Gabriel Croitoru. Evenimentul a avut loc în urma unui concurs al Ministerului Culturii și Cultelor, organizat împreună cu Muzeul Național „George Enescu”. Organizatorii au înțeles importanţa valorificării Viorii Guarnieri, lăsând-o să-și continue destinul nobil pentru care a fost proiectată.

Înainte de a fi intrat în circuitul artistic și, implicit, în posesia lui Gabriel Croitoru, vioara Guarnieri a fost reparată la Cluj, de lutierul Pavel Onoaie, care a atestat că instrumentul nu și-a pierdut niciuna din calitățile inițiale. Totodată, evaluatorul agreat de Ministerul Culturii, Cezar Marin, a estimat valoarea viorii la două milioane de dolari.

Cu peste o mie de apariții scenice, violonistul Gabriel Croitoru este un muzician cu o extrem de bogată prezența în viață muzicală, în tripla postură de solist-concertist al Filarmonicii „Paul Constantinescu” din Ploiești (din anul 1987), membru (vioara I) al Cvartetului de Stat „Transilvan” al Filarmonicii „Transilvania” din Cluj-Napoca și prof. univ. dr. la Universitatea Națională de Muzică București.

Concertul va începe miercuri, 19 aprilie, la ora 19.00 la Sinagoga Bistriţa. Violonistul va fi acompaniat de Noua Orchestră Transilvană, dirijată de Romeo Rîmbu.

2 comentarii

  • Mulţumim Cristiana pentru informaţiile deosebit de interesante prezentate în acest articol.
    Sper ca tinerii noştri tot mai frumoşi, tot mai liberi şi tot mai neliniştiţi, să citească şi să participle la cât mai multe asemenea evenimente.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.