Cu excepţia deputatului Doina Pană şi a senatorului Ioan Deneş, ambii de la PSD, parlamentarii judeţului, plătiţi cu sume care abia dacă depăşesc o mie de euro lunar, cât salariul unui muncitor din vest, au reuşit să facă minuni cu banii unii chiar din primul mandat. Şi-au construit case, şi-au cumpărat maşini, au semnat contracte cu statul.
Copreşedintele PNL, deputatul Stelian Dolha, aflat la primul mandat de parlamentar, a avut anul trecut un venit lunar de sub 5000 de lei, iar soţia sa, de profesie medic, de 2256 de lei lunar. Pe terenul cumpărat în 2010, cei doi au început să-şi ridice o casă pe 370 de metri pătraţi. În 2006, Stelian Dolha a împrumutat de la o bancă 24.500 de euro pe care trebuie să îi ramburseze până în 2031, iar anul acesta, familia deputatului s-a mai împrumutat cu 15000 de euro de la două persoane fizice care nu sunt nominalizate în declaraţia de avere, însă termenul de rambursare e mult mai scurt, 2017 şi 2018. Familia Dolha mai are proprietăţi, un teren la Braniştea de 325 de metri pătraţi şi o casă primite prin donaţie de parlamentar şi un apartament la Bistriţa. Deputatul PNL e asociat la SC Memomed SRL.
Copreşedintele PNL Bistriţa-Năsăud, deputatul Ioan Oltean, a avut un venit mediu lunar de 6800 de lei în 2014 şi a câştigat din închirierea numeroaselor sale proprietăţi deţinute în Bucureşti şi Bistriţa suma de 79.200 de lei. Veniturile familiei Oltean s-au completat cu 6200 de lei pensia soţiei. Deţinător a două autoturisme, a patru suprafeţe de teren în Tunari, Afumaţi, Voluntari şi Bistriţa, dar şi a două apartamente în Bucureşti, unul la Bistriţa şi o casă la Unirea, toate dobândite în timpul mandelor sale lungi de parlamentar (nu are nicio absenţă din forul legislativ din 1990 încoace), Ioan Oltean are şi datorii la bănci: 20.000 de euro de rambursat la o bancă până în 2022 şi 75.000 de dolari luaţi de la o persoană fizică în 2013 pe care trebuie să îi restituie până anul viitor. Ioan Oltean e acţionar la Teraplast şi preşedintele Fundaţiei „Pro Memoria” Bistriţa.
Deputatul Doina Pană (PSD) a avut un venit mediu lunar de 5990 de lei în condiţiile în care, în 2014, a fost şi ministru delegat pentru Dialog Social, dar şi ministru delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură. Şi-a completat veniturile cu 6622 de lei, bani rezultaţi din închirierea unui apartament pe care îl deţine la Cluj-Napoca şi cu 3300 de lei, bani obţinuţi din diferenţe de salariu urmare a unor sentinţe judecătoreşti. Are din 1998 teren la Bistriţa Bârgăului şi din 2003 o casă de vacanţă, un apartament la Bistriţa şi unul la Cluj, cumpărate în 1990, respectiv 2007, dar şi o datorie la o bancă de 32.000 de euro, credit pe care trebuie să îl ramburseze până în 2022. E vicepreşedinte PSD Bistriţa-Năsăud, membră în Consiliul Naţional al PSD şi preşedinta Organizaţiei de Femei a PSD Bistriţa-Năsăud.
Deputatul Daniel Suciu (PSD) a câştigat sub 5000 de lei lunar ca parlamentar aflat la primul mandat, veniturile familiei fiind completate cu salariul de 1200 de lei câştigat de soţia lui, angajată a Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud şi de alocaţiile totalizând 1000 de lei pe tot parcursul anului ale celor doi copii. Doamna Suciu a mai primit, în plus, 3549 de lei pentru că a făcut parte din personalul tehnic auxiliar al Biroului Electoral Judeţean. Familia Suciu şi-a cumpărat un teren de 300 de metri pătraţi în 2013 şi o casă de 147 de metri pătraţi. În acelaşi an, soţii Suciu s-au împrumutat cu 223.000 de lei de la o bancă, având de plătit rate până în 2028. În dotarea familiei sunt şi două maşini, marca Ford şi Mercedes. Daniel Suciu e vicepreşedinte PSD Bistriţa-Năsăud şi purtător de cuvânt al filialei.
Senatorul Dorin Dobra (PNL) a avut un venit mediu lunar de parlamentar în cuantum de 4969 de lei pe care şi l-a completat cu 1639 de lei de la UBB unde este cadru universitar. Soţia sa, şefa Cancelariei Prefectului, a câştigat lunar 3674 lei şi a primit, în plus, 6224 de lei pentru că s-a implicat în organizarea alegerilor, 2014 fiind an electoral. Familia Dobra are un teren de 14 ari la Viişoara cumpărat în 2008. În timpul mandatului, mai precis în 2013, senatorul şi-a cumpărat un apartament de 81 de metri pătraţi (cât două apartamente cu două camere) la Viişoara, fără să fie obligat să vândă apartamentul de 77 de metri pătraţi deţinut la Bistriţa încă din 1997. Dorin Dobra are şi două autoturisme marca Mercedes, unul fabricat în 2001 şi altul mai nou, din 2009. Totuşi, investiţiile par a fi făcute cu bani luaţi cu împrumut de la bănci, un credit de 164.000 de lei fiind rambursabil până în 2042, iar altul de 65.000 de lei până în 2017. Senatorul e asociat la două firme: SC Filliv Prompt SRL şi SC Tigrind Stand. Dorin Dobra e vicelider PNL la Senat fiind tot la primul mandat de parlamentar.
Senatorul Cristian Florian (PNL), pentru prima oară în Parlament la rândul lui, a câştigat, lunar, ca senator 4900 de lei lunar. Are la Bistriţa, din 2006, 25 de metri pătraţi de teren intravilan şi un apartament, iar din 2004 o casă de 102 metri pătraţi. E dator la o bancă cu peste 9000 de euro, bani pe care trebuie să îi ramburseze până în 2024 şi cu 17.000 de lei, cu termen scadent 2016. E asociat la firma Terra Nostra 2001 SRL firmă cu care a câştigat, inclusiv anul trecut, diverse lucrări cu bani publici, cum ar fi amenajarea Parcului social din comuna Runcu Salvei (contract de peste 255.000 de lei), a lucrat la reabilitări de obiective publice şi la amenajarea locuinţelor sociale din comuna Budeşti. E secretar general al PNL Bistriţa-Năsăud.
Senatorul PSD Ioan Deneş, tot la primul mandat, a câştigat de la Parlament în medie 4909 lei lunar. Are, la Beclean, două case, una din 1990 de 120 de metri pătraţi şi alta din 2007 de 66 mp şi o autoutilitară. Nu e dator la bănci, nici economii nu a făcut, iar în declaraţia de interese nu a avut nimic de menţionat.
Notă: Sursa informaţiilor sunt declaraţiile de avere şi interese publicate de Camera Deputaţilor şi Senatul României
Daaa,de Raducu,prietenul vostru ați uitat?
Coruptii astia sfideaza cu veniturile lor frauduloase cetatenii care n-au ce pune pe masa
si in tmp ce femei amarate fura jucarii de ziua copiilor si zac in puscarii – chiar cand le mor copiii nu sunt lasate sa mearga la inmormantare-ei, hoti de hoti , sunt in libertate in concedii magnifice… rusine lor ! rusineeeeeee
Adevărul este că dintre toți Dolha ăsta este cel mai ok,ceilalți sunt degeaba. Băiatul ăsta nu a făcut bani din politică cu siguranță.
ha , ha , buna, fara politica ce era?