Cultură

Cavalerii Templieri ne invită la muzeu

Complexul Muzeal Judeţean Bistriţa-Năsăud şi Comanderia 16 Johannes Larmenius a Cavalerilor Templieri Bistriţa invită publicul, vineri 29 iunie, de la ora 18.00, să petreacă o seară aparte în acorduri medievale în curtea muzeului, unde se vor desfăşura o serie de acţiuni culturale, în deschiderea Serbărilor Bistriţei Medievale.

Aici va avea loc lansarea cărţii ”Îndreptar heraldic” de Florin Horvath.

După aproximativ 40 de ani, pe un gol real existent în cadrul publicaţiilor de heraldică, volumul „Îndreptar heraldic” îşi propune să umple golul lăsat de publicaţiile prestigioase, care se referă în special la probleme de heraldică românească.

Cartea propune o suită de semne sigilografice ale unor personalităţi din conducerea Ordinului Templier între 1150 – 1250, blazoane ale unor cavaleri şi demnitari ai Ordinului nepublicate încă, precum şi în premieră o suită de blazoane ale unor cavaleri din perimetrul Banatului şi Crişanei.

Ca un element de surpriză, autorul inserează în capitolul X periplul parcurs începând cu analiza scutului Valahiei cu cele trei capete de negri, până la documentele ce conferă o nouă viziune asupra întemeierii Ţării Româneşti, spune managerul muzeului, Alexandru Gavrilaş.

În program sunt prevăzute un miniconcert de muzică medievală cu menestrelii  Bordo Sarkany (Ungaria), animaţie cu dansuri şi lupte medievale cu Nosa şi Garda de Bistriţa, dar şi vizitarea colecţiei de arme medievale a Muzeului Judeţean.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.