Actualitate

CCI: ”Acces Rapid la Ocupare” pentru persoanele în căutarea unui loc de muncă din mediul rural

Camera de Comerţ Camera de Comerţ şi Industrie Bistriţa-Năsăud implementează, în calitate de partener, proiectul “ARO - Acces Rapid la Ocupare”, finanţat cu bani europeni, care se adresează unui număr de 800 de persoane din mediul rural, regiunea Nord-Vest şi Centru, beneficiari de măsuri active de ocupare şi de consultanţă profesională.

”În 2011 şi 2012 aproape jumătate dintre locuitorii din zona rurală nu au avut un loc de muncă, cu toate că erau apţi de muncă. Şomajul i-a afectat în măsură mai mare pe absolvenţii învăţământului mediu, arată datele furnizate de Institutul Naţional de Statistică. În acest context proiectul ARO reprezintă o soluţie pentru stimularea şi echilibrarea dezvoltării economice locale, oferind un program complet de dezvoltare profesională, adaptat contextului, prin implementarea unor măsuri inovative de dezvoltare profesională şi antreprenorială”, informează Camera de Comerţ şi Industrie.

În cadrul proiectului se vor selecta 10 comune reprezentative din Regiunile de Dezvoltare Nord Vest şi Centru, pentru a crea o reţea inter-regională de mediere. Prin intermediul acesteia beneficiarii proiectului vor primi informaţii privind piaţa muncii şi evoluţia ocupaţiilor, servicii de orientare profesională, vor participa la acţiuni de dezvoltare a abilităţilor personale şi încrederii în sine, vor învăţa tehnicile de căutare a unui loc de muncă, etc. Ca metodă inovativă, se va utiliza un soft specializat de evaluare care va furniza rapoarte complexe privind analiza nevoilor de dezvoltare profesională şi de formare.

Creşterea nivelului de instruire înseamnă mai multe şanse de ocupare profesională şi posibilitatea creşterii veniturilor, fapt pentru care beneficiarii vor urma cursuri de formare profesională în domenii precum lucrător comercial, vânzător, asistent manager, comunicare în limbi străine, competenţe informatice, antreprenoriale şi vor putea să-şi certifice competenţele dobândite în contexte informale şi/sau non-formale.

O altă componentă a proiectului vizează dezvoltarea antreprenorială şi sprijinirea persoanelor din mediul rural pentru a iniţia o afacere sau o activitate economică independentă. Beneficiarii vor învăţa despre elaborarea unui plan de afaceri, legislaţia în domeniu, marketing, înregistrarea şi protecţia mărcii produselor, utilizarea resurselor naturale şi moştenirii culturale şi alte aspecte care pot face o afacere profitabilă.

Accesul la toate aceste servicii este gratuit. Proiectul se derulează pe o perioadă de 18 luni, fiind implementat de un consorţiu format din: Academia Română – Filiala Cluj-Napoca, Camera de Comerţ şi Industrie Bistriţa-Năsăud, AJOFM CLUJ, RSC Consulting SRL, Asociaţia Dezvoltarea Capitalului Uman şi SC AFACOV Consulting Group.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS