Politică

Ce a decis Comisia de Cod electoral în privinţa sistemului de vot la alegerile locale şi parlamentare

Comisia de Cod electoral, din care face parte şi Ioan Oltean, a votat principiul potrivit căruia primarii urmează a fi aleşi prin vot direct, într-un singur tur de scrutin, iar consilierii locali şi judeţeni vor fi aleşi prin vot pe liste, urmând a se cădea de acord în urma unor negocieri şi asupra alegerii preşedinţilor de CJ.

Astfel, principiul potrivit căruia consilierii locali şi judeţeni vor fi aleşi prin vot proporţional, pe listă, a întrunit unanimitatea opţiunilor.

Principiul potrivit căruia primarii vor fi aleşi prin vot direct într-un singur tur a întrunit majoritatea voturilor, această variantă fiind agreată de coaliţia de guvernare.

Varianta susţinută de PNL, potrivit căreia primarii ar trebui să fie aleşi în două tururi, nu a întrunit numărul necesar de voturi.

În ceea ce priveşte alegerea preşedinţilor de CJ nu s-a agreat o propunere, în condiţiile în care coaliţia de guvernare a susţinut varianta alegerii într-un singur tur, iar PNL varianta alegerii în două tururi, în timp ce UDMR s-a abţinut.

Actuala coaliţie de guvernare susţine menţinerea actualului sistem de vot în privinţa aleşilor locali, respectiv un singur tur pentru primari şi preşedinţi de CJ şi vot proporţional pe liste pentru consilierii locali şi judeţeni. PNL agreează alegerea primarilor şi a preşedinţilor de CJ în două tururi şi vot proporţional pe liste pentru consilierii locali şi judeţeni.

Membrii Comisiei au decis menţinerea pragului de 5% la alegerile locale pentru alegerea consilierilor locali şi judeţeni.

De asemenea, în unanimitate, Comisia a decis ca, în cazul candidaţilor independenţi la o funcţie de consilier local sau judeţean, atribuirea mandatului să se realizeze doar dacă aceştia obţin un număr de voturi cel puţin egal cu coeficientul electoral calculat pentru un mandat de consilier.

Comisia parlamentară de elaborare a legilor electorale a mai decis să adopte principiul potrvit căruia numărul parlamentarilor care vor fi aleşi în viitoarea legislatură să fie unul fix, dar mai mic decât cel din actuala legislatură.

Totodată, membrii comisiei au mai stabilit ca sistemul electoral să fie acelaşi pentru alegerile celor două Camere.

Membrii Comisiei au mai căzut de acord şi asupra duratei campaniei electorale, care va fi de 30 de zile, dar şi asupra pragului electoral, care se va menţine la 5%.

S-a mai hotărât ca membrii Comisiei să se împartă în trei subcomisii care vor lucra separat, astfel: o subcomisie se va ocupa de Legea partidelor şi Legea finanţării partidelor şi a campaniilor, a doua subcomisie se va ocupa de Legea alegerilor locale, iar a treia se va ocupa de Legea alegerilor parlamentare. Cele trei subcomisii au termen până pe 1 martie pentru elaborarea proiectelor de modificare a legilor de care se ocupă, astfel încât între 7 şi 15 martie acestea să fie dezbătute şi votate în Comisia de Cod electoral, iar până la finalul lunii martie proiectele să plece la Senat pentru dezbatere şi vot.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS