Politică

Ce avere are Crinuţa Dumitrean, fostul preşedinte ANRP

Agenţia Naţională de Integritate cere comisiei de specialitate a Curţii de Apel Bucureşti să controleze averea Crinuţei Dumitrean, după ce a constatat că nu poate justifica peste 150.000 de euro, venituri realizate în perioada în care a fost preşedintele ANRP, director adjunct la INA şi director în cadrul APIA.

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a constatat existenţa unei diferenţe semnificative, în cuantum de 627.105 lei (aproximativ 152.634,99 euro), între averea dobândită şi veniturile realizate de Crinuţa Nicoleta Dumitrean în perioada exercitării funcţiilor de preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (8 octombrie 2009 – 5 octombrie 2011), director general adjunct în cadrul Institutului Naţional de Administraţie (30 aprilie 2009 – 8 octombrie 2009) şi director în cadrul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (17 iulie 2006 – prezent).

Crinuţa Dumitrean este absolventă a Colegiului Naţional “Andrei Mureşanu” din Bistriţa, a Academiei de Studii Economice din Bucureşti, dar şi licenţiată în Drept. Din 2009, a ocupat funcţia de preşedinte al ANRP având rang de secretar de stat.

Crinuţa Nicoleta Dumitrean are patru terenuri în judeţul Ilfov, un apartament şi o garsonieră în Bucureşti, iar ca preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor a avut venituri de aproape 50.000 de lei.

Potrivit declaraţiei de avere din 27 octombrie 2011, depusă la sfârşitul mandatului de preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP), Crinuţa Nicoleta Dumitrean are un teren intravilan în Voluntari, judeţul Ilfov, cumpărat în 2009, în suprafaţă de 1.000 de metri pătraţi, precum şi trei terenuri agricole în Afumaţi, Dascălu şi Tunari, în suprafaţă totală de aproximativ 73.000 de metri pătraţi, achiziţionate în 2006 şi 2007.

Crinuţa Dumitrean deţine un apartament de 85 de metri pătraţi şi o garsonieră de 32 de metri pătraţi, ambele în Capitală, pe care le-a cumpărat în 2006 şi, respectiv, 2001. Fostul preşedinte al ANRP are un autoturism BMW din 2006.

Conform declaraţiei de avere, Crinuţa Dumitrean are un credit în valoare de 10.000 de euro, luat în 2010.

Ca preşedinte al ANRP, Crinuţa Dumitrean a avut venituri în 2011 de 49.836 de lei, iar ca membru în Consiliul de Supraveghere la Fondul Proprietatea a câştigat 5.651 de lei.

Dumitrean a fost numită în 17 iulie 2006 ca director în cadrul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA). În perioada 30 aprilie 2009 – 8 octombrie 2009, Dumitrean a fost director general adjunct în cadrul Institutului Naţional de Administraţie (INA), cu rang de subsecretar de stat, iar din 8 octombrie 2009 şi până în 5 octombrie 2011 a exercitat mandatul de preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP), cu rang de secretar de stat, se arată într-un comunicat de presă al ANI.

În urma verificărilor, ANI a dispus sesizarea Comisiei de Cercetare de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în vederea începerii acţiunii de control cu privire la averea dobândită şi veniturile realizate în perioada exercitării de către Crinuţa Nicoleta Dumitrean a funcţiilor de preşedinte al ANRP, director general adjunct al INA şi director în cadrul APIA.

Totodată, într-un alt dosar de evaluare, inspectorii de integritate au constatat că, în perioada 30 aprilie 2009 – 5 octombrie 2011, Dumitrean s-a aflat în stare de incompatibilitate, întrucât a exercitat, simultan, funcţiile de director (funcţie publică de conducere) în cadrul APIA, director general adjunct al INA şi preşedinte, cu rang de secretar de stat, al ANRP, precum şi calitatea de comerciant persoană fizică, în perioada 7 martie 2008 – 3 februarie 2011.

„Persoana a cărei declaraţie de avere a fost supusă evaluării, fiind identificate diferenţe semnificative, este considerată incompatibilă. Persoana faţă de care s-a constatat starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică, cu excepţia celor electorale, pe o perioadă de 3 ani. În cazul în care persoana nu mai ocupă o funcţie sau o demnitate publică la data constatării stării de incompatibilitate, interdicţia de 3 ani operează, potrivit legii, de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, respectiv a rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti de confirmare a existenţei unei stări de incompatibilitate”, a precizat ANI.

Dumitrean poate contesta raportul de evaluare a incompatibilităţii în termen de 15 zile de la primirea acestuia, la instanţa de contencios administrativ.

Crinuţa Nicoleta Dumitrean a demisionat de la conducerea ANPR în octombrie 2011, după ce vicepreşedintele instituţiei Remus Baciu a fost arestat sub acuzaţia de trafic de influenţă, fiind acuzat că ar fi primit peste 400.000 de lei în schimbul urgentării soluţionării anumitor dosare de despăgubire a unor foşti proprietari de imobile naţionalizate.

La finalul anului trecut, aproape întreaga conducere a ANRP a demisionat după arestarea vicepreşedintelui Remus Baciu. Astfel, de la ANRP au demisionat atât preşedintele Crinuţa Nicoleta Dumitrean, cât şi vicepreşedintele Cătălin Teodorescu.

La începutul lunii aprilie, premierul Mihai Răzvan Ungureanu a dispus eliberarea lui Cristian Sebastian Mihai din postul de vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP), acesta fiind ultimul reprezentant al vechii conduceri a ANRP.

În 13 martie, premierul Mihai Răzvan Ungureanu anunţa că a sesizat Parchetul cu privire la neregulile constatate în cadrul auditului realizat la ANRP, unde peste 80% din dosarele soluţionate pe fond funciar nu aveau ataşate certificatele de moştenitor.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.