Revenit acasă după cursa de la Montane Yukon Arctic Ultra 2020 unde s-a clasat al doilea, Tibi Ușeriu a povestit într-un interviu că s-a obișnuit destul de greu cu rolul de ”vânător” al elvețianului Fabian Imfled, cel care a câștigat, de altfel, cursa pe 300 de mile.
”Eu eram obișnuit pe post de vânat, nu de vânător. Acum m-am trezit că trebuie să-i suflu în ceafă lui Fabian, să-l urmăresc, să încerc să-l ajung. Am făcut tot ce am știut în condițiile date, dar era clar că, cu toate bâlbele mele, nu aveam șanse să-l depășesc. În plus, am dat peste un maniac cu experiență, deși mult mai tânăr ca mine.
Tipul făcuse mai multe ultra prin Alaska, o bucată din Groenlanda cu schiuri de tură și era foarte familiarizat cu Yukon, unde vine an de an. În plus, avea și el frustrarea lui de anul trecut, când l-au scos din cursă cu degetele de la mâini degerate.
Chestia enervantă cu tipul ăsta e că era îngrozitor de organizat tehnic. La el am văzut prima dată niște termosuri speciale, îmbrăcate în lemn de mahon. Avea un costum bionic cu bule de aer, ușor și izolant, niște over boots speciali din Goretex, un fel de cizme înalte cu talpă mare, trase peste încălțăminte, cu care umbla foarte ușor pe zăpadă, în timp ce eu înotam prin ea, uneori îmi venea până la brâu.
În plus, avea o sanie ultra ușoară, mecanismul de prindere de brâu era ergonomic, omul organizat în cele mai mici detalii. Vă puteți imagina simplu cam ce diferență era între noi când el a făcut un singur foc, în timp ce eu am făcut 9! Degeaba trăgeam în rest, era imposibil să țin ritmul lui”, i-a mărturisit Tibi lui Voicu Bojan de la Pressone.
”Diferența dintre noi era cea dintre un ceas elvețian elegant și precis și un ceas rusesc cu cuc, care întârzie mereu (….) A fost foarte interesantă povestea din acest punct de vedere, mi-a alungat plictiseala. M-a așteptat la final să mă aplaude, a fost fair play, un tip pe cinste. Dar ne-am promis că ne vedem la anul din nou, la start. Sper să fiu mult mai pregătit și rolurile să se inverseze”, a spus Tibi.
El a mai vorbit despre traseu, despre problemele cu care s-a confruntat. ”M-a mai atacat și un elan. Am chiar și o filmare stupidă cu un cur alb de elan, care mergea în fața mea. Ăsta, violentul, era cu o gașcă de ciute și s-a proțăpit înaintea mea, pe cărare, să se dea mare. Am încercat să-l alung cu bățul, m-am răstit la el, dar s-a repezit la mine așa de nervos, că a trebuit să o virez prin nămeți și copaci cu sania după mine”.
Interviul integral îl puteți citi AICI.
In bulele costumului bionic nu era aer din China :-)?
RUSINE să-ţi fie, măi „Admitrator”, pentru comentariul tău MIZERABIL !!!!
BRAVOO, TIBI pentru tot ceea ce ai realizat şi TE ROG, nu băga în seamă FRUSTRAŢI şi oameni de nimic, precum „Admiratorul”!!!!
FELICITĂRI, TIBI !!!!!!
Dar ce aveti cu omul ? Ce a spus rau ?
EU !!! ….sunt un bou ! scuzati .
Sincer am citit articolul și am rămas suprins față de atitudinea superficială a lui Tibi în ceea ce privește învățatul. Este autodidact, fără îndoială, înzestrat cu încăpățânare majoră dar la limită îl costă.
Prima reflecție, dacă la cursul de supraviețuire îi venea să râdă (o chestie de superioritate oarecum) eu cred că ar trebui să-și pună întrebarea , dacă din curs a ieșit cu extracunoștințe, chiar dacă le-a găsit superdistractive. Cursurile în general sunt privite în Canada ca și un proces de învățare colectiv. Fiecare dintre participanți sau instructori aduce experiența sa unică. E greșit să se considere că sunt pierdere de vreme prin prisma experienței, greșeală pe care Tibi o face. Sunt ocaziile perfecte de a culege cât mai multe informații folositoare pe viitor.
Pentru că nu, dacă ar fi să argumentăm, dacă era cel mai experimentat…nu i-ar fi înghețat degetele anul trecut și ar fi terminat primul anul acesta.
Apoi, următoarea observație.
Privind cursul cu noțiuni de supraviețuire în urma cedării stratului de gheață într-un lac.
Scopul nu e să intri în hipotermie.
Scopul e să știi să controlezi senzația respectivă, să știi ce ai de făcut când situația survine.
Tibi ar fi putut oferi aici niște noțiuni de bază, exemplu controlatul respirației, urcatul cu coatele întotdeauna în direcția de unde venim..explicația e simplă, gheața e deja verificată că poate susține greutatea…alegi cealaltă direcție, riști să cazi din nou..etc.
Apoi i-aș reaminti la Tibi, că sunt o grămadă de exploratori, participanți ultramaratonieni, oameni care nu participă la cursa respectivă pentru că …e sub nivelul lor de participare.
Sună ciudat …dar garantez că pentru un explorator de talia lui Frederic Dion câteva sute de mile pe o pistă bătătorită în câteva zile deja, e plictisitor…pentru un om care a traversat Antartica solo în 54 de zile, a străbătut solo 3500 km în kaiak, a fost parașutat cu ochii închiși în sălbăticia din Yukon fără mâncare, hărți, GPS și a regăsit civilizația la 430 km.Sau 33 de maratoane in 7 zile. Etc.
Scuzați dar alt nivel de logistică și organizare, decât mersul între două puncte unde te așteaptă un ceai cald, o asistentă și un magazin la fiecare 24 ore.
L-am întâlnit personal și credeți-mă departe de atitudinea a unuia care știe tot și care nu are nimic de învățat.
E un om mic la statură.. de o modestie rară
https://www.fredericdion.com/en/who-is-fred-dion/biography/
Ar mai fi de remarcat la nivelul cursei.
Revine ideea că e cea mai ..
E grea, dar nu e cea mai grea.
Există multe provocări în lumea asta organizate în competiții.
Genul https://www.boss-inc.com
28 de zile în deșert fără nimic.
Sau https://3100.srichinmoyraces.org/about 3100 mile-4900 km în 52 de zile.
Există și alți aventurieri.
Sebastian Lapierre https://www.explore-mag.com/The-Way-of-the-Wolf-Solo-to-the-South-Pole
Sunt alții mai puțini sportivi…
Gen Samuel Makron
http://www.samuelmarkon.com/route-blanche/
Etc…etc.
Ideea e că sunt multe competiții care sunt descrise the hardest, most extreme , etc sunt mulți atleți, sportivi pasionați de sporturi extreme, care nu au acoperirea mediatică în România(dar care sunt acolo) .
Și că trebuie abordată cursa, competiția de o manieră educativă, motivațională în primul rând, nu competițională. Sunt câmpuri de competiție superspecializate desigur, dar totuși să spui că le știi pe toate că așa te-a învățat bunicul..nu știu dacă e cel mai bun exemplu pentru tineri, să fii autodidact , cu școala vieții, și cu un talent e o calitate, dar imaginați-vă talentul cultivat de către pedagogi și instructori, potențialul e de multe ori mai mare.
Cred ca totusi Tibi nu trebuie masurat in valori absolute ci in contextul lui de experienta, de unde vine si ce a trait. Bine ca el insusi a ales demersuriile vietei lui si cred ca are tot dreptul sa spune ca a reusit ceva pozitiv dupa ce a inceput strimb.
Si clar, totusi exista in societatea romaneasca o tendinta de ar face un erou national si poate din cauza asta in intervieul asta a cazut victim sa se ridica deasupra alti. Dar, repet, ca Tibi a dovedit de multe ori in competitia asta si la altele de inainte ca chiar se afla la topul performantei, mai ales daca va uitati la virsta lui in relatie cu gastigatorul de anul asta.
Are el tot dreptul sa fie mandru de el cel putin in relatia sportiva. Si are destul de multe de invatat inca in relatia cu expunerea lui mai modesta ce este drept si asta, asa cum spuneti dvs CC.
Lasati-l asa cum este. Inteleg critica dvs. mai degraba ca si o critica fata de societatea romaneasca la care este foame de erouri si de modele, indiferent daca modelele astea au un trecut mai putin glorios, dar care au reusit sa se indrepte spre ceva pozitiv. Se numeste si reintegrare.
Trebuie se ignoram miciile lipsuri lui personale si din cauza ca Tibi alerga si activeaza pentru o cauza absolut nobila care este toata activitatea Tasulesei. Daca nu din cauza asta, atunci chiar nu stiu ceva argument mai bun.