O simplă plimbare prin împrejurimi vă poate ajuta să vedeţi o panoramă superbă a oraşului în aceste zile în care zăpada îi dă un aer magic. Dacă tot e week-end, urmaţi exemplul poliţistului local Albert Gavrilă, un împătimit al muntelui şi mişcării, şi bucuraţi-vă de priveliştea frumoasă pe care v-o oferă natura.
Pădurea Codrişor, pentru salvarea căreia au membrii organizaţiei Bistriţa Civică, are amenajate câteva poteci pe care puteţi să le folosiţi ca să urcaţi până în vârf, Poteca Veveriţelor şi Poteca Veteranilor fiind două dintre ele.
Între cele două războaie mondiale, Pădurea Codrişor era utilizată exact cu destinaţia de parc. Erau nişte alei foarte frumoase, cu băncuţe, un foişor, un restaurant. În 1970, dealul a luat-o la vale în urma ploilor care au produs cele mai catastrofale inundaţii din istoria României şi toate aceste dotări s-au stricat. Au fost nişte tentative de refacere a dotărilor şi înainte de Revoluţie, dar nu s-au finalizat. Acum, din păcate, pădurea e necunoscută. De la bază merge foarte puţină lume prin ea. Poliţistul Albert Gavrilă este însă unul dintre cei care o străbate la pas de multe ori şi ne arată cât de frumos e oraşul de pe culmile dealurilor care o înconjoară.
De peisaje frumoase vă puteţi bucura şi dacă mergeţi într-o drumeţie prin Pădurea Tărpiului.
Sursa foto: Facebook Albert Gavrilă
D-le politist. Prin padure mai merg cei de la BISTRITA CIVICA care se lupta pt. amenajarea si pastrarea ei.
Mai este padurea. Unire / ghinda / jelna / codrisor / tarpiului
Du sommet de la colline on découvrait un paysage magnifique. La vallée de la Bistritza quittait son voile argenté de brouillard pour s’éveiller au souffle chaud d’un soleil d’automne. À leur pieds la vieille ville découpait sa silhouette fragile sur un fond de forêt vert et or (on eût dit d’un jouet d’enfant) et le clocher de l’église gothique semblait un gardien bougon habillé d’une défroque à demi mangée par le temps.
– Voilà Bistritza! s’écria Herdelea tout rasséréné en la montrant du doigt.
– De la belle terre, et bien travaillée! ajoutait Ion, en parcourant du regard cette riche vallée, un véritable paradis. (p. 323)
(Liviu Rebreanu – Ion le roumain, Librairie Plon, Paris, 1946, trad. Pierre Mesnard)
Din vârful dealului se deschidea o priveliște măreață. Valea Bistriței, ocrotită sub o pânză fină de ceață argintie, se deștepta din somn în mângâierile calde ale soarelui tomnatic. Jos, în față, rezemat pe o spinare de pădure cu frunze verzi și ruginii, orașul bătrân părea plăpând ca o jucărie de copii, iar turnul bisericii săsești un paznic uriaș și ursuz, îmbrăcat în straie străvechi, cenușii, mâncate de vreme.
— Uite Bistrița! zise Herdelea înviorat, întinzând brațul.
— Bun pământ… Și bine muncit! adăugă Ion rotindu-și privirea peste cuprinsul văii bogate care părea o grădină imensă fermecată.
Panorama splendida, detaliile insa lasa de dorit…
mai stati pâna se va face centura ocolitoare, dupa aia mai aveti voi panorama.
o sa vedeti doar panarame.
rezemate de balustrada.