Doar trei dintre viitorii parlamentari ai judeţului au dormit liniştiţi în noaptea alegerilor, siguri că vor face parte din viitorul legislativ al ţării. Alţi patru încă mai aşteaptă să vadă ce iese după ce voturile se adună în coşul naţional şi sunt împărţite apoi pe judeţe.
Cum PSD Bistriţa-Năsăud a strâns 42301 voturi la Camera Deputaţilor, siguri că merg în Parlament sunt Doina Pană şi Daniel Suciu. De la PNL Bistriţa-Năsăud este mai mult ca sigur că Robert Sighiartău, preşedintele interimar al filialei va fi deputat. Celelalte două fotolii de deputaţi vor fi atribuite după ce voturile sunt restribuite. Şanse au să le ocupe Ioan Ţintean (ALDE), Alexandru Pugna (PSD) şi Cristina Iurişniţi (USR).
Timp Online l-a întrebat pe preşedintele executiv al PSD Bistriţa-Năsăud, Nicolae Moldovan, cine e sigur că merge în Parlament: „Trei deputaţi: Doina Pană, Daniel Suciu şi Robert Sighiartău”.
„PSD având doar 5000 de voturi în plus pentru coşul naţional, adică destul de puţine, se poate ca posturile de deputaţi ale PSD să fie ocupate şi să se sară peste Alexandru Pugna. Dacă ar fi o normalitate, ar fi aşa: Doina Pană, Daniel Suciu, Ioan Ţintean şi Alexandru Pugna, dar ultimele două poziţii nu sunt sigure, poate apărea o anomalie fiindcă depinde şi de scorul celorlalţi deputaţi de pe ţară. Poziţiile următoare se dispută între Ţintean, Pugna şi Iurişniţi. Ioan Ţintean are peste 8000 de voturi şi scor bun în partid de 9,5%. Pugna merge cu 5093 la coşul naţional, iar Iurişniţi cu 5006, iar aici poate fi orice. Nu ne putem pronunţa că riscăm să greşim. PNL are şanse foarte mici la doi deputaţi. Pentru coşul naţional, Doris Moldovan are un rest de 4037 de voturi, deci e sub toţi ceilalţi. E sub USR. Da, bun, dar poate fi anomalia anomaliilor, să sară şi peste PSD şi peste USR. Printr-o minune poate ajunge deputat”, a spus Nicolae Moldovan, preşedinte executiv al PSD Bistriţa-Năsăud.
La Senat, PSD a strâns 42.354 de voturi, însă insuficiente pentru ca Ioan Deneş să se declare deja senator. Numărul mare de voturi cu care intră în coşul naţional îi dă însă cele mai mari şanse să ocupe din nou acest fotoliu. Al doilea este Ioan Turc (PNL) care a strâns 23.047 de voturi.
„La Senat, merge pe un loc PSD, iar teoretic, al doilea ar trebui să fie, fără nicio problemă PNL, dar şi aici poate apărea o surpriză, dar e puţin probabil fiindcă au 23047 de voturi. E posibil, pe de altă parte, să apară ALDE, dar nimeni altul. Dintre cei trei, poate fi oricare. PSD nu are cum să piardă un fotoliu de senator. Nu e nicio emoţie, dar până nu e validat, nu trebuie să ne hazardăm, trebuie să aşteptăm redistribuirea mandatelor. BEC-ul dă finalul. La un vot poţi merge în sus sau să stai acasă”, a spus Nicolae Moldovan.
Întrebat cum evaluează rezultatele PSD la nivel judeţean, el a răspuns: „Suntem organizaţia numărul doi din Ardeal, după Hunedoara. Ardealul are specificul lui, avem maghiari, avem susţinere pentru USR. Sălaj, de exemplu, avea PSD la CJ, la Prefectură, a fost organizaţie mai bună ca a noastră, dar faptul că e Cioloş de acolo a făcut să aibă doar 20% acum. Candidatul PNL de premier a fost un ardelean. Noi ne-am dorit şi ne-am propus un target mult mai mare, dar realitatea în teren e alta. Suntem totuşi o organizaţie din Ardeal care are specificul ei”, a spus Nicolae Moldovan.
PNL are o sansa reala sa se repare in urmatorul an, daca face asa, in ordine:
1. demisia actualei conduceri
2. Ilie Bolojan presedinte (unic, fara combinatii)
3. criterii dure de etica, implicit lepadarea de tot ce inseamna membru cu probleme cu justitia
4. in final, detasarea de fostul PDL, nu trebuia de la inceput sa se bage in combinatie cu PDL-ul.
Altfel, peste 4 ani nici macar nu intra in parlament.
Nu cred ca va fi in stare unul dintre ei ca sa mearga si sa ridice aceste probleme.