Actualitate

Ce pot face multe mâini dibace. Studenți din trei centre universitare la Bistrița, într-o tabără de creație

(FOTO-VIDEO) Lâna, pe care prea multă vreme ciobanii au aruncat-o la gunoi neavând cum să o valorifice, poate deveni nu doar material izolator pentru construcții ecologice, ci și materie primă pentru opere de artă și, de ce nu, pentru îmbrăcăminte modernă pe care să o poarte cu plăcere oricine, mai ales pentru că se cunosc beneficiile pentru sănătate pe care le aduce ea.

Studenți de la trei universități de artă din București, Iași și Cluj-Napoca lucrează de zor la Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud unde are loc a doua ediție a taberei de creație ”Etno – design – între mimesis și așteptare”. Clujenii, spre exemplu, recreează steagurile breselelor din lână prelucrată prin procedeul împâslirii, bucureștenii fac broderie, iar cei din Iași colaj textil. Rezultatele taberei vor fi prezentate publicului în cadrul unei expoziţii temporare, al cărei vernisaj va fi organizat în data de 18 iulie, de la ora 18:00, la Biserica Evanghelică din Herina.


Luni am stat de vorbă cu câțiva dintre studenții care participă la această tabără și care s-au declarat încântați că pot să-și folosească imaginația, dar și cunoștințele dobândite până acum ca să creeze opere de artă.

Vlad Bulgăr, laborant la Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca, ne-a explicat că studenții lucrează pe un suport de lână împâslită : ”În zilele noastre, lâna nu este explotată la adevărata ei valoare. Folosim tehnica împâslirii cu apă și săpun cu care am realizat suportul, după care intervenim cu acul și facem detaliile cu lână colorată. Tehnica împâslirii e una modernă și permite o acuratețe foarte mare”, a spus el.

Evenimentul este organizat în colaborare cu Asociația Culturală „Bistrița Medievală” și formația de dansuri medievale Nosa. Coordonatori proiect: muzeograf secţia Artă Contemporană, Alina Berbecaru; muzeograf Adriana Stancu; profesor univ. dr. Liliana Moraru; conferenţiar univ. dr. Daniela Frumuşeanu; lector univ. dr. Ecaterina Marghidan; lector univ. dr. Livia Petrescu; Laborant Univ. Bulgăr Vlad Nicolaie.

Studenţi participanţi de la Universitatea de Artă şi Design Cluj-Napoca: Teodor Buruiană, Patricia Calinciuc, Cezara Costescu, Claudia Ioniță, Gabriela Iuşan, de la Universitatea Naţională de Arte Bucureşti: Ionela Apetrii, Mihaela Cioabă, Laura Maria Greaca, Livia Elena Greaca, Simina Mirea, iar de la Universitatea de Artă ”George Enescu” Iași: Paraschiva Boca, Iuliana Curcă, Ștefania Agavriloaiei, Loredana Radiș, Raluca Hodoroabă. Procesare digitală materiale promoţionale: Laura Greaca şi Livia Greaca.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS