Actualitate Recomandări

Ce relații economice au firmele din județ cu cele din Turcia, țară grav afectată de cutremur

Companiile din Bistrița-Năsăud aduc mărfuri din Turcia, valoarea acestora ridicându-se la circa 6% din totalul importurilor făcute în primele trei trimestre ale anului trecut, arată Direcția Regională de Statistică.

Potrivit ultimelor informații disponibile, volumul importurilor realizate de agenţii economici din judeţ a fost în luna septembrie a anului trecut de 76,8 milioane de euro, cu 21,5% mai mare comparativ cu aceeaşi lună a anului precedent.

Repartiţia pe principalele ţări partenere a importurilor judeţului în primele nouă luni ale anului 2022 este următoarea: Germania (25,6%), Italia (13,1%), Ungaria (9,5%), China (6,6%), Turcia (5,9%), Bulgaria (5,5%), Austria (4,6%), Olanda (4,1%) și Polonia (3,5%).

În ce privește exporturile, acestea au fost de 68,3 milioane de euro, cu 27,1% mai mari față de nivelul lunii precedente. Cu toate acestea, soldul balanței comerțului exterior a fost negativ (-8,5 milioane de euro).

Distribuţia pe principalele ţări partenere a exporturilor judeţului în primele nouă luni ale anului 2022 a fost: Germania (32,6%), Italia (21,3%), Franța (12,0%), Ungaria (5,9%), Austria (4,1%), Regatul Unit al Marii Britanii (3,0%), Statele Unite ale Americii (2,6%), Belgia (2,0%) și Slovacia (1,9%).

Un cutremur cu magnitudinea 7,8 a lovit luni sudul Turciei, în apropiere de orașul Gaziantep, potrivit Serviciului de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS). Mișcarea tectonică devastatoare a fost urmată de numeroase replici. Siria a fost și ea grav afectată de seisme.

Cel puțin 3.452 de decese au fost anunțate oficial de autorități, luni seară, după seria de seisme distrugătoare care au afectat grav Turcia și Siria.

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS