Politică

Incidente electorale. Amendă de 8.000 de lei la Nimigea. Două dosare penale

Actualizare: Alegerile parlamentare s-au desfășurat în condiții normale de legalitate și siguranță publică, fără a se înregistra situații care să afecteze derularea procesului de vot.

Toate misiunile desfășurate de structurile Ministerului Afacerilor Interne au fost monitorizate și coordonate de Centrul Național de Conducere Integrată care a fost în legătură permanentă cu centrele operaționale activate în județ.

În ziua votului, în județul Bistrița-Năsăud au fost înregistrate 7 sesizări de posibile  contravenții sau infracțiuni legate de procesul electoral. Din totalul acestora, 2 sesizări nu s-au confirmat, iar 2 sunt în curs de verificare.

Au fost aplicate o amendă în valoare de 8.000 de lei și un avertisment. De asemenea, se efectuează verificări privind două posibile infracțiuni.

Cele mai frecvente fapte sesizate au fost: continuarea propagandei electorale – 28,6%, fotografierea sau filmarea prin orice mijloace a buletinului de vot de către alegători în timpul și după exercitarea dreptului de vot –  14,3%, frauda la vot – 14,3%.

Ora 20.30 – De la începerea votării, au fost semnalate 7 situații de încălcare a legii în contextul alegerilor parlamentare.

Dintre acestea, 2 sesizări nu s-au confirmat, iar 2 sunt în curs de verificare. Polițiștii au aplicat 2 sancțiuni contravenționale, în valoare de 8.000 de lei, și au întocmit 2 dosare penale.

Un dosar penal pentru fraudă la vot a fost deschis după ce un alegător a primit la Silivaşu de Câmpie mai multe buletine de vot pentru Senat şi a apucat să introducă două dintre acestea în urnă.

Un dosar penal a fost deschis pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată. La o secţie de votare din judeţ s-a constatat că unele semnături de pe cererile pentru urna mobilă sunt diferite de cele ale persoanelor care au votat în acest mod.

Polițiștii din localitatea Nimigea de Jos au fost alertați de un cetățean că nu ar fi lăsat să voteze, dar în urma verificărilor s-a stabilit că de fapt bărbatul are domiciliul în județul Alba și locuiește în Nimigea de Jos fără forme legale. Bărbatul a insistat să alerteze de mai multe ori poliția deși nu avea motiv, astfel că a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 8.000 de lei pentru alertare abuzivă.

Ora 17.30 – Structurile teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne au menținut climatul normal de siguranță și ordine publică, nefiind înregistrate situații grave care să afecteze procesul electoral în Bistrița-Năsăud.

De la începerea procesului de vot au fost înregistrate 4 sesizări de posibile incidente electorale dintre care unul nu se confirmă, iar celelalte 3 sunt în curs de verificare.

Ora 14.30 – În județul Bistrița-Năsăud nu au fost înregistrate situații grave care să afecteze procesul electoral.

De la începerea procesului de vot au fost înregistrate 2 sesizări de posibile incidente electorale dintre care unul nu se confirmă, iar celălalt este în curs de verificare, fiind vorba despre continuarea propagandei electorale în mediul online.

Ora 11.30 – Până la ora respectivă, nu au fost înregistrate incidente deosebite.

Au fost primite 2 sesizări de posibile incidente electorale dintre care unul nu se confirmă, iar celălalt este în curs de verificare, fiind vorba despre continuarea propagandei electorale în mediul online.

Peste 200 de efective au ca principală sarcină menținerea climatului de ordine publică la nivelul întregului județ, în timp ce 314 angajați sunt responsabili cu protecția secțiilor de vot.

În același timp, sunt pregătite echipe care să asigure intervenția și verificarea imediată a sesizărilor privind producerea unor incidente electorale, respectiv comiterea unor contravenții și infracțiuni care au legătură cu procesul de vot.

Ora 08.00 – Efectivele Ministerului Afacerilor Interne, care au asigurat pe parcursul nopții, măsurile de protecție a celor 314 secții de votare constituite la nivelul județului Bistrița-Năsăud, le-au predat președinților birourilor electorale ale secțiilor de vot, cu sigiliile intacte.

În ultimele 24 de ore, au fost primite 5 sesizări de incidente electorale, acestea fiind în curs de verificare. Cele mai multe sesizări au fost despre continuarea propagandei electorale.

La nivelul județului sunt mobilizați peste 500 de polițiști, jandarmi, pompieri și lucrători de la alte structuri, dintre care 314 asigură protecția secțiilor de vot. În ziua alegerilor, angajații M.A.I. sunt angrenați, pe lângă misiunile specifice, în misiuni de menținere a siguranței publice, de asigurare a protecției secțiilor de vot, de însoțire a echipelor care se deplasează cu urna mobilă și de cercetare a sesizărilor privind incidentele electorale.

De la debutul campaniei electorale au fost semnalate 6 posibile incidente electorale. Din totalul acestora, 3 sunt în curs de verificare iar 3 au fost soluționate, fiind aplicate sancțiuni contravenționale cu avertisment. Cele mai frecvente sesizări au făcut referire la afișajul electoral.

Care sunt contravențiile și infracțiunile electorale

Persoana care votează fără a avea acest drept, de două sau mai multe ori prin introducerea în urnă a mai multor buletine de vot decât are dreptul un alegător se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă și interzicerea exercitării unor drepturi.

Aceeași pedeapsă este prevăzută și pentru cetățeanul care utilizează un act de identitate nul ori fals sau un buletin de vot fals.

Oferirea sau darea de bani, de bunuri ori de alte foloase în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze o anumită listă de candidați ori un anumit candidat se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

Nu intră în categoria bunurilor interzise, bunurile cu valoare simbolică, inscripționate cu însemnele unei formațiuni politice.

Împiedicarea, prin orice mijloace, a liberului exercițiu al dreptului de a alege sau de a fi ales se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.

Violarea prin orice mijloace a secretului votului se pedepsește cu amendă, dar dacă fapta a fost comisă de un membru al biroului electoral al secției de votare, pedeapsa este închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendă și interzicerea exercitării unor drepturi.

Persoana care refuză să se conformeze dispozițiilor președintelui biroului electoral al secției de votare cu privire la asigurarea ordinii în localul de vot și în împrejurimi poate primi o amendă cuprinsă între 1.500 și 4.500 de lei.

Continuarea propagandei electorale, inclusiv pe rețelele de socializare, precum și sfătuirea alegătorilor la sediul secțiilor de votare să voteze sau să nu voteze un anumit competitor electoral se sancționează cu amendă de la 4.500 la 10.000 de lei.

Decizia BEC nr. 23D din 19.09.2024 care prevede că fotografierea sau filmarea prin orice mijloace a buletinului de vot este interzisă.

1 comentariu

  • Ce scrie presa franceză despre Alegerile din Roumanie : (azi)
    A TI AVUT SANSA SA SCHIMBATI CEVA,INSA V ATI DAT CU TESLA -N C….E,TREBUIA SA ALEGETI PNL SI PE CIUCA -ASTA ERA STABILITATE- PE TOATE PALIERELE -CHIAR DACA VORBESTE CUM VORBESTE -CIUCA UN OM SIMPLU, O PERSOANA CE REPEREZENTA POPULATIA,UN OM CE ERA PREGATIT MILITAR,STRATEG,MANAGERIAL MILITAR SI ECONOMIC,MARKETING ,PREGATIT A NEGOCIA SI UN DIPLOMAT DESAVARSIT SI MULTE ALTELE––FITI ATENTI CE PATESTE GEORGIA LA ACESTE MOMENTE––NU V ATI TREZIT –-VOTATI CALIN GEORGESCU,ACUM C.G. SAU CUM MASA O FI-SI V-AU VANDUT CE A TI VRUT VOI SA CREDETI-SI SUNTEM APROAPE DE GEORGIA CE LE PLACE MULTORA PRECUM ESTUL SI MULTOR TARI ––DESTEPTATI-VA ACUM !
    LE MONDE:
    –-„O Alegere „existențială”:
    De la căderea comunismului în 1989, România nu a cunoscut niciodată un astfel de progres-rapid, dar furia😡 celor 19 milioane de locuitori ai săi clocotește din cauza dificultăților economice și a războiului de cealaltă parte a graniței.
    În România, Extremă Dreaptă speră să-și confirme progresul în alegerile legislative!”
    (Foto par, Roumanie, le 1er décembre 2024. ALKIS KONSTANTINIDIS / REUTERS) fr:Choix « existentiel »
    Depuis la chute du communisme en 1989, la Roumanie n’a jamais connu pareille percée,
    Sursă: https://www.lemonde.fr/international/article/2024/12/01/en-roumanie-l-extreme-droite-espere-confirmer-sa-percee-aux-legislatives_6423322_3210.html
    NU E PROPAGANDA – E REALITATE-ROMANIA TREZESTE-TE!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.