Actualitate

Ce sfaturi le-a dat ambasadorul Franţei preşedintelui CJ şi prefectului judeţului

Ambasadorul Franţei, Philippe Gustin, a declarat la Bistriţa că este foarte importantă primirea care i se face unui investitor francez, ”tot ceea ce înseamnă birocraţie”. El a adăugat că va încerca să faciliteze cooperarea între Consiliul Judeţean şi clubul de afaceri din Cluj-Napoca. ”În Franţa este o problemă de imagine vizavi de România, dar colaborăm pentru a o îmbunătăţi”.

”Am avut o întâlnire cu preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud şi cu prefectul judeţului. Pentru mine este prioritatea priorităţilor dezvoltarea relaţiilor economice între cele două ţări. Avem 3.000 de întreprinderi cu capital francez prezente în România, nu doar care sunt în România, ci care rămân şi îşi respectă angajamentele. Împreună cu premierul român am pus acest aspect în centrul priorităţilor noastre. Fiind a 30-a reşedinţă de judeţ pe care o vizitez, mă întâlnesc cu aleşi care îmi pun aceeaşi întrebare legată de cooperarea pentru dezvoltare economică. Există încă acest interes al întreprinderilor franceze de a investi în România”, a spus Philippe Gustin.

”Mi-am permis să le spun preşedintelui CJ şi prefectului, este foarte important să pregăteşti primirea pe care poţi s-o faci unui investitor francez, este vorba de un punct de intrare unic. Vorbesc de interlocutori care nu doar să faciliteze primirea, cât tot ceea ce înseamnă apoi documentaţie, birocraţie, demersuri. Aceste persoane trebuie foarte bine identificate, pentru ca investitorii să ştie cui să se adreseze. Un al doilea sfat pe care l-am dat personalităţilor pe care le-am întâlnit vineri dimineaţă. Întreprinderile franceze care sunt în România sunt organizate în cadrul unor Camere de Comerţ sau într-un club de afaceri şi avem şansa să apară la Cluj un astfel de club francofon, foarte dinamic. Voi încerca să fac un schimb între acest club de la Cluj şi Consiliul Judeţean, Primăria Bistriţa, să vedem cum pot să colaboreze împreună”, a afirmat ambasadorul Franţei într-o conferinţă de presă care a avut loc la Primăria Bistriţa.

Gustin a menţionat că ”Franţa nu cunoaşte statistici sau clasificări etnice”. ”În Franţa cunoaştem nemţi, francezi, români, nu romi, musulmani sau evrei. Cunoaştem doar naţionalitatea. Este normal când vorbim de romi să vorbim şi despre români, şi despre bulgari sau sârbi. Într-adevăr, în Franţa este o problemă de imagine vizavi de România. Franţa, Ambasada Franţei, cooperează cu România pentru a îmbunătăţi această imagine, pentru a rezolva aceste probleme legate de comunitatea romă din Franţa. Mă refer şi la activitatea judiciară de la nivelul poliţiilor, care este excelentă, pentru ca reţeaua de crimă organizată, pentru că este o reţea, să poate fi destructurată”, a comentat el.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.