Primăria Bistriţa face, prin intermediul Universităţii Tehnice Cluj-Napoca, studiul de oportunitate pentru realizarea investiţiei ”Linie verde de transport public utilizând mijloace de transport cu motor electric, hibrid sau nepoluante”. Pentru alegerea unei variante optime pentru transportul public din Bistriţa, localnicii au fost invitaţi să răspundă la nişte întrebări dintr-un sondaj de opinie. Tot aici, oameniia u putut posta comentarii. Iată-le pe cele mai interesante:
“Rămân două mari probleme şi nevoi: parcările pentru autoturisme şi pistele pentru biciclete. Propun, până se vor concretize noile propuneri, ca actualul transport în comun pe raza oraşului Bistriţa să se facă potrivit unui orar real, nu doar la cheremul şoferilor sau al patronului de firmă care nu are deloc grija frecvenţei circulatiei autobuzele la orele trecute pe tabele din fiecare staţie”.
“Dacă se va înfiinţa o linie verde, din Viişoara se vor urca ca şi acum toţi ţiganii şi va fi la fel ca şi pe transportul actual. Doar gura lor se aude, miros urât şi vorbe urâte. Şoferii ar trebuie să fie mai bine instruiţi, deoarece cei actuali sunt bădărani şi inculţi. Nu dau rest 20 de bani şi, dacă plăteşti tu cu mărunţiş, se uită urât la tine. Pistele pentru biciclete!!! Aşa am intra şi noi în rând cu lumea europeană….şi mai avem nevoie de multe încă”.
“De ce nu mai faceţi un bulevard în locul liniei de cale ferată Bârgăău-Gara Bistriţa şi să păstraţi linia de cale ferată pentru tramvai? Dorim introducerea tramvaiului în Bistriţa. Acest tramvai ar putea străbate oraşul de sud la nord. (…) Ar fi foarte utilă o noua linie de transport în comun care să acopere zona magazinului Dedeman şi aproape de el zona Pădurii Schulerwald. Ar fi luat în calcul şi varianta unui pasaj rutier subteran care să deservească întreg centrul istoric, între Bulevardul Independenţei şi General Grigore Bălan, chiar daca este un proiect amplu şi foarte costisitor. Să realizaţi proiectul cât de repede posibil, fără tergiversări şi minciuni. Ocoliţi centrul oraşului prin orice mijloace. Suntem un oraş de pensionari, dar agreăm spaţiile verzi şi liniştea. – un tramvai ar fi extrem de util. Adăugarea zonelor în care nu există staţii de autobuz (strada pe care locuiesc), care nu e asfaltată. De aceea circula doar cu maşina personală. Nu sunt de acord cu varianta de transport public prin centrul oraşului Completarea treptată cu linii de troleibuz perpendiculare pe direcţia est-vest. (Ex. Gară-Podul Budacului; diametrala cartier Subcetate- stadion-Podul Jelnii etc)
“Apreciez faptul că vă gândiţi la o linie de transport în comun ecologică, dar Bistriţa e prea mică o încarci şi cu o linie de tramvai. Sunt de părere că autobuzele sunt suficiente pentru Bistriţa. Încercaţi ceva simplu fără să complicaţi situaţia existentă. Trebuie ca pe arterele principale să interziceţi pe viitor parcarea autovehiculelor pe carosabil. Asta ar însemna parcări noi. Faceţi piste de biciclete (funcţionale, nu de formă) în tot oraşul şi astfel veţi decongestiona traficul. Vă rog să ţineţi cont de părerile cetăţenilor”.
“Sunt conştient că variantele alese de mine mai sus sunt cele mai costisitoare, însă, dacă vom avea un proiect foarte bine pus la punct şi gândit perfect, sunt sigur că varianta cu tramvai prin centrul oraşului (pe care am vazut-o în centrul fostei capitale culturala europene, Graz din Austria), poate fi una cu mari câştiguri de toate părţile. Nu aş spune nu însă nici variantelor cu autobuz electric sau troleibuz. Municipiul nostru are nevoie de acest proiect, dar pentru ca infrastructura stradală şi variantele de tranzit de la Est la Vest sunt relativ reduse, trebuie gândit foarte bine”.
“Cred că o linie eco de tramvai ce ar traversa oraşul şi cartierele ar fi o realizare excelentă. Apreciez înfiinţarea unei linii ecologice de transport public. Era timpul să se întâmple asta şi în Bistriţa. Să fie autobuze noi, curate, cu şoferi civilizaţi, cu uniformă. Fluxul de circulaţie să fie la 10 minute cu posibilitatea să cumperi bilet din buss. Să se respecte orarul stabilit, să se prelungească încă o staţie după Casa Agronomului având în vedere că există case construite”.
“Insist să nu vă atingeţi de zona pietonală! Traseul mi se pare gândit să îi aducă pe ţiganii din blocurile sociale direct ‘la lucru’, pe pietonal! Vă rog să creaţi facilităţi pentru plătitorii de impozite, nu pentru ceilalţi. Bistriţa este mică, nu are nevoie de tramvai, astfel că o mai bună gestionare a transportului public existent, inclusiv condiţii decente de transport, case de bilete şi afişaj electronic în staţii ar fi mai mult decât suficient pentru mine”.
“Fără afectarea zonelor verzi de pe Bulevardul Republicii. E prea mic şi înghesuit oraşul pentru dezvoltarea transportului în comun, în special dacă ar fi vorba de linii de tramvai. Piste de biciclişti dedicate în oraş. Pe direcţia de circulaţie dinspre Independenţiei, Bulevard, spre Unirea, sunt clădirile multor şcoli, spitale şi alte instituţii. Atât pentru transportul elevilor, dar şi pentru reducerea poluării fonice, chimice, fizice, consider necesară introducerea unor mijloace de transport mai puţin poluante pe aceasta direcţie de circulaţie. O oarecare restricţionare a circulaţiei pe această arteră ar contribui la o mai bună desfăşurare a activităţii şcolare şi la protecţia sănătăţii copiilor”.
“Prelungire traseu până în localitatea aparţinătoare Sărata. Curse la intervale satisfăcătoare la Sărata. Ultimul, în momentul de faţă, porneşte de la autogară la ora 19.00. Personal, în timpul săptămânii, frecvent mă întorc după ora 20.00, când singurul mod de a ajunge la domiciliu este prin autoturism propriu sau taxi. Este nu numai parerea mea personală, dar şi a majorităţii populaţiei din zonă”.
“Consider ca preţul biletului e destul de mare – atâta timp cât şoferii nu prea mai dau rest de la doi lei …. Consider că, în ceea ce priveşte transportul public ecologic, soluţia trebuie să pornească de la un studiu de trafic şi de mobilitate a cetăţenilor municipiului Bistriţa. După părerea mea, traseul optim nu este prin centrul oraşului, trebuie să ne gândim la fluxul de călători spre locurile de muncă (care sunt în zona industrială), a elevilor spre şcoli. Cred că mai potrivit ar fi un traseu pe Bd. Decebal, cu buclă prin zona industrială. De aceea, nu ştiu dacă tramvaiul ar fi soluţia optimă. Cred că cel mai potrivit ar fi autobuzul electric cu o linie de la Unirea, pe Calea Moldovei, str. Andrei Mureşanu, Db Decebal, strada Gării, Bd. Independenţei, str. Libertăţii, Viişoara. Al doilea traseu eco sa plece din cartierul Ştefan cel Mare, pe la Spitalul Judeţean, str. Năsăudului, str. Andrei Mureşanu, str.Ioan Slavici, Drumul Cetăţii, str. Sigmirului, str. Industriei şi retur. Poate că ar fi util şi al treilea traseu din zona Şcolii Avram Iancu spre zona industrială, pe Bd.Independenţei, str. Sigmirului, Dr. Cetăţii, str. Ioan Slavici, str.Industriei şi retur”.
“Ar fi frumos să fie un tramvai prin zona veche a oraşului. Sugerez să se asfalteze drumurile în aşa fel încât să se poată folosi fără a crea blocaje în trafic, blocaje care duc la creşterea gradului de poluare. Şi, totodată, înlocuirea maşinilor poluante deţinute de Primăria Bistriţa: tractoare, camioane şi alte utilaje de gen care poluează într-o zi cât zece autoturisme într-o lună”.
“Nu sunt de acord cu înfiinţarea liniei verzi Viişoara-Livezile. Ar fi mai bine să vă ocupaţi şi de alte zone ale oraşului,ca de exemplu strada Tărpiului. Oamenii din aceasta zonă au o problemă cu mijlocul de transport. Sunt mulţi copii ce se deplasează 3-4 km PE JOS dus-întors la şcoală pentru că nu este microbuz dimineaţa. Doar de la 9.00 la 19.00. Tot ce se face mereu, sunt promisiunile, nimic altceva. Mă aşteptam să apară cândva şi întrebări referitoare la deplasarea cu bicicleta…Există studiu de fezabilitate şi „poveşti” despre cât de binevenită ar fi promovarea deplasării cu bicicleta… Aşadar, cred că ar fi necesară sondarea opiniei publice şi pentru această – mult aşteptată – alternativă de deplasare ecologică. Eu încă mai sper. Succes!”.
“ Ar prinde bine încă o staţie de autobus în cartier RAAL sau în apropiere, deoarece până la ultima sunt câţiva metri de mers şi este periculos deoarece copii nu au trotuare până acolo”.
“Aş vrea ca primarul Creţu să înţeleaga că reducerile pentru categoriile defavorizate nu înseamnă reduceri pentru toţi ţiganii ce vor distruge în timp uimitor de scurt orice tentativă de evoluţie şi civilizaţie. Aceste linii vor fi excelente pentru transportul cerşetorilor din Viişoara exact în centrul oraşului. Nimic nu va putea împiedeca acest lucru pentru că nu avem o lege clară care să fie pusă corect în aplicare în ceea ce diferenţiaza rasismul de aşa-zisele categorii defavorizate. Oricum, traseul le este foarte optim şi această categorie, respectiv cerşetorii şi ţiganii în principal din Viişoara vor fi principalul beneficiar final al investiţiei şi e vorba de mulţi bani. Şi, fără nicio supărare, dacă primarul Creţu nu ştie ce să facă cu banii, să lase pe altcineva că avem deja experienţă cu Wonderland-ul- Newerland şi parcul industrial sau centura ocolitoare!”.
“Între Sărăţel – Bistriţa şi Bistriţa Bârgăului se poate face încă o linie CFR, să se instituie trenuri, dus-întors, care să circule în regim de METROU, cu oprire la toate intersecţiile principale ale căii ferate cu străzile tranzitate. Va asigur că va fi o mare fluenţă de călători, transportul pe CFR (Metrou) va fi mult mai rentabil atât pentru utilizatori, cât şi pentru prestatorii activităţii de transport şi s-ar putea renunţa prin municipiu, la multe curse de călători interne, cu autobuzele care poluează atmosfera şi aglomerează traficul auto, iar costul contrucţiei a încă unei linii CFR pe lângă cea existentă ar fi minime, iar pe această cale ferată ar putea sa circule nestingherit şi transportul CFR de marfă”.
“Bordurile multor sensuri giratorii şi refugii sunt mult prea sus faţă de nivelul asfaltului. Arată şi urât şi poţi să-ţi zgârii şi maşina. Propun refacerea lor. Înainte de a va avanta în aceste planuri măreţe, mai bine ati privi lângă dvs. şi veti vedea cu adevărat lipsurile comunităţii. Fiţi sinceri şi să va ascultaţi conştiinţa. Nu putem merge pe principiul” în faţă-i vopsit gardul, în spate-i leopardul”.
“Fără tramvai! Ar fi oportun să se facă ceva spectaculos, de exemplu un tren care să traverseze oraşul pe deasupra lui (tren suspendat), pentru că traficul este deja destul de aglomerat, închiderea unor străzi nefiind soluţia corectă”.
“Să se facă un traseu printr-o zona dedicată unde să fie restricţionat accesul altor mijloace de transport, pentru a determina într-o mai mare măsura utilizarea noului mijloc de transport. În opiniea mea nu este necesară crearea unei linii de tramvai, deoarece oraşul este mult prea mic, iar în afară de oamenii care merg la muncă sau pensionarii şi elevii, mijloacele de transport în comun sunt foarte puţin utilizate majoritatea preferând transportul cu taxi. Costurile necesare pentru realizarea unei astfel de investitii sunt mult prea mari în comparaţie cu veniturile pe care le-ar putea aduce, iar investiţia va fi amortizată într-o perioadă foarte mare”.
“În Istanbul am găsit un tramvai interesant ce străbate zona pietonală, până în Piaţa Taksim. Ar putea fi o bună sursă de inspiraţie”.
“Cel mai bine ar fi o „linie” pentru biciclete, cel puţin pe axa Est – Vest prin mijlocul zonei centrale! În prezent, e o adevărată aventură să renunţi la autoturism în favoarea deplasării pe bicicletă!!! Ideal ar fi ca centrul istoric să rămână pietonal. Cât despre linia verde de transport public, ar fi frumos să parcurgă traseul pe la nord de zona centrală şi să se întoarcă pe la sud de zona centrală. Apreciez modul în care Bistriţa a evoluat la capitolul modernizare. Felicitări tuturor care au contribuit la aceste proiecte şi le-au dus la îndeplinire!”.
“Asfaltaţi drumurile peticite înainte de a vorbi de modernizarea transportului în comun. Rog Primăria Bistriţa să nu mai fabuleze cu tramvaie supersonice care să fie utilizate cu precădere de familiile de cerşetori din Sărata (gen Pica). Vă rog să folosiţi banii cu discernământ şi să vedeţi că Bistriţa e Bistriţa şi Barcelona e Barcelona. Să facem lucruri utile, practice pentru oraş, nu basme… Un web-site unde fiecare cetăţean să poata localiza, printr-un sistem de tip GPS, poziţia/locul în oraş al autobuzului care îl interesează în real”.
“Traseul ideal este pe E58 din Viişoara- Gheorghe Şincai (în sens opus cum este acum circulaţia, pe partea dreaptă fără nicio problemă)- Dornei şi să intre pe B-dul Republicii prin faţă la Consiliu Local, prin locul unde este acum fântâna arteziană şi până în Unirea.
“Ideea creării unei astfel de linii de transport pe pietonal mi se pare o aiureală totală. Lăsaţi centrul istoric în pace, poluat sau nu, lăsaţi-l aşa cum e, nu-l mai nenorociţi cu tramvaie şi alte drăcovenii. Logic, voi o sa faceţi tot ce vreţi, să vă mai intre nişte bănuţ î buzunar din finanţrea unui astfel de proiect, că doar toată lumea ştie ce faceţi şi ce învârtiţi acolo. Nu veţi tine cont de părerea cetăţenilor. Să fiţi iubiţi!”.
“Nu ştiu dacă autobuzul electric, tamvaiul sau troleibuzul vor elimina maşinile de pe partea carosabilă. Bistriţenii sunt foarte comozi şi vor ca totul să le fie adus la scara. Aceste mijloace de transport în comun mai mult vor încurca cu prezenţa lor decât vor ajuta la fluidizarea traficului. Metroul este însă o variantă mai bună. Eu cred că zona pietonală centrală ar trebui să rămână la fel cum este acum. Cred ca ar fi nevoie de mai multe piste de biciclişti. Tramvaiul reprezinta mijlocul de transport cel mai economic, dar e nevoie de flux mare de călători pentru o asemenea investiţie. Primarul Bistritei dădea ca exemplu Besancon-ul însă acolo şi populaţia, şi municipalitatea nu au dorit tramvai datorită costurilor mari de exploatare pentru călători puţini”
“Două variante pentru Bistriţa: 1. Tramvai. Să fie un proiect în mai multe etape, avându-se în vedere extinderea infrastructurii sale (de exemplu, folosirea în scop turistic, reabilitându-se şi prelungindu-se calea ferată (ce e închiriata acum de Regiotrans) până la Colibiţa. 2. Troleibuz. Costuri mult mai mici decât la tramvai şi este mai puţin poluant fonic, putându-se deplasa, în centrul istoric de exemplu, fără cabluri, cu ajutorul motorului auxiliary”.
“Mai mulţi cetăţeni din Unirea au discutat ca să medieze transformarea căii ferate Sărăţel-Bistriţa Bârgăului într-o linie de tramvai (metrou de suprafaţă) cu oprire la toate intersecţiile cu străzile adiacente din municipiu şi cartiere, precum şi pe traseul din această ruta, pe două linii dus-întors… curse regulate… care ar diminua substanţial atât traficul de călători prin metropolă, ar reduce substanţial poluarea cu mijloace pe combustie tradiţională şi ar satisface mult mai bine transportul de călători pe aceste rute, decât mijloacele auto. Cred că şi costurile ar fi mult reduse pentru implementarea acestei idei. În niciun caz, înfiinţarea unei linii de tramvai prin mijlocul municipiului nu ar fi beneficăa, ci ar aglomera şi mai mult traficul care deja este foarte… foarte îmbâcsit din oraş”.
Dacă se va introduce tranvai în Bistrița , propun ca vagoanele sa fie cu uși pe ambele laturi asemenea vagoanelor de metrou. Se face economie de spațiu la stații.
Preocuparea primariei pentru transportul în comun utilizând mijloace cu acţionare electrică sau cu un consum redus de combustibil pe traseul DN 17 Viişoara-Centrul istoric Bistriţa-Unirea este extrem de importanta. Dintre toate mijloacele de transport mentionate trebuie exclus tramvaiul, mai ales ca traseul include strazile inguste din centrul istoric. De altfel chiar si inafara centrului istoric, pe traseul Unirea-Viisoara exista pasarela noua cu numai doua benzi (cate una pe sens) care nu permite instalarea sinelor de tramvai. In plus au fost amenajate o serie de sensuri giratorii, care in cazul tramvaiului ar trebui desfiintate, creind noi dificultati in circulaia rutiera din oras. De aceea, nevoia de mijloace nepoluante si de îmbunătăţirea indicatorilor de mediu, prin reducerea emisiei de noxe, se poate realiza mult mai ieftin si eficient prin introducerea de linii de troleibuz care nu afecteaza cu nimic partea carosabila a strazilor din zona istorica a orasului. In plus, prin introducerea troleibuzului configuratia circulatiei pe traseul Viisoara-Unirea ar putea ramane neschimbata. Diferenta de capacitate de transport intre tramvai si troleibuz, poate fi si ea solutionata prin cresterea frecventei numarului de troleibuze la orele de varf, pe baza unui studiu de trafic. O alta solutie posibila insa mult mai costisitoare este construirea unei linii de MONORAIL suspendat in lungul raului Bistrita intre Sarata si Unirea, dupa modelul celui din Wuppertal (Germania).
( vezi: en.wikipedia.org/wiki/Wuppertal_Suspension_Railway)
Vrem tren turistic pt. BORACII din Wonderland si HEIDENFELD si pt. REPTILIENII care urmeaza sa ne viziteze la NEWARLAND.
Vrem ca posesorii de animale să își adune rahații de pe străzi și Primăria să facă ceva!!!