În noaptea de miercuri spre joi au căzut precipitaţii mixte în Pasul Tihuţa sub formă de lapoviţă şi ninsoare, cantitatea totală de precipitaţii înregistrată fiind de 1,8 litri/mp în 24 de ore. De altfel, zăpada căzută miercuri dimineaţa în Pasul Tihuţa nu s-a topit decât pe porţiuni.
În cartea sa “Arealul turistic Piatra Fântânele – Măgura Calului”, doctorul în geografie Ioan Bâca explică faptul că „un alt element al cadrului natural care caracterizează arealul turistic Piatra Fântânele-Măgura Calului este mediul atmosferic, a cărui parametrii se datorează intercondiţionărilor dintre mai mulţi factori, cum ar fi: aşezarea geografică, proximităţile geomorfologice (Munţii Călimani, Depresiunea Dornelor, Defileul şi Măgurile Bârgăului, Munţii Rodnei), altitudinea şi configutraţia reliefului, structura covorului vegetal”.
Potrivit sursei citate, curenţii de aer traversează în voie întinderea arealului, iar elementele meteorologice dobândesc valori condiţionate de această situaţie şi de alternanţa maselor de aer care se resimt pe aceste meleaguri. De exemplu, masele de aer polar-continentale dinspre nord-est determină vreme rece şi geroasă iarna, vreme călduroasă şi uscată vara, masele de aer arctice dinspre nord aduc vreme rece şi geroasă iarna, vreme răcoroasă şi instabilă vara, masele de aer polar-oceanice dinspre nord-vest sunt responsabile de vremea instabilă, masele de aer tropical-maritime dinspre sud-vest generează o vreme caldă şi uscată vara, ceţoasă şi umedă iarna, iar masele de aer tropical-continentale dinspre nordul Africii determină instalarea zilelor caniculare din timpul verii.
Sursa foto: Jurnalul Naţional
deci….curentii aia circula in voie?…..poi ei nu au dna….nu au cna……circula asa cum li se …..condenseaza?