Trandafiri, bujori, maci și orhidee sunt florile pe care mai multe doamne din Bistrița au învățat să le facă din pastă de zahăr pentru a putea crea decorațiuni inedite pentru torturi. Au avut și de la cine. Cel mai talentat decorator de torturi în opinia ”Amazing Cake Ideas”, care a obținut premiul întâi ”Sugar Floral Arrangement” de la ”Cake Internațional 2019” în Anglia, Marinela Mureșan, le-a spus, timp de trei zile, toate secretele.
Cursul s-a ținut la Pensiunea Morariu și este primul organizat în Bistrița de profesoara Marinela Mureșan din Beclean, cea care și-a descoperit pasiunea pentru acest domeniu în urmă cu mai bine de 10 ani, iar apoi a devenit o voce recunoscută și apreciată în cake design.
La Bistrița, în cadrul atelierului organizat începând de luni, Marinela Mureșan le-a învățat pe doamne să facă matrițe și să creeze flori de trandafir, bujor, mac și orhidee toate din pastă de zahăr.
Gina Monda: ” E destul de complicată tehnica. Noroc cu doamna Mureșan că e o profesoară excelentă. Eu am făcut o floare din cireș. Îmi place mult floarea asta. Nu sunt cofetar. Sunt pasionată de modelaj, flori, jucării pentru copii. Dacă practicăm acasă ce am învățat aici vom reuși”.
Casandra Ersen: ”Îmi plac foarte mult dulciurile și florile. Când am văzut niște flori făcute de doamna anul trecut, mi-am dorit foarte tare să ajung la curs, să învăț măcar să fac o floricică. Am învățat foarte multe în aceste trei zile. Dacă există o pasiune, poți face orice. Când faci cu pasiune, nu ai cum să nu îți iasă. E multă migală, dar nu simți oboseala. Abia aștepți să vezi rezultatul final care e unul spectaculos, impresionat. Nu am crezut că voi ajunge să văd în mâinile mele o florică, un trandafir. Nici nu realizezi când vezi o floare câte petale, câtă tehnică. Nu mi-am putut imagina ce presupune să faci o floare”.
Estera Gori: ”Vreau să-mi demonstrez mie personal că, pe lângă viața de mămică, mai poți face și altceva. Eu personal, de mică sunt pasionată de dulciuri și am vrut, pentru familia mea, să fac eu dulciurile cu mâna mea și să nu fiu nevoită să caut un tort dacă îl pot face singură, așa cum mi-l imaginez eu. Îi mulțumesc doamnei Mureșan pentru tot ce m-a învățat. Mă înscriu cu drag și la cursul următor”.
Simona Cotoc – decorator la Cofetăria Cristina: ”Am venit la curs din pasiune. Mi-e drag ce fac și am vrut să învăț mai mult. Cristina are încredere în mine și îmi oferă șansa să învăț mai mult ca să progresez. Torturile decorate sunt foarte căutate și la nunți, și la botezuri fiindcă tortul e vedeta oricărei petreceri”.
Alina Vecherean: ”Eu am văzut acum doi ani niște poze pe internet cu florile doamnei Mureșan care m-au lăsat fără suflare și acum am prins momentul să vin să învăț și fac asta pentru relaxarea mea personală”
Reamintim că profesoara de franceză Marinela Mureșan a renunțat la învățământ după 20 de activitate la catedră și s-a axat pe traduceri. În anul 2008, a venit criza, iar traducerile nu au mai mers. Atunci a început să caute lucruri cu care să-și umple timpul pe internet.
”Am văzut tot felul de filmulețe cu hobby-uri. Eu mă îndreptam spre 50 de ani atunci. Am început să lucrez cu pastă de zahăr mai mult dintr-o joacă. Devenea tot mai interesant și, culmea, îmi ieșea. Am fost toată viața o perfecționistă și am descoperit că aceasta era o cale prin care perfecționismul meu dădea rezultate. Dacă nu poți să faci ce vrei cu un om, nu poți să-l pui într-un tipar, cu pasta de zahăr poți să faci și să refaci până îți place. Apoi am decorat torturi. M-am gândit că ar fi frumos să fiu cofetăreasă, iar apoi mi-am dat seama că ar fi greu fiindcă e o muncă grea, dar decorator mi-am zis că mi-ar plăcea. În Occident, se practică de mulți ani decorurile din pastă de zahăr care nu e altceva decât o plastilină comestibilă. Poți face lucruri absolut speciale. E locul în care se întâlnesc arta și gastronomia”, ne-a spus Marinela Mureșan.
Întrucât i-au plăcut dintotdeauna florile, doamna profesoară s-a gândit că e mai bine să facă un singur lucru și acela bine: ”Botanica mi-a fost mereu apropiată de suflet. Iubesc florile, credeam că le și cunosc, dar am descoperit că nu aveam habar cum sunt structurate. M-am oprit la flori după ce am încercat să fac torturi sculptate, să fac figurine, modelaje de tot felul. Eu mi-am dat seama că dau mai mult randament dacă fac flori. M-am limitat la ceea ce îmi aduce satisfacții. La 50 de ani nu mai umbli pe multe căi, faci ceea ce e ușor, plăcut și îți dă satisfacții imediate. Florile am văzut că sunt foarte apreciate. Am tot făcut flori, mi-am umplut dulapurile, casa la un moment dat. Eram super încântată când veneau și-mi spuneau unii că nu mai știu care e floarea naturală și cea din pastă de zahăr. Încet, încet am început să primesc solicitări să fac și pentru alții după ce am publicat fotografii pe Facebook și mă gândisem eu să-mi fac un laborator. Apoi am primit solicitări să le arăt și altora cum se fac. Cineva m-a și convins, o doamnă care mi-e tare dragă și acum, și i-am arătat. După ce am tot primit solicitări să-i învăț și pe alții, m-am gândit să caut modalitatea legală prin care să fac lucrurile. Eu nu sunt cofetar, nici decorator, ci un artizan hand-made care vinde tehnici. Nu iau comenzi pentru torturi, nu lucrez cu cofetării. Ce fac acum nu mai e să predau franceză, ci lucru manual. Ce facem noi este un curs practic, un work-shop în care ne jucăm cu plastilina comestibilă, facem modelaj”, a adăugat ea.
Pe internet, Marinela Mureșan a creat un grup cu 30.000 de membri, persoane interesate de cofetărie, de cake design. Și-a dat seama că există interes pentru acest domeniu, mai ales după ce unii dintre foștii săi elevi și-au deschis ulterior afaceri.
Următorul curs va fi organizat la Bistrița în luna august. Și-au anunțat participarea la el numeroase românce care locuiesc în străinătate și care vin acasă în vacanță.
Va multumim foarte mult pentru vizita, pentru interes, pentru deschiderea dv.spre preocuparile si activitatile noastre!
Buna ziua,
felicitari doamnelor pentru florile minunate.
Felicitari doamnei profesoare de arta.
Nu in ultimul rind felicitari Cristianei pentru articol.
Pentru urmatorul curs va rog sa ne spuneti unde ne putem inscrie.
Multumesc!