Chiriașii din blocurile ANL vor plăti, din acest an, sume mai mari administrației locale, îndeosebi cei care au împlinit 35 de ani. Ca să afle dacă locuiesc într-adevăr în aceste imobile sau le-au subînchiriat, aleșii locali au stabilit că vor face o comisie care va bate din ușă în ușă.
Consilierul PMP Ștefania Stere a spus că momentul acestor majorări este nepotrivit fiindcă mulți oameni care locuiesc în blocurile ANL sunt cazuri sociale, iar pandemia i-a lovit și pe ei. Ea a cerut ca anumiți coefienți să nu fie aplicația la valoarea lor maximă, așa cum s-a prevăzut de executiv, respectiv la nivelul maxim al coeficientului de venit.
Directorul Direcției Patrimoniu din Primăria Bistrița, Vasile Marina, a explicat la cererea aleșilor locali cum se calculează noile chirii: ”Sunt patru factori care influențează valoarea chiriei. Unul este prețul de înlocuire aprobat care se calculează în baza unei formule. Se înlocuiesc doar valorile contractelor care sunt în derulare pentru execuția blocurilor ANL din țară cu cele care au fost finalizate în ultimii doi ani. Se face o medie și rezultă un preț. De aici rezultă o majorare. În fiecare an, prețul pe mp construit crește la orice bloc, indiferent că discutăm de stat sau private. Al doilea criteriu se referă la inflație, care a fost calculată la 2,63, iar al treilea este vârsta chiriașului. Cei care împlinesc 35 de ani, din luna următoare împlinirii, crește cu un anumit procent care influențează cuantumul chiriei. Mai există un element, un coeficient de 1,5%, care reprezintă valoarea ce rămâne din chirie autorității locale pentru reparații capitale. Din cele patru elemente rezultă chiria care se calculează anual”.
Secretarul general al municipiului a cerut înființarea unei comisii de analiză și verificare a locuințelor ANL întrucât la urechile administrației au ajuns informații că ”unii dintre chiriași au subînchiriat locuințele la prețuri duble față de cât plătesc ei municipalității”.
Viceprimarul Sorin Hangan i-a spus: ”Din păcate, legislația este de așa manieră încât, și dacă descoperim că nu titularul contractului se află în apartament, dacă nu există un contract de subînchiriere înregistrat, este foarte dificil să-i luăm locuința înapoi. Chiar dacă între timp unii dintre locatarii acestor locuințe pentru tineri își construiesc o casă, ei pot să-și păstreze contractul de închiriere pentru apartament. Legislația nu ne permite să-i evacuăm. Sunt unii care nu locuiesc, au subînchiriat într-adevăr, dar, dacă nu există un contract că au subînchiriat, pot spune că e un membru al familiei și e dificil să-i scoatem și să dăm locuințele celor care au cu adevărat nevoie”.
Floare Gaftone a adăugat: ”Cel care subînchiriază se află de pe lista noastră de așteptare și în mod sigur va declara că are statul de subchiriaș într-un bloc ANL”.
”Eu am vrut să spun doar cât de dificil este lucrul acesta. Să spuneți doamna secretar, în ultimii 20 de ani de când se construiesc locuințe ANL, pe cine ați evacuat? E ușor să aruncăm așa anateme ca să se înțeleagă că noi nu ne-am dori. Eu nu sunt de acord cu subînchirierea și ca cei care și-au construit altă locuință să dețină și ANL. Consider că ar fi de bun simț să o predea ei înșiși, fără să mai facem comisii, cu poliție, și să anunțăm cu 5 zile înainte, iar dacă ei vor ne primesc în casă, dacă nu, nu. E ușor să aruncăm așa niște vorbe ca și cum cineva nu ar dori. Aș vrea să îmi spuneți dacă în ultimii 20 de ani ați reușit să scoateți pe cineva afară din ANL”, i-a răspuns viceprimarul Sorin Hangan.
Ștefania Stere (PMP) a revenit și a spus că și ea consideră necesar să se facă un control, iar dacă chiriașii nu locuiesc acolo să fie încetat contractul. Sorin Hangan a spus că o va propune președintă a respectivei comisii.
Fără să ia vreo decizie privind înființarea respectivei comisii de control, aleșii au votat cu 15 voturi ”pentru” și cinci abțineri propunerea de majorare a cuantumului chiriilor ANL.
În Bistriţa au fost construite 773 de locuinţe prin ANL, dintre care 248 au fost vândute, iar în administrarea Consiliului Local au rămas 525 locuinţe în 19 blocuri.
D-le Hangan, dvs parcă o dați „cu ursul”!! Adică răspunsurile astea marca psd le aveți pe vârful limbii. Dacă în douăzeci de ani nu s au făcut evacuări nu înseamnă că nu trebuie făcute acum. Găsiți soluții, de aceea sunteți acolo!.. și mai multă muncă, mai puține plimbări dintr un birou în altul, înțelegeți ce spun?!
Reparatii capitale… hahahahaha din toti aia 1.5% platiti de oameni de atata vreme, cate blocuri s-au renovat???
Vrajeala de buftea!!!
Majoritatea ANL-urilor sunt date pe pile, dacă ai pe cine trebuie primești locuință, dacă nu ai nevoie de mult, foarte mult noroc să primești. De asemenea sunt multe locuințe date în chirie de către cei „nevoiași” care stau în apartamente proprii sau case trecute pe numele altcuiva. Și în plus, în Viișoara de ce nu se face nimic? Au distrus ăia tot pe acolo, au amenzi cu sutele, toată noaptea numai scandaluri și gălăgie, primesc amenzi, nu le plătesc. Cu ăia ce e de făcut? Ăia sunt cazuri sociale? Niște putori care stau cu mâna întinsă pe la magazine ziua, iar noaptea beau, fumează, se simt bine cetățenii. Nu a fost evacuată de acolo nici măcar o familie, că doar sunt votanți. De ce să îi trimitem la muncă să învețe și ei ce e responsabilitatea, simțul proprietății, când putem foarte bine să îi umplem de locuințe sociale și ajutoare sociale?
Un popor prost este ușor de manipulat. Este nevoie de ei. Bugetul pentru educație în acest an este de aproximativ 9 ori mai mic decât cel pentru asistență socială. Decât să fie educați și să muncească (dar și gândesc în ziua votului) mai bine să să nu fie educați (ii ajuta statul, dar votează….)
Eu sunt mama singura de 30 de ani si ma chinui cu 2 copii intr-o garsoniera cu chirie.Am cerut anl de acum 2 ani de zile si nimeni nu ma baga in seama.Oare de ce?Pt ca sunt romanca nu….si ca ambun serviciu stabil…nu?
Macar cu atat sa ramana acesti chriasi ANL …cu ” AMENINTAREA”
Bună…sunt de acord să se facă controale!!! Si eu locuiesc intr-o garsonieră ANL….Eu ,soțul si 2 copii ne inghiesuim cum putem….greu….foarte greu. Fiica mea și-a depus cerere pentru o locuință ANL de un an și jumătate, mereu merge la primărie să întrebe dacă se depun dosare…răspunsul este,,deocamdată nu”! De aceea vă spun că sunt de acord să se facă controale,sunt multe locuințe goale care nu locuiește nimeni in ele. Nu înțeleg de ce nu le predau înapoi la primărie să le poata da altora care,chiar au mare nevoie!!!! ( acesta fiind si cazul fiicei mele care peste 3 luni v-a avea un bebeluș si atunci o sa ne fie si mai greu….mai înghesuiți …)
Pai au anl uri cei din primarie a se vedea copilul secretarei
Lidiuta a viceprimarilor, fara familie angajat la partie „toata familia in primarie este anfajata”, persoane din primarie si cu locuinta personala si cu locuinta anl, unii care chiar au plecat din primarie au locuinta si sunt subinchiriate.
Domnule primar pe cand o verificare la sange?
Sau va conduce vechea garda a lui Cretu, asa umbla vorba ca ii ascultati orbeste.
Ce sa mai intelegem?
Alti cu familie si copii asteapta cu anii o locuinta atii trebuie doar sa pupe dosul.
Mai asteptam domnule primar ordinea promisa in campanie, organigrama nu mai este mult si vom gandii altfel peste 4 ani daca nu se intampla nimic.
Domnul marina este aici numai pe sub mana au dat de 6 ani am depus acte pentru locuință și nici nu ne baga în seama. A făcut ce a vrut se dau la cine vrea el. Stau în chirie de 6 ani cu doua fetite și una este bolnava. Nici un ajutor nu nea trebuit de la stat. Soțul lucrează și eu. Nici nu îl interesează când mergem la el și ii spunem ca sunt goale sau stau altcineva în ele. Spune ca nu e treaba noastră.
Preocuparea de a aduna bani este caracteristică celor nou veniți la putere.
Da stau alți în ele sau sunt închiriate și sunt persoane care nu sunt căsătoriți și în blocurile subcetate și au cate o locuință. Alți aștepta să primească o locuință de ani de zile. Sa le scoată afara înseamnă că nu au nevoie de ei.