Actualitate

Cele 30.000 de tone de gunoi rămân în Zăvoaie până se hotărăşte operatorul să le ducă la Tărpiu

Direcţiile Primăriei Bistriţa au dat aviz nefavorabil proiectului iniţiat de consilierii locali PER Alexandru Toniuc şi Maxim Gagea, de eliminare a depozitului temporar de deşeuri din Zăvoaie cu bani de la buget, obligaţia transportării întregi cantităţi stocate, peste 30.000 de tone, revenindu-i operatorului.

Consiliul Local Bistriţa discută joi şi proiectul iniţiat de consilierii PER Alexandru Toniuc şi Maxim Gagea, care solicită ecologizarea terenurilor aflate în proprietatea publică a municipiului precum şi a celor aflate în proprietate privată afectate de stocarea temporară a deşeurilor.

Ei spun că depozitul de deşeuri aflat pe malul râului Bistriţa, pe str. Zăvoaie, reprezintă ”principala sursă de poluare în Bistriţa, funcţionează împotriva tuturor reglementărilor de mediu în vigoare” şi solicită alocarea sumei de 2 milioane lei din fondul de rezervă pentru plata taxei de depozitare în rampă a deşeurilor şi neutralizarea depozitului temporar.

Direcţia Servicii Publice şi Direcţia Economică, în raportul transmis către consilierii care vor dezbate acest proiect, au emis aviz nefavorabil: ”O etapă a proiectului ”Sistem de management integrat al deşeurilor solide în Bistriţa-Năsăud”, a fost închiderea depozitului de deşeuri al municipiului Bistriţa, finalizată în 12 decembrie 2011, dată la care depozitul de la Tărpiu nu era funcţional. Ca urmare a adresei CJ prin care depozitarea deşeurilor menajere nou create se va face pe platforme temporare iar transportul lor face parte din obiectul licitaţiei privind operarea pentru colectare şi transport al deşeurilor, deşeurile municipale au fost depozitate temporar, de către Urbana, pe platforma betonată existentă în imediata apropiere a fostului depozit de deşeuri. Începând cu 11 martie 2013, depozitul de la Tărpiu a devenit funcţional şi deşeurile municipale şi stradale au fost transportate de Urbana în acea locaţie. Cantitatea deşeurilor municipale depozitate pe platforma pentru stocare temporară, până la 11 martie 2013 a fost aproximată la 30.405 tone. Activitatea de colectare şi transport a deşeurilor va fi efectuată de operatorul desemnat (n.r. – asocierea SC Vitalia Servicii pentru Mediu SA – SC Brantner Servicii Ecologice SA – SC Floricon Salub SRL), operator căruia îi revine şi obligaţia transportării întregii cantităţi de deşeuri depozitate pe platforma de stocare temporară. În bugetul local nu sunt prevăzute sume având destinaţia solicitată în proiect. Potrivit legii, fondul de rezervă se utilizează la propunerea ordonatorilor principali de credite. Nu se poate emite raport favorabil”.

2 comentarii

  • Dupa tipicul romanesc,a fost aleasa varianta cea mai proasta ; malul raului B-ta.A vand in vedere balbaiala autoritatilor cu punerea in functiune a depozitului nou de la TARPIU cred ca administratia putea cere o derogare la termenul de inchidere a dep. din ZAVOAIE. si in nici un caz deschiderea altuia in vecinatate. Cu siguranta asa ceva nu s-ar fi intamplat daca GARDA DE MEDIU nu ar fi inchis ochii. Oare cei din UE care ne sprijina in aceste proiecte cunosc situatia reala? Cu parere de rau constatam ca administratia nu da semne de indreptare pe capitolul MEDIU directiile de servicii neluand in serios acest aspect. Cum poti tu ca Primarie sa ceri concursul cetatenilor ,a elevilor a voluntarilor sa participe la ecologizari cand tu vii cu asmenea exemple nedemne de o tara Europeana. Concret nu se face nimic ,umblam doar cu declaratii ,confuze organizam concursuri de intreceri care nu au nimic a spune pt. a se lauda edilii ca au mai primit o diploma .B-ta nu merita ,dreptul de a se inscrie la astfel de manifestarl.

  • da dl.Balan , e tara lui papura-voda. cum adica cind se hotaraste operatorul???? pai nu sint contracte ? Cretule …..ce faci ? pai nu tu esti cu europenismul cu legalitatea cu………sau stai acolo asa ca primarul???? halal tara si oras.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.