Actualitate

Cele bune să se-adune…la Primăria Bistriţa

Primarului Ovidiu Creţu i s-a înmânat premiul pentru cel mai bun proiect la secţiunea Mediu, la nivelul Regiunii de Nord - Vest, înscris la Concursul Naţional de proiecte din administraţia publică locală “Cele bune să se-adune”.

Sufalnet 4EU este unul din proiectele derulate de municipalitate, în colaborare cu parteneri din toate regiunile Europei pentru a împărtăşi cele mai bune practici de amenajare durabilă a depozitelor de deşeuri închise din întreaga Europă.

Proiectul a fost finanţat prin intermediul INTERREG IVC (FEDER), o organizaţie care ajută regiunile europene să formeze parteneriate pentru a crea împreună proiecte comune. Cei 15 parteneri ai proiectului au lucrat în 3 grupe tematice cu problematica predominantă referitoare la: amenajare la nivel regional, amenajare în vederea îmbunătăţirii peisagistice şi naturale şi amenajare pentru funcţii economice.

Municipiul Bistriţa a făcut parte din grupul pentru funcţie economică alături de: Ludwigsburg (Germania), Belfast (Irlanda de Nord), Malaga (Spania), Haarlem (Olanda). Proiectul se derulează pe o perioadă de 2 ani (01.01.2010 – 31.12.2011) şi are o valoare de 552.605,9 mii lei din care: 469.714,8 mii lei fonduri europene, 71.835,8 mii lei fonduri guvernamentale, 11.055,3 mii lei bugetul local. Pe baza experienţelor avute de ceilalţi parteneri, proiectul oferă o soluţie de utilizare a unui sit contaminat şi conduce la mărirea suprafeţei de spaţiu verde a municipiului Bistriţa cu 7,6 ha, reducând astfel în mod semnificativ gradul de poluare în zona actualului sit.

Proiectul s-a finalizat prin întocmirea unui Plan de acţiune pentru redezvoltarea zonei care a fost ocupată de fostul depozit de deşeuri Bistriţa. Conceptul şi designul final al sitului contaminat din Bistriţa are potenţialul de a fi un exemplu în România pentru transformarea unui depozit de deşeuri şi oferă oportunităţi de redezvoltare locală pentru Bistriţa.

Proiectul „Sustainable Use of Former and Abandoned Landfills Network for You” înscris la Concursul Naţional de proiecte din administraţia publică locală “Cele bune să se-adune” – ediţia 2012 a obţinut premiul pentru cel mai bun proiect de mediu din regiunea NV, decernat de Revista Română de Administraţie Publică Locală.

”Pentru Primăria municipiului Bistriţa, a fi „VERDE” înseamnă respectarea legislaţiei de mediu, creşterea calităţii vieţii şi crearea premiselor pentru dezvoltare urbană echilibrată, mobilitate verde (adică transport în comun eficient şi piste de biciclete), conservarea şi dezvoltarea zonelor verzi, deşeuri ca sursă de energie şi energie verde pentru locuinţe, toate acestea reprezentând şi obiectivele viitoare aflate pe agenda de lucru a municipalităţii”, precizează primăria Bistriţa.

1 comentariu

  • Meriutul acestui proiect nu este al primarului. Munca lui a fost doar de a semna 3 foi! Ar fi frumos din parte primarului se pomenească echipa care a stat în spatele acestui proiect!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.