Unul dintre proiectele Asociației Celtic Transilvania Beclean, de reconstituire a lumii celtice, a fost admis pentru finanțare nerambursabilă din partea Consiliului Județean, care va da 7.000 de lei pentru proiectul ”Recreând lumea celtică. Crearea unei machete a unei așezări celtice”. Asociația are planuri mari.
”Acesta este doar unul dintre proiectele la care lucrăm, a fost de fapt primul proiect depus pe 2016. Această macheta va fi realizată în scop educativ pentru alte proiecte care le avem în plan pe anul 2016. Macheta va face parte dintr-un program educativ mai amplu în care vom prezenta elevilor din școlile din judetul Bistrița-Năsăud aspecte din viata celților care au trăit pe meleagurile noastre. În acest sens au fost încheiate încă de anul trecut câteva protocoale de colaborare între noi, Asociația Celtic Transilvania, și mai multe școli din județ ca parteneri. De asemenea, macheta prezentată în acest proiect va sta la baza unui proiect mai amplu prin care intenționăm să crăm un parc tematic bazat pe lumea celtică. Parcul va reprezenta un sat celtic din perioada La Tene la scară reală. Acest proiect a fost prezentat ca idee în cadrul unor întâlniri ale GAL Ținutul Haiducilor și a fost prins în strategia pe anul 2016 în vederea obținerii de finanțare. În cazul în care și acest proiect va fi declarat câștigător, la Beclean va fi construit un parc tematic unic în Europa de Est! Este vorba de un proiect mare și cu niște costuri pe măsură, dar rezultatul va fi unul fantastic pentru orașul nostru”, spun membrii asociației din Beclean.
Asociația Celtic Transilvania este cea care organizează de trei ani, la Băile Figa, festivalul cu același nume. În 22-24 iulie 2016, sub sloganul ”Reconstituire istorică, tradiții arhaice, muzică bună, distracție, libertate!”, organizatorii le propun vizitatorilor nume precum God, Bucovina, Dirty Shirt, Harmasar, Selfish Murphy, Ad Hoc, Arhaic, Ashaena, E-an-na, New Proscenium, Ethernus, Halmyris, Mist. Pentru ziua dedicată folclorului și tradițiilor a fost confirmată prezența unor artiști autentici: rapsodul Nicolae Pițiș, declarat de UNESCO ”tezaur uman viu” (apare pe coloana sonoră a celebrului film ”Pintea”), ucenica sa Maria Casandra Hauși, Vasile Soporan și taraful de la Frata, Ana Ilca Mureșan și Mădălina Ancuța Mîrza. Au confirmat, de asemenea, prezența trupele de reconstituire istorică Omnis Barbaria, Geto-Dacii din Moldova, Virtus Antiqua, Alba Gallica și Terra Taurina din Italia, Terra Celtica din Polonia. Câteva din artefactele celtice descoperite în Transilvania vor fi expuse sub formă de replici identice aflate în dotarea trupelor de reconstituire istorică, în special în recuzita celor de la Omnis Barbaria. În cadrul festivalului se va organiza o Tabără a arcașilor, destinată celor care doresc să se inițieze în tirul cu arcul. Aici vor învăța cum se confecționează diverse tipuri de arcuri tradiționale și cum se utilizează.
Conform datelor istorice, prezenţa celților pe actualul teritoriu al României este semnalată, pentru prima oară, în a doua jumătate a sec. IV i.Cr. Cercetările arheologice probează că civilizaţia adusă de celţi în partea de vest a atins nivele superioare, în sec. III i.Cr. Pe la sfârşitul sec. IV i.Cr. şi începutul secolului următor se constată avansarea lor, mai mult sau mai puţin masivă, spre centrul Transilvaniei. Necropolele celtice rareori cuprind un număr mai mare de 50-70 morminte. De la această regulă fac excepţie numai două necropole, acela de la Pișcolț (jud. Satu Mare) şi Fântânele (jud. Bistriţa-Năsăud), care sunt formate din 150 morminte. În Transilvania celții au pus sub control zonele cele mai fertile pentru agricultură şi creşterea animalelor şi au valorificat imediat minele de fier şi argint.
Celții, nu sunt ăia mulți, poporul ăla șmecher (la acea vreme) întins pe toată europa de vest, pe care i-a bătut Burebista și daco-beții lui de nu s-au văzut ?!?…
o, prostie!
unic in europa de est cu 7000 de lei?????? voi sunteti troll?
Daca citeai articolul nu puneai intrebari prostesti…