Actualitate

Centenarul fotbalului bistrițean: Meciul fostelor glorii

În cadrul activităților dedicate Centenarului echipei de fotbal Gloria Bistrița, joi 16 iunie are loc întâlnirea unor jucători emblematici pentru gruparea bistrițeană începând din anii 70 și până în anii 2000.

Vor disputa un meci amical la Baza Sportivă Alex (str. Avram Iancu nr. 9), începând cu ora 17.00, foști jucători consacrați ai Gloriei, elite ale fotbalului care, de-a lungul timpului, au făcut tribunele să tresalte.

”Îți amintești de jucătorii Gloriei din 1970? Dar de cei din 1980, 2000 sau 2010? O bună parte dintre cei care au vibrat pentru Gloria între anii 1970 și 2010 înscriind goluri spectaculoase, făcând spectacol pe terenul de fotbal și producând bucurie în tribune revin pe teren! Emblemele Gloriei vor disputa joi de la ora 17.00 un meci amical la Baza Alex. Vino să îi revezi și să te bucuri de o seară relaxantă alături de noi!”, anunță CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud.

Punctul culminant al manifestărilor ”Gloria 100” va fi în 1 iulie, pe Stadionul ”Jean Pădureanu”, unde se vor întâlni de la ora 19.00, într-un meci al amintirilor, Gloria Old Boys și echipa Ligii Elitelor. Două ore mai devreme va începe o partidă caritabilă între echipa parlamentarilor și cea a mediului de afaceri din Bistrița-Năsăud.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS