Social

Centru comunitar integrat la Căianu Mic

Proiectul “Înființare Centru Comunitar Integrat în comuna Căianu Mic”, realizat de Primăria Căianu Mic, a fost aprobat pentru finanțare de către Ministerul Sănătății. Proiectul va fi finanțat de Uniunea Europeană prin Planul Național de Redresare și Reziliență.

”Astfel, comuna noastră va beneficia de un Centru Comunitar Integrat, care va putea deservi și localitățile învecinate comunei Căianu Mic. Centrul comunitar integrat reprezintă cadrul în care își derulează activitatea echipa de asistență medicală comunitară în colaborare, în principal, cu compartimentul de asistență socială, din cadrul primăriei. Mulțumesc Consiliului Local Căianu Mic și Direcției de Sănătate Publice Bistriță-Năsăud pentru susținere și sprijinul acordat, precum și colegilor mei din cadrul primăriei pentru implicarea și munca depusă”, spune primarul Paul Știr.

Prin realizarea unui astfel de centru, se dorește dezvoltarea serviciilor medicale necesare populației pe care o deservește personalul din asistența medicală comunitară și a celui din medicina primară, pentru a crește accesul acesteia la servicii medicale de calitate.

În spațiile din cadrul centrului comunitar integrat cu destinație de activitate medicală/asistență medicală comunitară și asistență socială, se vor derula, conform unui calendar stabilit, activități de asistență socială și activități medicale necesare în comunitățile cu acces redus la servicii medicale (analize și consultații medicale de specialitate, consiliere psihologică, planificare familială, caravane medicale, screening, promovare și prevenție, telemedicină, etc).

Activitatea principală este cea de promovare și prevenire, cu scopul îmbunătățirii indicatorilor stării de sănătate a populației și realizarea activităților medico-sociale necesare întreținerii vieții și asigurarea incluziunii sociale.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS