Social

Centrul de Sănătate Teaca, desfiinţat prin hotărâre de Guvern

Centrul de Sănătate Teaca va fi desfiinţat prin hotărâre de Guvern după ce Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a lansat în 17 iunie a.c. dezbatere publică Proiectul de Hotărâre a Guvernului privind desfiinţarea Centrului de Sănătate Teaca, judeţul Bistriţa-Năsăud.

Potrivit actului normativ semnat de premierul Dacian Cioloş, componentele bazei materiale ale Centrului de Sănătate Teaca achiziţionate cu finanţare de la bugetul de stat sau cu credite externe garantate de Guvern, precum şi celelalte componente ale bazei materiale, cu excepţia componentelor bazei materiale achiziţionate din fonduri ale autorităţilor administraţiei publice locale, care se află în administrarea Centrului de Sănătate Teaca, se vor prelua prin protocol de predare – preluare de către Direcţia de Sănătate Publică a judeţului Bistriţa–Năsăud, în numele statului şi vor fi redistribuite către unităţile sanitare publice cu paturi de pe raza judeţului Bistriţa – Năsăud, în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, cu aprobarea Ministerului Sănătăţii. Stocurile de medicamente, materialele sanitare şi alimente pot fi redistribuite la unităţile sanitare publice cu paturi de pe raza judeţului Bistriţa – Năsăud de către Direcţia de Sănătate Publică a judeţului Bistriţa–Năsăud, cu avizul Ministerului Sănătăţii.

Guvernul a luat act de faptul că, prin Hotărârea nr. 54/22.09.2011, modificată şi completată prin Hotărârea nr. 17/22.03.2012, Consiliul Local al Comunei Teaca a hotărât desfiinţarea Centrului de Sănătate Teaca. În 28.04.2016 şi Instituţia Prefectului a constatat că aceste hotărâri sunt legale.

Propunerea de reorganizare a unităţilor sanitare în cămine de batrâni este valabilă pentru toate unităţile sanitare prevăzute în Anexa nr.2 la Hotărârea de Guvern nr. 212/2011, dar Consiliul Local al Comunei Teaca nu şi-a exprimat acordul cu privire la transformarea unităţii sanitare în Cămin pentru persoane vârstnice, ceea ce a atras lipsa finanţării acestei unităţi sanitare.

Potrivit prevederilor art. 172 alin. (5) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, spitalele din reţeaua autorităţilor administraţiei publice locale se înfiinţează şi, respectiv, se desfiinţează prin hotărâre a Guvernului, iniţiată de instituţia prefectului sau consiliul judeţean, în condiţiile legii, cu avizul Ministerului Sănătăţii.

În adresa Primăriei Comunei Teaca nr. 1958/05.05.2016 se precizează faptul că, imobilul în care funcţionează Centrul de Sănătate Teaca nu face obiectul unor litigii aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS