Actualitate

Centrul mobil de instruire a populației pentru situații de urgență ajunge în Bistrița

În contextul Zilelor municipiului Bistrița, pompierii militari bistrițeni vă propun o activitate inedită, interactivă, dedicată celor mici, dar și adulților, deopotrivă. Timp de patru zile, între 15-18 iulie, Centrul mobil de instruire a populației pentru răspuns la situații de urgență se va afla în orașul nostru și va fi amplasat în Piața Centrală, în apropierea Bisericii Evanghelice. ”Nu ratați ocazia să le oferiți celor mici oportunitatea să învețe lucruri extrem de utile pentru dezvoltarea lor, măsuri și acțiuni salvatoare în diferite situații de urgență care se pot produce în orice moment al zilei”, transmite ISU Bistrița-Năsăud.

Activitățile vor fi susținute de către specialiștii ISU Bistrița-Năsăud, dar și de către voluntarii Programului ”Salvator din Pasiune” și se vor desfășura după următorul program:


  • Vineri, 15 iulie, între orele 12.00 – 20.00
  • Sâmbătă, 16 iulie, între orele 10.00 – 20.00
  • Duminică, 17 iulie, între orele 10.00 – 20.00
  • Luni, 18 iulie, între orele 10.00 – 14.00.

Centrul mobil are echipamente inteligente ce simulează situații de urgență complexe, precum incendiile din locuințe, un pachet pentru condiții meteo extreme sau simularea realistă a unui cutremur și a modalității în care acesta se percepe într-o casă sau într-un apartament.

Participanților la sesiunea de instruire le sunt oferite mai multe scenarii pentru prevenirea incendiilor, tehnologii de recunoaștere a pericolelor și efecte multimedia, acest centru mobil fiind conceput să poată asigura o învățare experiențială, prin deplasarea în diverse locuri din țară. În acest sfârșit de săptămână vom marca zilele orașului și este ocazia perfectă să ne întâlnim, preț de câteva minute, pentru o activitate pe care promitem să o facem cât mai interactivă.

Mai mult, în perioada în care centrul mobil de instruire se va afla în municipiul Bistrița, polițiștii și jandarmii bistrițeni vor desfășura acțiuni și misiuni preventive în cadrul campaniilor de conștientizare și prevenire  ”Dincolo de aparențe” – prevenirea traficului și consumului de droguri și ”Vacanță în siguranță”.

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS