Lucrările la Centrul social educativ ”Grigore Pletosu” de pe str. Alexandru Obobsescu din Bistrița, unde va funcționa și Școala Primară “Sfântul Stelian”, au intrat pe ultima sută de metri.
”Se apropie de finalizare Centrul social educativ ”Grigore Pletosu” din Bistrița. Un proiect inițiat de Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, care pe lângă latura educativă va acoperi și filiera socială și culturală. După finalizarea lucrărilor, Școala Primară ”Sfântul Stelian” își va desfășura activitatea într-un sediu modern, în care tinerii pot să facă performanță școlară”, spune președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan.
Centrul social educativ ”Grigore Pletosu” se amenajează în clădirea în care a funcționat liceul de muzică de pe strada Alexandru Odobescu nr. 4, în apropierea Bisericii “Sf. Trei Ierarhi”, intenția Bisericii Ortodoxe fiind aceea de a avea aici un centru care să găzduiască o școală cu profil teoretic, cu nivel primar, gimnazial și pe viitor și liceal, o cantină socială pentru copii cu posibilități precare, un centru educativ after-school și o capelă. De asemenea, sub cupola așezământului educațional va fi și sediul Asociației Tinerilor Creștini Ortodocși Bistrița.
Grigore Pletosu a fost întâiul protopop ortodox al Bistriței și profesorul lui George Coșbuc. S-a născut la 9 iunie 1848, în Chintelnic, jud. Bistriţa-Năsăud, și a decedat în 4 nov. 1934, în Bistriţa, fiind înmormântat în curtea Bisericii ”Sfinţii Trei Ierarhi” de pe str. Al. Odobescu. A urmat studiile la Gimnaziului grăniceresc din Năsăud (1863-1871), la Institutul Teologic din Sibiu (1871-1874), continuând la Facultăţile de Filosofie ale Universităţilor din Leipzig şi Budapesta (1874-1878). A fost profesor suplinitor (1878) şi definitiv (1882) de Română şi Filosofie, precum şi catehet pentru religia ortodoxă la Gimnaziul din Năsăud, până la pensionare (1909). Preot în 1892, hirotesit protopop în 1896, din 1909 ales protopop al Bistriţei, iconom stavrofor (1928), membru în Sinodul Arhiepiscopiei Sibiului şi apoi al Episcopiei CIujului, membru în Congresul Naţional Bisericesc al Mitropoliei Ardealului, asesor consistorial onorar (1903), preşedinte al secţiei şcolare a Astrei.
_aproape gata? păi,
Doamne Ajută pentru finalizare !
Frumoase imaginile de final din video , comparația fațada -ÎNAINTE și DUPĂ -💐 felicitări 👍 pt Proiect și mult spor la muncă în continuare .
Frumos !
Cat par a putut avea?
Multi ierarhi ortodocsi au studiat la Gimnaziul graniceresc greco catolic din Nasaud
https://ro.m.wikipedia.org/wiki/Colegiul_Na%C8%9Bional_%E2%80%9EGeorge_Co%C8%99buc%E2%80%9D_din_N%C4%83s%C4%83ud
Frumoasa realizare! Utila biografia lui Grigore Pletosu. Era benefica si istoria respectivei cladiri. Poate in alt articol!