Actualitate

Ceremonial, demonstraţii şi expoziţie de tehnică pe pietonal de Ziua Jandarmeriei (FOTO)

La 165 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei, în centrul Bistriţei au avut loc un ceremonial la care au participat preşedintele CJ Radu Moldovan, prefectul Ioan Țintean, primarul Ovidiu Creţu, subprefectul Ovidiu Frenţ şi şefi de instituţii, exerciţii demonstrative ale jandarmilor şi o expoziţie de tehnică.

1 ziua jandarmeriei 2015 2 ziua jandarmeriei 2015 3 ziua jandarmeriei 2015 4 ziua jandarmeriei 2015

După acordarea onorului militar, şeful Inspectoratului de Jandarmi Judeţean, col. Florin Furnea, a dat citire mesajului de Ziua Jandarmeriei şi a fost oficiat un serviciu religios. Cu acest prilej au fost înaintate în grad unele cadre militare, iar altele au primit diplome de onoare.


Preşedintele CJ Radu Moldovan i-a înmânat şefului IJJ, col. Florin Furnea, în semn de apreciere şi mulţumire pentru activitatea jandarmilor, o plachetă aniversară.

După defilarea efectivelor participante la ceremonial s-au desfăşurat o serie de exerciţii care au arătat măiestria apărătorilor ordinii şi siguranţei publice: simularea intervenţiei în timpul unui jaf, prezentare de tehnici de atac şi apărare, demonstraţii de arte marţiale, dresaj cu câinele-jandarm Zara.

Cei prezenţi pe pietonalul Liviu Rebreanu au putut vedea autospecialele şi armele din dotarea IJJ.

6 ziua jandarmeriei 2015 7 ziua jandarmeriei 2015 8 ziua jandarmeriei 2015 9 ziua jandarmeriei 2015

CLICK PENTRU MAI MULTE FOTOGRAFII!

”Îmi exprim aprecierea pentru activitatea depusă zi de zi de oameni dedicaţi, care veghează la siguranţa noastră, a tuturor. Membrii acestui corp de elită au vegheat mereu la siguranţa fiecăruia, de multe ori fără ca noi să fim conştienţi de acest lucru. Felicit Inspectoratul de Jandarmi Judeţean, un partener stabil şi onest în sevirea intereselor cetăţeanului. Vă felicit pentru modul profesionist în care aţi sprijinit activitatea Serviciului Salvamont din cadrul CJ la cele mai dificile intervenţii ale salvatorilor montani. Conform sondajelor de opinie, Jandarmeria este una dintre intituţiile în care cetăţenii au foarte mare încredere: peste 65,3%. Vă felicit pe toţi pentru ce faceţi zi de zi, col. Florin Furnea şi echipa sa au făcut din IJJ o instituţie etalon pentru Jandarmeria Română. La mulţi ani!” – Radu Moldovan

”Este o sărbătoare mare pentru jandarmi, pentru cetăţeni. Instituţia Prefectului colaborează foarte bine cu IJJ în asigurarea liniştii, ordinii publice şi siguranţei cetăţeanului. Jandarmii au dus la îndeplinire toate angajamentele luate acum 165 de ani, îndeplinesc acest rol cu mult profesionalism, asigură linişte şi încredere cetăţenilor. Aţi urcat mult în încrederea cetăţenilor. Vă mulţumeszc pentru parteneriatul pe care l-am dezvoltat împreună, vă felicit pentru rezultatele obţinute şi vă urez La mulţi ani!” – Ioan Țintean

”Vă transmit respectul, salutul şi mulţumirile cetăţenilor pe care îi reprezint pentru ceea ce realizaţi în fiecare moment pentru noi. Confortul unui oraş, plăcerea de a locui în el nu este dată doar de străzi, monumente sau parcuri, ci de sentimentul de linişte şi siguranţă pe care autorităţile trebuie să îl asigure, iar dvs. sunteţi componenta esenţială. Datorită dvs. şi a celor cu care colaboraţi, Bistriţa este un oraş fără probleme deosebite, un oraş liniştit, unde cetăţenii pot să trăiască simţindu-se ocrotiţi. La mulţi ani!” – Ovidiu Creţu.

10 ziua jandarmeriei 2015 11 ziua jandarmeriei 2015 12 ziua jandarmeriei 2015 13 ziua jandarmeriei 2015

 

Eugen Gheorghe

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS