Instituţia Prefectului, împreună cu Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, Primăria Bistriţa şi Garnizoana Bistriţa, au organizat, sâmbătă 9 mai, un ceremonial militar-religios dedicat Zilei Independenţei de Stat a României, Zilei Victoriei Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial şi Zilei Uniunii Europene.
Evenimentul a avut loc pe Platoul ”Monumentul Eroilor” din Cimitirul Municipal, iar la el au participat prefectul Ioan Ţintean, locţiitorul comandantului Brigăzii 81 Mecanizată ”General Grigore Bălan”, colonel Ioan-Marian Cristurean, deputaţii PSD Doina Pană şi Daniel Suciu, administratorul public al judeţului Florin Moldovan, viceprimarul Bistriţei, George Avram, inspectorul şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă – lt. col. Constantin Florea, şeful Inspectoratului Judeţean de Jandarmi – col. Florin Furnea, directorul Agenţiei de Protecţie a Mediului – Sever Roman, şefa Inspectoratului Teritorial de Muncă – Otilia Berbecar, directorul DSP, dr. Anca Andriţoiu, consilierii locali Vasile Moldovan şi Sorin Hangan şi alţii.
”Sărbătorim astăzi un triplu eveniment esenţial pentru existenţa statului român. Fără data de 9 mai 1877 sintagma stat independent ar mai fi trebuit să aştepte consacrarea ei istorică. 9 Mai 1877 oferă României ocazia dată de conjunctura internaţională prielnică de a-şi afirma independenţa faţă de Imperiul Otoman. (…) Războiul ce a urmat alături de Rusia şi alte ţări balcanice a impus în istoria românească şi europeană sevcenţe memorabile ale dăruirii şi sacrificiului suprem ale ostaşilor români la Pleva, Rahova şi Vidin. Momentul 9 Mai 1877 a reprezentat al doilea pas, după Unirea Principatelor din 1859, spre confirmarea României ca stat european independent şi modern, susţinut de o naţiune ce dovedea că niciun sacrificiu nu e prea mare pentru a fi recunoscute năzuinţele de veacuri. Al doilea mare eveniment pe care îl sărbătorim este legat de 9 Mai 1945, când se închide cea mai neagră pagină din istoria omenirii prin victoria aliaţilor din cel de-al Doilea Război Mondial împotriva Germaniei hitleriste. (…) Pacea ce a urmat războiului a fost profund nefavorabilă României, aruncând-o din nou în bezna istoriei căci au urmat 45 de ani de comunism, regim ce ne-a frânt parcursul firesc şi european. De aceea, data de 9 Mai ce marchează Ziua Europei este extrem de importantă pentru noi întrucât ţara noastră a fost ruptă brutal şi nefiresc din marea familie europeană, drumul regăsirii şi reintegrării fiind mult prea lung. Românii preţuiesc UE şi rămân fideli acestei construcţii. Iată că istoria are coincidenţele ei fericite astfel încât în aceeaşi dată sărbătorim afirmarea independenţei României, ziua victoriei împotriva nazismului, dar şi cea a Europei. E o zi în care spiritul românesc şi cel european se contopesc, noi românii rămânând credincioşi devizei lui Jean Monet potrivit căruia UE nu coalizează state, ci uneşte oameni. La mulţi ani, România! La mulţi ani, Europa!”, a spus prefectul Ioan Țintean.
După acordarea onorului militar, salutul Drapelului de Luptă şi intonarea Imnului Naţional al României, a fost oficiat serviciul religios. Ceremonialul s-a încheiat cu depunerea unei coroane de flori la Monumentul Eroilor, din partea tuturor instituţiilor, şi cu defilarea gărzii de onoare.
Ziua de 9 mai are o triplă semnificaţie: proclamarea independenţei de stat a României în 9 mai 1877, Victoria Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial la 9 mai 1945 şi Ziua Europei.
CLICK PENTRU MAI MULTE FOTOGRAFII
Cristiana Sabău
Domnule mitropolit, una e sa critici, cum e si normal, pe fostii membrii ai PCR si cu totul alta e sa critici actualul PSD. Una e sa critici fosta securitate, incluzand aici si multi multi informatori si turnatori, inclusiv preafericitul DNAiel, si cu totul alta e sa critici Biserica Ortodoxa Romana ca institutie, unul dintre pilonii pe care s-a format aceasta tara si pentru care existam si fiintam in prezent. Tu poti vorbi si adresa acuze BOR-ului in limba romana, intr-o mare masura datorita acesteia. Si, daca nu iti este clar, ti-a scapat cumva aceasta realitate, sa stii ca fosti membrii ai PCR se afla in egala masura in toate partidele politice, nu e PSD-ul actual cu mai multi PCR-isti decat e oricare alt partid. Nu uita ca marele om de dreapta, Traian Basescu, era decat seful diplomatiei romane la Anvers si racolat de fosta securitate conform propriilor declaratii…
mai nea Vali , BOR nu prea a fost un pilon pe care s-a format aceasta tara , ..( ex; vezi faptele mitropolitului MANGRA …. etc) mai degraba a fost un pilon important BRU , cu memorandistii ,scoala ardeleana etc ………. asa ca trebuie sa privim istoria asa cum a fost cu bune si cu rele ………….
Nene/tanti „ospataru-securistu” (pe cand al treilea pseudonim ?), uite o dedicatie, special pentru matale:
„Se cere clericilor tuturor cultelor sa renunte la viata de paraziti pentru a se angaja ca muncitori si a trai ca toata lumea, din roadele muncii lor. Inchiderea lacasurilor de cult inseamna suprimarea unor baze importante de intoxicare a cunostintelor oamenilor cu conceptii invechite. (…) Propaganda noastra ateista trebuie sa continue fara intrerupere pentru a-i invata pe oameni conceptia revolutionara, marxist-leninista si normele noi, comuniste, despre lume si viata” (Enver Hoxha, 1967)
Felicitari pentru compania selecta in care esti.
Imi rau ca si evenimentele marcate la data de 9 mai sunt bagatelizate de postacii PNL. Imi exprim, insa, convingerea ca o mana de postaci nu poate distruge prin cuvinte valorile morale si spirituale ale acestui neam, care au fost cladite prin fapte in sute de ani,
O zi cu o asa importanta nu putea trece fara sa fie omagiati cei ce in vremurile de mult apuse s-au jertfit pentru tara noastra. Si imi exprim parerea de rau ca voi cei ce va credeti liberali distrugeti si defaimati tot ce inseamna ROMANESTE.
Un lucru pozitiv este ca anul acesta ceremonialul militar-religios de 9 mai s-a desfasurat la Cimitirul Eroilor, acolo unde isi dorm somnul de veci eroii neamului. Trebuie spus ca de cativa ani incoace, sarbatorile dedicata cinstirii memoriei eroilor se organizau cu dispret, langa controversatul monument in forma de SULA amplasat langa Prefectura exact pe locul unde pana in 2009 a fost bustul lui Petru Rares, pentru a satisface comoditatea politicienilor de astazi de a nu se deplasa nici macar odata pe an la Cimitirul Eroilor. Iata ca le-a venit mintea la cap, mai ales ca Bistrita dispune de unul din cele mai bine realizate Cimitire ale eroilor din tara. Trebuie stiut ca odata cu sfintirea Cimitirului Eroilor pe data de 28 1ugust 1938, dupa Sfanta Liturghie savarsita la Catedrala ortodoxa, de pe Odobescu, s-a organizat o procesiune la care participantii au strabatut pe jos distanta de la Catedrala la Cimitirul Eroilor. De aceea, cu atat mai mult monumentul eroilor ar trebui amplasat in Cimitirul Eroilor, aflat pe Str. Tarpiului iar in Piata Petru Rares sa revina statuia domnitorului, care da si numele pietei.