Actualitate

Ceremonial militar-religios de Ziua Veteranilor

(FOTO) În ziua de 11 noiembrie – Ziua Veteranilor, au fost programate evenimente comemorative la mormintele militarilor români care au căzut în teatrele de operaţii, în perioada 1996-2015.

Un astfel de eveniment a avut loc la Cimitirul Municipal Bistriţa, unde este înmormântat eroul de război sublocotenent p. m. Cristian-Petru Filip. 

2 ceremonial ziua veteranilor 15 3 ceremonial ziua veteranilor 15 4 bis ceremonial ziua veteranilor 15 4 ceremonial ziua veteranilor 15

Ceremonia a cuprins acordarea onorului militar, salutul steagului de identificare, oficierea unui serviciu religios, moment de reculegere, intonarea semnalului ”Stingerea” şi depunerea unei coroane de flori. Elevi de la Școala Gimnazială ”Avram Iancu” alături de prof. Alina Luca au depus câte o floare la mormântul eroului de război.

La ceremonial au fost prezenți comandantul Brigăzii 81 Mecanizată ”General Grigore Bălan”, colonel Iulian Berdilă, primarul Ovidiu Crețu, vicepreședintele CJ Alexandru Pugna, prefectul Ioan Țintean, subprefectul Ovidiu Frenț, șefii instituţiilor locale din sistemul naţional de apărare, pază şi ordine publică, rude ale eroului.

5 ceremonial ziua veteranilor 15 6 ceremonial ziua veteranilor 15 7 ceremonial ziua veteranilor 15 8 ceremonial ziua veteranilor 15

Un eveniment comemorativ similar s-a desfășurat şi în cimitirul din localitatea Şintereag, la mormântul eroului de război sublocotenent p.m. Marius Florin Sfecheș, la care au luat parte reprezentanți ai Batalionului 812 Infanterie Bistrița.

În Parcul Municipal a fost programat un spectacol susţinut de Muzica Militară a Garnizoanei Bistriţa. 

9 ziua veteranilor 15 10 ceremonial ziua veteranilor 15 11 ceremonial ziua veteranilor 15 12 ceremonial ziua veteranilor

Sublocotenenţii (post mortem) Cristian-Petru Filip şi Marius Florin Sfecheş au fost uciși în 1 octombrie 2010, în urma unui atac cu un dispozitiv exploziv improvizat asupra vehiculului în care se aflau. Cei doi au fost decorați post mortem cu Ordinul Naţional ”Steaua României” în grad de Cavaler, cu însemn de război, pentru militari.

În urma fatidicului incident a rezultat şi rănirea gravă a caporalului Vasile Zbâncă, care în urma deflagraţiei şi-a pierdut ambele picioare. La această dată, plutonierul-major Vasile Zbâncă îşi desfăşoară activitatea în cadrul  Batalionului 405 Sprijin Logistic “Năsăud”, este căsătorit şi are doi copii.

Începând din anul 2014, prin Legea nr. 150/2014 privind modificarea şi completarea OUG nr. 82/2006 pentru recunoaşterea meritelor personalului armatei participant la acţiuni militare şi acordarea unor drepturi acestuia şi urmaşilor celui decedat, s-a instituit, în data de 11 noiembrie, Ziua Veteranilor, în semn de recunoştinţă pentru sacrificiul militarilor care au participat la misiuni în afara teritoriului statului român, având ca obiectiv limitarea efectelor acţiunilor teroriste.

13 ziua veteranilro 15 14 ziua veteranilor 15 sintereag 15 ziua veteranilr 15 sintereag 16 ziua veteranilor 15 sintereag

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS