Actualitate Recomandări

La mulţi ani, România! Ceremonie la Bistrița

(FOTO-VIDEO) De Ziua Națională a României, la sărbătoarea Centenarului Marii Uniri, în Piața Centrală din Bistrița a avut loc un ceremonial militar-religios la care au luat parte oficialități locale și județene, parlamentari, reprezentanți ai partidelor politice, șefi de instituții.

După acordarea onorului militar, a fost intonat Imnul Național, s-a ținut un minut de reculegere în memoria eroilor neamului și a fost oficiat serviciul religios.

În discursul său, președintele Consiliului Județean Radu Moldovan a vorbit despre bistrițenii făuritori ai Marii Uniri și despre România Centenară.

La finalul ceremonialului, oficialitățile au depus o coroană de flori la statuia poetului Andrei Mureșanu.

Președintele CJ Radu Moldovan, prefectul Ovidiu Frenț, subprefectul Ciprian Ceclan, dar și numeroși primari au venit îmbrăcați în costume populare.

       

Mesajul șefului CJ Radu Moldovan la ceremonial:

”Citind adânc în inima românilor, Octavian Paler a sintetizat trăirea sufletului nostru: ”România este patria mea, restul sunt doar țări!”. Suntem la fix 100 de ani de cel mai important moment al existenței noastre ca popor, Marea Unire de la Alba Iulia. Dar, Unirea nu s-a întâmplat pur și simplu. De la Mihai Viteazul la Moș Tănase Todoran și Horea, Cloșca și Crișan, de la revoluția lui Tudor Vladimirescu din 1821, la Revoluția Pașoptistă și la Unirea Principatelor sub Alexandru Ioan Cuza în 1859, fiecare picătură de sânge și zvâcnire de revoltă și curaj au pus o cărămidă la Marea Unire de la Alba Iulia.

Nu putem uita data de 14 august 1916, ziua în care România intră în război cerând marilor puteri unirea cu Transilvania și cu Bucovina. Nu putem uita vreodată sacrificiul sutelor de mii de suflete ale fraților noștri de peste Carpați, care și-au găsit sfârșitul în tranșee pentru a pune granița României unde îi este locul. Nu putem uita drama tinerilor transilvăneni, obligați să lupte sub însemnele armatei Austro-Ungare împotriva fraților români din Regat, veniți să elibereze de sub jugul Habsburgic iubita noastră Transilvanie.

Noi nu avem dreptul să uităm vreodată de bistrițeanul nostru, Alexandru Vaida-Voevod, care la 22 octombrie 1918 dă dovadă de un curaj aproape sinucigaș, citind în Parlamentul de la Budapesta Declarația de liberă determinare a românilor din Transilvania, în baza căreia Transilvania s-a ”rupt” de Imperiul Habsburgic și s-a unit cu România. Nu avem nicio scuză să nu știm că Enea Grapini, unul dintre cei 12 fondatori ai Consiliului Național Român Central de la Arad, principalul organism care a stat la baza Marii Uniri, s-a născut în Rodna Veche (astăzi comuna Șanț). Intenționat l-am lăsat la urmă pe un bistrițean născut la Milaș, al cărui rol în înfăptuirea Marii Uniri a fost determinant: Episcopul Cardinal Greco-Catolic, Iuliu Hossu. El a sfidat total puterea Imperiului Habsburgic, trimițând o circulară clerului și poporului din întreaga eparhie cu un mesaj clar: niciun român din Transilvania să nu mai recunoască Statul Maghiar de la Budapesta.

Secole la rând am fost despărțiți de frații noștri, iar Episcopul ortodox al Caransebeșului, Miron Cristea, care va deveni ulterior Patriarhul României, a subliniat ce ne-a făcut să rezistăm în tot acest timp: ”Lungă a fost robia noastră, a românilor din Ungaria și Transilvania, care a durat o mie de ani (…) dar puterile neamului românesc nu au putut fi zdrobite pentru totdeauna. Din contră! Mulțumită puternicei însușiri a poporului, de a spori văzând cu ochii, s-a împlinit față de noi cuvântul poetului: Barbarii vin, barbarii trec, românul îi petrece; Și unde unul a căzut, răsar în locu-i zece”!

Când a încheiat citirea Rezoluției Marii Adunări de la Alba Iulia, Episcopul Iuliu Hossu a completat: ”Fericit am vestit hotărârea judecății lui Dumnezeu prin reprezentanții a toată suflarea românească; fericiți voi care ați pecetluit pe veci Unirea cu Țara-Mamă. O viață întreagă veți mărturisi cu mândrie: Și eu am fost la Alba-Iulia! Fiii fiilor voștri vor chezășui puternic și fericit rostind: Și părinții noștri au fost la Alba-Iulia. Voi sunteți marea armată a sufletelor alese, a neamului nostru. De acum o Românie Mare, întemeiată pe dreptatea lui Dumnezeu și pe credința poporului Său”.

Importanța bistrițenilor la făurirea României Mari nu se oprește aici. Cel care i-a înmânat Regelui Ferdinant I și Guvernului României, în numele celor 4 milioane de români din Arcul Carpatic, pergamentul pe care este consemnat Actul oficial de Unire a Transilvaniei cu România a fost Alexandru Vaida-Voevod. Bistrițeanul nostru a devenit ulterior Premier al României timp de trei mandate.

Am spus toate aceste lucruri pentru a sublinia importanta moștenire a bistrițenilor. Oameni demni, cu frică de Dumnezeu și iubire de semeni, care atunci când a trebuit nu ne-am dat în lături să ne punem viața în joc pentru viitorul copiilor noștri și al României! Avem de luat un exemplu de bărbăție de la acești mari oameni de stat! De la militarii morți în tranșeele Primului Război Mondial și de la toți cei care au fost dispuși să riște totul pentru o idee, dincolo de interesul lor de moment. Au riscat totul pentru ca noi, astăzi, să fim liberi în țara noastră! Și-au dat viața pentru a ne da nouă o viață și o țară în care niciun român să nu mai fie slugă sau să plece capul în fața altor neamuri! Au plătit cu sângele lor, prețul libertății, iar noi toți le suntem datori să ducem moștenirea demnității mai departe!

Pentru ca astăzi, străbunii noștri să fie mândri de noi, trebuie să lăsăm la o parte lucrurile care ne despart și să luptăm să scoatem la lumină nenumăratele argumente pentru care ar trebui să fim una. Noi, toți românii! Fie că suntem social-democrați sau liberali, ortodocși, catolici, protestanți sau atei, ardeleni, regățeni, moldoveni sau bucovineni, înainte de orice suntem români! Așa cum spunea un român adevărat din Basarabia, Ion Leucă, președintele Raionului Glodeni: ”Noi suntem români. Și punct!”.

Cel mai mare atentat la adresa personalităților care ne-au modelat istoria este să ne hulim țara! Să ne hulim români pe români! Actrița Oana Pellea are un citat care trebuie să ajungă la urechile tuturor celor care spun că iubesc România și românii: „Dacă îţi înjuri ţara de dimineaţă până seara e ca şi când te-ai înjura în oglindă!” . Nicolae Titulescu spunea că ”destinul e scuza celor slabi și opera celor tari”. În 1 Decembrie 1918, noi ne-am creat destinul! La fel ca atunci, astăzi, la 100 de ani dăm de veste lumii și celor care vor să îngenuncheze România, că noi nu am murit! Noi suntem aici și nu vom pleca capul în fața nimănui! Doar în fața Bunului Dumnezeu!”.

Noi toți suntem reprezentanții unui popor cu un trecut de care putem fi mândri și cu un viitor care stă în mâna noastră! Trebuie doar să urmăm sfatul intelectualului de stânga născut pe meleagurile noastre, domnul Vasile Sebastian Dâncu: ”Acțiunea este calea regală de a face politică. Nu gargara, nici sloganul, nici frazele sforăitoare sau săritul zilnic la gâtul adversarului. Acțiunea!”.

Noi, românii, nu am fost singuri în istoria noastră! Dumnezeu ne-a fost alături de zeci de secole, pentru că noi nu am cotropit alte neamuri și nu am ucis pentru averi și teritorii. Indiferent cât au luptat imperii mari să ne subjuge, ele au dispărut, iar noi am rămas în picioare. Ele mai există doar în cărțile de istorie iar noi, suntem vii, aici și acum! Asta este moștenirea care am primit-o și o lăsăm generațiilor viitoare cu litere de aur: să fie demni, curajoși și cu frică de Dumnezeu!

Vă mulțumesc dumneavoastră, românilor adevărați din județul Bistrița-Năsăud, care prin tot ceea ce faceți cinstiți jertfa strămoșilor noștri! Prin munca care o depuneți zi de zi innobilați țara noastră și sunteți modele pentru copiii și tinerii noștri. Ei au cea mai mare nevoie să cunoască România reală pentru ca să știe pe ce principii să își croiască drumul în viață! Îi mulțumesc bunului Dumnezeu că a decis să mă nasc aici! Pentru mine, cel mai frumos loc de pe pământ! Îi mulțumesc pentru cinstea de a vă putea reprezenta pe dumneavoastră, cetățenii județului Bistrița-Năsăud, oamenii care îi respect și iubesc cel mai mult în această lume!

În an centenar îmi doresc să impunem și să primim respect din partea altor state reprezentate în Parlamentul European! Nu accept ca niciun politician european să ne considere cetățeni de mâna a doua. Resursele noastre sunt bune, dar când e vorba de drepturi egale cu a celorlalți cetățeni ai Uniunii Europene, noi am fost tot timpul pe lista de rezervă. Noi, cei mulți și simpli trebuie să luăm atitudine față de Europa, dar și față de liderii care ne reprezintă acolo și uneori o fac cu privirea în pământ. Am un singur îndemn la demnitatea noastră, ridicată din noroi acum 100 de ani: Ridicați-vă, români! Ridică-te, România! Să stăm drepți în fața lumii! Să stăm demni în fața Europei! Dumnezeu să binecuvinteze județul Bistrița-Năsăud! Dumnezeu să binecuvinteze România și românii! La mulți ani români! La mulți ani România!”.

32 comentarii

  • Astazi de Ziua Nationala , in AN CENTENAR , Guvernul Romaniei nu a avut nici un mesaj pentru bistriteni . Prefectul Frent nu a tinut nici o cuvantare . Nici primarul Cretu nu a primit dreptul la cuvant . Radu Moldovan s-a bagat in seama incercand sa acapareze el toata audienta si nu a mai lasat pe nimeni sa ia cuvantul . E jenant , rusine PSD !

    • ovidiu florean BINE CĂ AI AVUT TU MESAJE PLINE DE INJURII, DEJECȚII ȘI JIGNIRI !!!! SĂ-ȚI FIE RUȘINE !

    • Lasati omul in pace! Care injurii, care ,,dejectii”? Are dreptate. Nu mai zic de cămasa prea scurta și de iegarii (sau ce erau ăia a lui Radu Moldovan), mai avea un pic si venea in fundul gol. Camasa mai lunga, n-ati gasit sa-ti dati?? Ar fi fost mult mai ok. Acum daca zicea ,,M…e PSD, ii putea fi rusine, ca a zis ,,Jos PSD” care-i baiul? Ca voi PSD-istii va simtiti jigniti, aia e treaba voastra!!

  • Apropos, legat de comentariul lui Ovidiu Florean…Tocmai asta vroiam să întreb și eu: totuși care este mesajul politicienilor de centenar? Care este viziunea lor legat de viitor? Că 100 de ani au trecut, cum au trecut, mai bine să nici nu amintim cum, dar care este viitorul României? Mândrie. bucurie, realizări…ha mai lasă – mă…că restul e tăcere…

    • Sorina, inafară nu există! Tu ce ai în cap?! În afară de orele de gramatică la care ai lipsit? Ne dăm mari români dar nu știm nici măcar să scriem corect! Totul începe de la educație. Doamne, grea mai este limba română. Sau ar trebui să scriu “linba” să intelegi ce vreau să spun?

  • Nu se putea ca șeful partidului condus de un infractor să nu se repeadă la grumazul Europei de Ziua Națională. Niște pârâți pe care nici un social-democrat european nu-i consideră colegi nu a găsit nimic mai bun de spus în încheierea discursului decât sperietoarea cu agenturile străine a lui Ceaușescu și veșnica cârâială cu cât suntem noi de asupriți și neînțeleși. Cică noi trebuie să luăm atitudine față de Europa?! Marș mă de aici nu vezi că nici comisarul european trimis de voi la comisie nu se mai uită la voi! Nu vi-i un pic rușine de ce ați ajuns? Un Parlament și un guvern conduse de niște infractori care au furat de la copii sau care luau mită prin cimitire și zideau tablouri în cavouri. Din ianuarie voi veți conduce Europa. Pai cum să nu fie Europa și românii europeni dezgustați de voi? Mai bine ia-ți șatra și du-te și petrece cu lăutari prin țări străine că la asta te pricepi cel mai bine!

  • Niste epigoni.
    Pupincuristi oportunisti cu limba de lemn comunista.
    Fara viziune, fara proiect mai indepartat decat ordonanta de amnistie a lui Dragnea.
    Pe cand un proiect de unire a spiritului romanesc
    Acum suntem mai despartiti ca inainte de 1 Decembrie 1918.
    Cand se va promova meritocratia, democratia adevarata, cand prostii (da,da inca sunt multi) vor fi scosi din functii de decizie, cand parvenitii vor fi pusi la locul lor si multe altele, vom putea, eventual, vorbi de unire, De adevarata unire.
    Pana atunci, vorbaraie, mimetism, forme fara fond, spoiala scump decontata de popor.

  • Sorina dragă , dacă ai avea tu școală măcar un sfert din câtă are Ovidiu Florean ai fi cineva . Postezi și tu ca să te afli-n treabă .

  • Râde hârb de oală spartă!! Înainte de a vă vinde cărțile de gramatică ia mai răsfoiți-le puțin! Poate nu sunteți chiar așa de deștept cum vă credeți! Scri????? Mai învățați conjugarea că aveți lacune. Sincer eu cred că dumneavoastră nici măcar 10 clase nu aveți. Și la fel cred și despre cei care v-au dat like.

  • Haideți cu minus-urile! Mi se pare jenant ca toți cei care sunt anti psd, să nu primească fiecare câte 100 de dislike-uri! Asta se numește “discriminare” deja. Sunteți jalnici! Hei tu! Cel de la “butoane”, fă-ți treaba măcar aici să nu ți se reproșeze că ești plătit degeaba.

  • Dragii mei români, vedeți ce dezbinați suntem ?!
    De ce nu putem, măcar azi, să lăsăm puțin deoparte dezbinarea și jignirile și răutățile ?!
    Fraților, oare nu cumva avem politicienii pe care-i merităm? Da’ tare mă tem ca ei, deși se contrazic, deși se critică, prin mass media, sunt, dacă nu prieteni, cel puțin parteneri, de afaceri și de politichie…
    Tuturor, indiferent de opțiunile politice, vă doresc sănătate, bucurii și prosperitate! Și toate astea în țara noastră!
    La mulți ani!

    • Nu-i vorba de politicieni , e vorba că suntem conduși de bătrânii securiști și niște borfași mai tineri care le fac jocurile mârșave și criminale . Dar îi vom da jos în curând și abia apoi vom sărbători .

    • Nu suntem dezbinati! Suntem prost organizati! Tara asta este dezorganizata total. Am vazut la tv cum un primar dintr-o comuna a taiat o vaca in curtea primariei. Cum naiba sa faci acest lucru in 2018. Imaginea tarii se reflecta chiar in acea primarie…. un primar arogant care face ce vrea ca doar el conduce. Cand prostii conduc tara totul se transforma in circ.

    • Ce a talharit domnul Iohannis de ziceti ca suntem condusi de un talhar? A lua case cu acte false e talharie? Si nici macar nu a facut el falsul, el a fost doar beneficiarul.

    • Am auzit că-i și vampir. Idioții din Bistrița cred și asta. Sunteți mulți, mă?

  • Daca tot s-a citat din Vaida Voievod, iata unul din acelasi distins bistritean:
    „Al. Vaida-Voevod trebuie deja să constate cu amărăciune că ei i-ar înţelege pe regăţeni, dar cei din urmă nu înţeleg nimic din ce e în Ardeal. [Iată ce spune Vaida-Voevod care la 18 octombrie 1918 a dat citire declaraţiei de autodeterminare în Dieta de la Budapesta, în convorbirea sa cu arhiepiscopul catolic R. Netzhammer: „Unirea noastră cu România veche nu putea să urmărească în nici un caz scopul ca noi dincolo, cu cultura noastră vest-europeană, să devenim precum cei de aici: un morman de mizerie bucureşteană! Aici te afli în mizerie, nu eşti nici măcar în Balcani, ci în Asia…. Noi, politicienii din Ardeal, ne-am urmat şcolile într-o ţară cu 52 de milioane de oameni şi nu într-un stat balcanic cu 7 milioane de locuitori. Înţelegem vechiul regat, dar politicienii şi oamenii de stat de aici nu înţeleg situaţia de dincolo, de la noi! Oamenii noştri buni de la ţară cu proprietăţi mici şi mari, administraţia noastră bună, sistemul nostru şcolar etc.”] Iar de problemele minorităţilor să nici nu mai vorbim fiindcă acolo chiar că habar n-aveau de nimic. [Fiind complet înafara problemei, neavînd pînă atunci minorităţi mai semnificative, cu naivitatea lor cam hilară au crezut în anii ’20 că problema poate fi rezolvată foarte simplu: îi românizăm pe toţi una-două şi am scăpat de ei. Şi s-au şi apucat imediat de treabă, rezultatul fiind ca şi cel al programului de maghiarizare al politicienilor unguri, că n-au reuşit să românizeze pe nimeni, dar pe unguri i-au făcut şi mai unguri decît înainte, efectele resimţindu-se pînă astăzi într-o anumită măsură, mai ales în Secuime.] Nu ca şi cum ei, ca indivizi, ar fi fost cu toţii imbecili sau răi, că nu-i vorba de aşa ceva, ci de faptul că istoria lor s-a format în aşa fel încît ei n-aveau cum să aibă atunci o cultură politică adecvată pentru a putea gestiona o asemenea situaţie, şi atunci, în acel cadru conceptual în care gîndeau ei, tot ce ar fi dorit ardelenii, pentru ei era ceva de neconceput, poate chiar absurd.

    [Tocmai de aceea eu n-aş zice cu atîta siguranţă nici măcar că regăţenii i-ar fi fraierit rău de tot pe românii ardeleni, cum aud asta cîteodată şi astăzi, după o sută de ani, de la cei din urmă, fiindcă, aşa cum văd eu, asta depindea mai puţin de intenţii. Adevărul ar putea fi mai degrabă că în 1918 Regatul României nu era pregătit, ca mentalitate, pentru o asemenea unire. Prin urmare, în loc de o unire înălţătoare care putea lansa România spre modernizare, în urma căreia nici ţara asta n-ar fi azi acolo unde este din păcate, a ieşit o unire cam ratată în care teritoriile cu toate resursele au fost unite cu succes, în schimb „unirea-n cuget şi simţiri” a fost compromisă din start, şi cei care n-ar crede asta să-i asculte numai cum încă şi astăzi mulţi români ardeleni îi suduie pe „sudişti”. Şi asta fiind o problemă destul de complicată şi delicată a societăţii româneşti, cu efecte malefice, ar fi bine dacă ar fi luată mai în serios pentru a putea găsi eventual un remediu şi pentru asta, chiar dacă trecutul nu mai poate fi schimbat.”
    Sursa: http://www.contributors.ro/editorial/ce-n-au-promis-romanii-ungurilor-la-alba-iulia/?fbclid=IwAR3foyB-PpgaNyo2XXhYeVsGUq2qOHioFxbqC9GEXK19YRFLoanLh2trcpA

    • Un articol minunat! Mulțumim Ioana Cosma. Și pentru ca Vichi, vaca pesedisto-peremista (ca asta a ajuns acum psd-ul, un partid de orbi condusi de rebuturile prm-ului cu spume la gură si 2-3 infractori pedisti), oricum nu va citi, redau pentru ceilalti eventuali cititori paragraful final al articolului scris de domnul Szilagyi N. Sandor pentru că nu am citit in zilele astea nimic mai frumos despre Centenar:
      „Şi în sfîrşit să mai povestesc ceva. S-ar putea ca unora să li se pară cam ciudat, dar omul mai face cîteodată şi lucururi ciudate. Anul trecut am terminat lectura acelei dezbateri a „legii Apponyi” chiar la sfîrşitul lui noiembrie şi asta mi-a atins sufletul atît de mult încît la 1 Decembrie eram încă sub impresia celor citite acolo. Şi, gîndindu-mă şi la Alba Iulia, am simţit că parcă sînt şi eu dator cu ceva acestor oameni: lui Vasile Goldiş, lui Aurel Vlad şi celorlalţi deputaţi pe care acolo i-am putut numai admira, aşa că după ce s-a lăsat seara, am ieşit pe balcon şi am aprins o lumînare să păstrez un moment de reculegere şi aducere aminte în memoria acestor eroi ai luptei pentru demnitatea minorităţilor, luptători umiliţi de atîtea ori şi de unii, şi de alţii. Fiindcă dacă ei au luptat cu atîta dăruire tocmai pentru idealurile pentru care luptăm şi noi, atunci ei sînt şi eroii mei, care mie poate înseamnă chiar ceva mai mult decît acelor care îi sărbătoresc cu atîta înflăcărare festivistă de parcă ar şti pentru ce ar trebui.”

    • Nu putem fi uniți, victime cu prădători şi nici convinşi de manipulatori profesionişti ce umblă cu cioara vopsită-n porumbelul păcii.
      Am mai rămas câțiva care vă vedem în hidoşenia goală , camuflată de panglici tricolore şi costume tradiționale.
      Cât timp propagați furtul ca politică statală pentru buzunarele voastre şi ale cunoscuților, cât timp dispuneți de bugete fără să construiți nimic notabil, cu toată plăcerea vă spun, cât timp vă acundeți după cuvinte dar faptele vă trădează.
      O să vă hulesc.
      Cum pot şi cu plăcere.

  • Ce a adus parada?
    Un militar mort pe timp de pace electrocutat stupid.
    O radiografie a capacităților organizatorice.
    Tancuri care s-au defectat reparate cei drept cu barosul, avioane moderne F16 care nu au mai putut să decoleze din cauza pistei înghețate. Cei drept mai bine la sol aşa decât un alt accident aviatic
    Şi mult circ pe pâine.
    Ştiți strategiile din lumea naturală unde unele animale încearcă să-şi îndepărteze agresorii părând mai mari şi mai înfiorătoare ( de la umflatul cu aer , la mimetismul perfect cu speciile prădătoare? ).Au limitele lor.
    Bun ce doresc personal concetățenilor.. să-şi păstreze simțul umorului, să caute mai multe răspunsuri -asta începe prin a pune întrebări- şi să renunțe la mentalitatea comunistă.
    A şi să iasă din discursul de excepționalism românesc. Nu există aşa ceva, autoevaluarea propriilor capacități la capacitatea reală e un exercițiu care ne-ar pitea ajuta mult.
    La Mulți Ani comunității de aici chiar şi celor care dau dislike. Fără atenția voastră comentariile n-ar exista;).

  • A si sa nu uit. In anul 1916, după intrarea României în război contra Austro-Ungariei, și-a arătat dezamăgirea față de acest act. Vaida-Voevod considera că „poporul român din Austro-Ungaria va păstra același devotament față de dinastie și patrie, probat de veacuri, cu aceeași sinceritate și dragoste ca în trecut.”^ Declarațiile deputaților noștri referitor la răsboiul cu România, Unirea, 7 septembrie 1916.

    Deci, treceti batalioane.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.