Actualitate

Cerşetorii cu mapa sau cum să te ascunzi în spatele unei fundaţii ca să faci rost de bani

"Un copil grav bolnav are nevoie de bani pentru operaţie. Suntem de la fundaţia X. Vă rugăm să îl ajutaţi. E caz disperat!". E refrenul pe care îl aud foarte mulţi oameni care merg la cumpărături în hipermarket-urile din oraş din gura unor persoane care, pentru a părea serioase, poartă la ele câte o mapă, un caiet sau un clipboard. Dacă le iei la întrebări, fug cât de repede pot.

O astfel de persoană (foto principal) îi relata unui şofer că nu e băgată în seamă de „bogătaşii” cu maşini, ci mai degrabă de oamenii cersetori cu mapa 2care vin la cumpărături cu plasa de rafie, de la ţară. Aceştia sunt cei care, în naivitatea lor, încă mai cred poveştile dramatice pe care cerşetorii cu mapă le relatează oricui stă să îi asculte. În secunda în care am fotografiat-o pe tânăra din imagini însă, aceasta a luat-o de-a dreptul la goană prin parcare, nu înainte de a scăpa printre dinţi înjurături şi blesteme.

Categoria cerşetorilor cu mapă nu a apărut peste noapte. Zeci de necunoscuţi fără alt job serios îşi găsesc „de lucru” pe la tot soiul de aşa-zise fundaţii care pretind că ajută copii bolnavi şi bătrâni. Vin pe la uşile cersetori cu mapa 3oamenilor unde sună ca disperaţii până le deschide cineva, se ţin scai de oamenii care merg la cumpărături sau prin alte locuri publice. Au diverse legitimaţii scoase la imprimantă şi sunt extrem de pisălogi. Dacă nu bagi mâna în buzunar să le dai „măcar ceva”, unii au grijă să te „gratuleze” cu o privire din care să înţelegi, pentru restul vieţii, că eşti un monstru care nu are pic de milă pentru semenii lui bolnavi şi neajutoraţi.

În realitate însă, toţi cei care dau bani acestor categorii de cerşetori cu mapa nu fac altceva decât să întreţină nişte paraziţi care nu ar munci serios în ruptul capului. În epoca în care toată lumea se promovează pe internet, în condiţiile în care se poate direcţiona 2% din impozitul pe venit ONG-urilor, în secolul în care se duc bani grei pe asistenţă socială nu văd de ce cerşetorii cu mapa sunt lăsaţi să agreseze lumea prin parcări. Pentru simplul motiv că au la ei o mapă şi o legitimaţie scoasă la imprimantă?

Anul trecut, Casa Judeţeană a Asigurărilor de Sănătate a cheltuit peste 175 de milioane de lei pe sănătatea oamenilor din acest judeţ. S-au dat bani pentru investigaţii, spitalizări, operaţii în ţară şi străinătate, dispozitive medicale. Cu siguranţă că mereu este nevoie de mai mulţi bani, iar fundaţiile şi organizaţiile care vor să ajute, cu siguranţă că vor avea de lucru în acest domeniu cât va fi lumea şi pământul, însă nu aşa, agresând oamenii, trăgând de hainele lor, agăţându-se de portierele maşinilor. Există nenumărate programe cu finanţări nerambursabile, sunt diverse ocazii în care fundaţiile îşi pot promova activitatea şi pot demonstra ce fac. Nu este cazul acestor persoane pe care Poliţia Locală ar trebui să le amendeze până încetează să-şi mai facă apariţia cu mapele lor cu tot. Nu au ce căuta pe domeniul public, la fel cum ar trebui luaţi şi reeducaţi toţi copiii „binevoitori” care se bat să ducă înapoi coşul de cumpărături într-o luptă pe viaţă şi pe moarte pentru 50 de bani.

Cristiana Sabău

14 comentarii

  • De ce oare fundatiile umanitare nu au cate un domeniu de activitate, astfel incat, oamenii cu mapele in mana sa activeze in acele domenii, sa fiie angajati si corecti. Activitati precum: un magazin alimentar, o cofetarie, un bar, cafenea etc. Oamenii care vor sa ajute s-ar duce la acele magazine, localuri sa-si faca cumparaturile sau sa bea o cafea un suc iar venitul din activitate sa fiie donat copiilor, batranilor etc. Ar fi un lucru frumos pentru toata lumea. Dar se pare ca este mai simplu a cersii decat a muncii. Cei care fac si politica si au si asociatii umanitare ar trebui sa fiie un exemplu pentru ceilalti si breasla. 🙂

  • Aceste persoane sunt prezente peste tot: pe strada, in scoli ( nu inteleg de ce directorii unor scoli le permit sa intre in fiecare clasa si sa cerseasca si de la elevi), iar mai nou , aprope saptamanal, ma agaseaza si acasa… Cred ca prin gestul nostru, de a le da cate un leu, doi, ii incurajam sa cerseasca in continuare, sau chiar sa se inmulteasca nr. acestora…

  • Este perfect adevărat şi de altfel şi grav că se întâmplă lucruri de acest gen. Noi am avut probleme de genul ăsta când ni s-a semnalat că unii pretindeau că lucrează la CRRA Micul Prinţ şi că i-am fi trimis noi să strângă bani pentru copii cu autism. Am şi anunţat poliţia odată. Dar realitatea e şi mai dureroasă, sunt fundaţii care chiar aşa procedează pentru strângerea de fonduri şi apoi le dau acestor persoane procente din câţi bani strâng. Desigur, pot avea şi acte false şi de multe ori au.

  • Un mare preot, insotit de unul sau doi dintre ucenicii sai, iesea, in fiecare zi lasata de Dumnezeu, in fata bisericii sale – la incheierea slujbei – cu maruntis pregatit de oferit tuturor cersetorilor din fata lacasului sfant si de pe aleile curtii care-l imprejmuia.
    Ucenicii, asemenea comentatorilor de pe-aici, se uitau tulburati cum parintele imparte monedele – pana la ultimul banut – fara sa faca vreo discriminare legata de etnie, sex, aspect sau alte cele pamantesti si nepamantesti…
    Nu s-au abtinut sa-i atraga atentia spunandu-i: ” Parinte, dar cel cu barba isi va cheltui banii pe alcool, cel cu haina rosie ii va da pe droguri, femeia aceea – pe tigari si nicidecum copiilor infometati, cel cu pantofii rupti ii va toca pe jocuri mecanice… ” si tot asa mai departe, precizand ca ei ii cunosc pe aproape toti cei care cerseau cu mana intinsa.
    Parintele le-a spus: ” E-adevarat, dar numai asa nu-l vei lipsi de sprijin tocmai pe cel care are nevoie de acest mic ajutor, fiindca dand pe sarite si dupa stiinta noastra s-ar putea sa-l scapam din vedere tocmai pe acesta ! „

  • @ Gregoir, nu trebuie sa ajutam la inmultirea pacatului (destrabalarile, viciile). Nu ne face asta mai evlaviosi. Eventual sa le dam mancare, apa, sa-i spalam, etc. Nu bani ca sa-si poata alimenta viciile (oricum daca nu le dai, te bleastama si de aici se intelege cat de nevoiasi si umili sunt). O parere personala. Iar aceste fundatii fantoma (unele chiar exista, la acele ma refer) directioneaza o suma infima pentru bolnavi, restul fiind cheltuiti in cadrul fundatiei. Deci, e mai bine sa te duci direct la sursa sa ajuti familiile nevoiase.

  • Cersetoria e o ocupatie ce aduce venituri grele celor ce stau in spatele celor de pe strada. Majoritatea fundatiilor nu practica altceva decat aceasta ocupatie. Eu as vedea o solutie prin interzicerea categorica a cersetoriei si prin infiitarea unor centre de educare
    obligatorie a tuturor celor ce o practica. Altfel, faptul ca ei se inmultesc pe zi ce trece in Romania dar si peste hotare ma convinge ca lipsa educatiei muncii poate sa duca la pierzania unei intregi societati. Daca fiecare ar munci dupa puterea si priceperea sa, tot poporul asta ar duce-o mai bine. Cei ce muncesc n-ar mai fi hartuiti in halul asta, obligati sa dea din ei ultima picatura sa-i sustina pe ceilalti. Mie mi se pare esential sa se inceapa odata cu educatia in aceasta directie.
    Fundatiile fac coada la portilor celor carora li se pare lor ca au mai mult. A fost si cazul meu si cu greu i-am intarcat, dar dispareau urgent cand solicitam detalii si ma aratam dispusa sa le cunosc administratorii la sediile lor, inainte de a dona. Acum vin mult mai rar.
    De cei ce doneaza depinde in fond ca orice donatie sa ajunga exact unde trebuie. Cine se lasa fraierit, daca nu il deranjeaza, n-are decat. Prostia costa!

  • Corect, dar cu … corecție! Parcările hiper/supermarketurilor nu sunt domeniu public, deci Poliția locală nu are competențe. Pe stradă e altă poveste…

  • e plin orasul de ei…. eu ma tot lovesc de un tip care umbla de 5 ani pt nepoata sa cu acelasi text. „Om bun… iti dau 100 lei ca e grav !…. dar da-mi si mie o imputernicire notariala sa vad din partea mamei sau al tatalui pt copil ”
    ghici ce se intampla..? nu zice nimic …doare se intoare si pleaca.
    din decurs de 8 ani de cat ma lovesc de indivizi deastia pe strada… doar o biata femeie mi-a prezentat o imputernicire facuta pe ea… in original CLAR, mi-a arata documente emise de catre institutii si legalizate la notar in BN nu prin sate ciudate… PRIMARIE, etc.

  • E sunt uniii care chiar le pare rau sa ajute… 1 leu 2 sau 3… si daca e adevarat si daca nu, nu saraceste pe nimenea, Da e drept sunt multe facatorii, dar nu toate… de aceea se generealizeaza la un nivel inalt. Eu personal nu am nimic cu acesti oamenii… atata timp cat prezinta o abrobare de la ANAF, detin legitimati cu serie cu tot… Si verific putin C.I.F-ul fiscal… Si vad ca totul este in regula.. Dc sa nu ajut!?

  • Poate voi nu ati fost in pielea unara ca noi. Eu spre exemplu am un baietel de 3 anisori care are o paralizie cerebrala, tetrapareza spastica si numai eu stiu cum reusesc sa ma descurc. Un copil ca el beneficiaza decat de 42 de zile de internare pe an, iar eu sunt nevoit sa umblu cu el din spital in spital pentru recuperare, ganditiva ca eu luna de luna trebuie sa ma internez cu baiatu pe banii mei, stiti cam cat ajunge sa coste o internare? Va spun eu, in jurul la 3000 ron 3 saptamani de internare. Cum sa ma pot descurca cu indemnizatie de crestere copil 800ron alocatie copil284 ron si indemnizatie de insotitor 750 ron. Cam astia sunt banii pe care ii am eu intr-o luna. 1834 ron pe luna, ganditiva intretinerea, mancarea nu mai spun ca se mai rupe o soseta o bluza, ganditiva de cati bani am nevoie eu pe luna pentru a reusi sa bun baiatu pe picioare?

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.