Social

Chiochiș: În week-end, tradiționalul Târg de toamnă

Primăria și Consiliul Local Chiochiș organizează sâmbătă 28 și duminică 29 septembrie tradiționalul Târg de toamnă de la Chiochiș.

Sâmbătă 28 septembrie, de la ora 18.00, pe scenă vor urca DJ Jonnessey & Aner, Morani, Jeessy, Florinel & Ioana, Lia & The Band.

Duminică 29 septembrie, începând cu ora 10.00, va avea loc un spectacol folcloric susținut de Nicolae Cioancă, Oana și Emilian Coruți, Vlăduța Lupău, Cosmin Mocean, Anca Manoilă, Florin Vos, Iulia Mesaroș, Petre Petruse, Ioana Maria Câmpan, Ansamblul ”Unirea”.

La spectacole, la standurile cu produse diverse și la terase pentru a petrece cu ocazia sărbătorii comunei sunt așteptați toţi localnicii şi fiii satului de pretutindeni.

Tradiția Târgului de toamnă de la Chiochiș este foarte veche. ”În ultima duminică din luna septembrie e târg la Chiochiș. Pe vremuri întotdeauna era un târg mai special, o sărbătoare a recoltei. Pe vremea comuniştilor au încercat să-l oprească, să-i schimbe data, dar oamenii tot s-au adunat la acest târg. De când sunt primar, am organizat în fiecare an câte ceva, am încercat să oferim şi un spectacol pentru cei care vin. În general sunt câteva mii de oameni la această manifestare, locuitori de pe toată Valea Meleşului”, spune primarul Vasile Silași.

Așa a fost anul trecut:

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS