Social

Cinci bărbaţi din comuna Zagra, cercetaţi penal pentru tăiere şi furt de arbori

Poliţiştii bistriţeni şi pădurarii de la Ocolul Silvic Someş Ţibleş au confiscat 155 metri cubi de lemne în valoare de 17100 de lei, tăiaţi ilegal din pădurile comunei Zagra.

Potrivit unui comunicat al IPJ BIstriţa-Năsăud, materialul lemnos provine din tăierile ilegale şi furturile comise în perioada august 2015-februarie 2016 din fondul forestier naţional aflat în proprietatea comunei Zagra. În acest caz sunt cercetaţi cinci bărbaţi cu vârste cuprinse între 24 de ani şi 42 de ani, toţi din comuna Zagra, acuzaţi de tăiere ilegală de arbori şi furt de arbori.

Şi pe raza oraşului Sîngeorz-Băi, poliţiştii au depistat în trafic un bărbat în vârstă de 39 de ani din comuna Ilva Mică care transporta, cu o autoutilitară, 2,5 mc material lemnos în valoare de 260 de lei fără a deţine aviz de însoţire. Bărbatul a fost amendat cu 2000 de lei, iar cantitatea de material lemnos a fost ridicată în vederea confiscării.

De asemenea, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud au depistat pe un drum forestier situat pe raza comunei Lunca Ilvei doi tineri în vârstă de 23 de ani şi 26 de ani ambii din comuna Lunca Ilvei, despre care existau indicii că ar fi tăiat doi arbori nemarcaţi, de pe raza comunei Poiana Stampei, judeţul Suceava.

Cei doi transportau cu atelaje hipo 4,24 mc lemn rotund răşinos, fără avize de însoţire, motiv pentru care au fost sancţionaţi contravenţional, cu amendă în valoare de 2000 de lei fiecare. Totodată, materialul lemnos transportat, în valoare de 480 de lei, a fost ridicat în vederea confiscării.

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS