Actualitate

Cinci persoane rănite într-un accident pe DJ 151 în care au fost implicate trei maşini

Cinci persoane au fost rănite uşor, sâmbătă, într-un accident rutier petrecut pe DJ 151 în apropiere de Şintereag în care au fost implicate trei maşini.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bistriţa-Năsăud Antonela Gorgan a declarat că şoferul unei maşini a intrat într-o depăşire neregulamentară pe o porţiune de drum aflată în lucru, a pierdut controlul volanului şi a intrat cu maşina în şanţ. În urma acestui accident, alte două maşini s-au colizionat.

„Cinci persoane se aflau în cele trei maşini, dar nu au fost grav rănite. Vinovat e şoferul maşinii care a intrat în depăşire şi a pierdut controlului volanului, celelalte două autoturisme colizionându-se din cauza ei”, a declarat Antonela Gorgan.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud Marius Rus a declarat că, dintre cele cinci persoane implicate în accident, patru au fost transportate la spital de către ambulanţe SMURD.

„Una dintre cele cinci victime a refuzat să fie transportată la spital. Nici celelalte patru nu sunt în stare gravă, dar au fost duse totuşi la spital pentru investigaţii şi îngrijiri medicale”, a declarat Rus.

DJ 151 este cel mai lung drum judeţean care face legătura între Bistriţa-Năsăud şi judeţul Mureş. Drumul a fost reabilitat cu bani europeni, dar lucrările nu sunt încă gata.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS