Social

Cinci persoane reținute pentru tentativă de omor

În urma unor percheziţii domiciliare efectuate în Bistriţa-Năsăud la persoane bănuite de săvârşirea infracţiunilor de omor şi omor calificat, în forma tentativei, cinci persoane au fost reţinute, cu propunere de arestare preventivă.

La data de 30  iunie, poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud au efectuat cinci percheziţii domiciliare în Bistriţa, cartierul Viişoara, şi comuna Nuşeni, la locuinţele a cinci persoane, cu vârste cuprinse între 20 şi 56 de ani.

”Acestea sunt bănuite că în noaptea de 27/28 iulie 2012 ar fi pătruns în locuinţa unui bărbat în vârstă de 33 de ani, din comuna Nuşeni, şi i-ar fi aplicat acestuia mai multe lovituri, cu diferite obiecte contondente, care i-au cauzat leziuni ce au necesitat pentru vindecare 65-70 de zile de îngrijiri medicale şi i-au pus viaţa în pericol. Totodată, persoana vătămată a primit şi o lovitură în cap cu tăişul unei securi, în timpul agresiunii fiind lovită, cu aceeaşi secure, în zona feţei, şi o minoră, de 2 ani, leziunea suferită de aceasta necesitând acelaşi număr de zile de îngrijiri medicale ca în cazul tatălui ei”, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

În urma percheziţiilor efectuate au fost depistate 140 de ţigarete provenite din contrabandă şi 22 de cartuşe cu glonţ, care au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

Procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud a dispus măsura reţinerii acestora pentru 24 de ore, pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă la omor, tentativă la omor calificat şi violare de domiciliu, urmând a fi prezentaţi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.

Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a suspecţilor. Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al DIPI.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS