Fundaţia Inocenţi Bistriţa organizează pentru a opta oară Olimpiada Inocenţilor, un eveniment care adună 500 de copii cu nevoi speciale în centrul oraşului, acolo unde, pentru o zi, se simt cu adevărat fericiţi, importanţi, victorioşi. În ultimii ani, organizatorii au atras într-un fel atenţia că se apropie ziua cea mare în care trebuie să-i primim aşa cum se cuvine pe cei mai speciali dintre noi. Anul trecut, au fost înălţate şase sute de lampioane. Oricine a vrut să contribuie la bugetul olimpiadei a sponsorizat cu zece lei flacăra care s-a înălţat spre cer. Anul acesta, la sugestia unui voluntar venit tocmai din SUA, organizatorii au optat pentru cursa „răţuştelor inocente”.
Asistentul social Andrada Miron ne-a explicat că voluntarii au luat la rând toate magazinele de jucării ca să găsească 500 de răţuşte mari şi tot atâtea mici. Comercianţii nu erau aprovizionaţi cu jucării de vară, dar, în final, a fost trecut cu brio şi acest hop. Cine a sponsorizat cursa unei răţuşte mari s-a ales şi cu una mică, amintire pentru gestul făcut. La 17.30 fix, trei cutii pline cu răţuşte au ajuns în apa râului Bistriţa, aruncate de pe Podul Codrişor. În uralele copiilor din centrele de educaţie inclusivă, veniţi în număr mare să asiste la momentul glorios, răţuştele au pornit încet spre podul de lângă Hotel Metropolis. Primele trei care s-au prins în plasa amplasată acolo de voluntari de la Fundaţia Inocenţi le-au adus sponsorilor premii. Mai importante decât darurile primite au fost uralele şi aplauzele după o cursă atât de aprigă în care multe răţuşte s-au mai rătăcit printre ierburi.
Directorul Fundaţiei Inocenţi, Marin Mic, ne-a explicat că lansarea la apă a răţuştelor are rolul de a crea un orizont de aşteptare pentru evenimentul de joi, Olimpiada Inocenţilor. „Anul trecut, am lansat lampioanele chinezeşti. Anul acesta am zis să facem altceva, Nu am inventat noi acest tip de competiţie. Poate că suntem primii din Bistriţa, dar în lumea largă se întâmplă de mulţi ani. Sunt 500 de răţuşte de plastic pentru care am găsit 500 de sponsori. Joi vom avea 500 de copii pe pietonal. Putem spune că fiecare participant care a sponsorizat o răţuşcă într-un fel sau altul dă o mână de ajutor unui copil aflat în dificultate”, a spus Marin Mic.
Aşa cum şi-a dorit de la bun început, Marin Mic spune că Olimpiada Inocenţilor este un eveniment în care copiii cu nevoi speciale pot fi văzuţi. „Trăiesc în acest oraş de 17 ani şi nu ştiu dacă am văzut mai mult de câţiva zeci de copii speciali, deşi ei sunt sute. De regulă nu îi vedem. Acesta este motivul pentru care organizăm acest eveniment în centrul oraşului ca să-i vedem. Acesta nu e cel mai potrivit loc pentru astfel de manifestări, dar e cel mai potrivit loc în care pot fi văzuţi şi încetul cu încetul înţeleşi şi acceptaţi. Noi avem un chestionar pe care îl aplicăm celor care participă şi pe care îi întrebăm cum văd ei evenimentul, cum ne văd pe noi, cum apreciază serviciile noastre. Vă mărturisesc faptul că, la primele două ediţii, am avut persoane care ne-au scris că le e frică de ei şi se tem de o eventuală reacţie negativă a copiilor cu nevoi speciale, aşa că preferă să stea deoparte. În ultimii doi-trei ani, am întâlnit persoane care îşi lasă datele de contact şi care ne roagă să-i contactăm fiindcă vor să ajute. Chiar dacă procesul e încet, se întâmplă. Probabil că atunci când îi vom accepta, îi vom integra şi le vom reda demnitatea, vom înţelege că ei reuşesc să aducă plus valoare societăţii noastre”, a spus Marin Mic.
Olimpiada Inocenţilor are loc joi, începând cu ora 13.30 pe pietonalul Liviu Rebreanu. Şi dumneavoastră puteţi participa implicându-vă financiar, ca voluntar sau pur şi simplu ca spectator înfocat al celor mai drăgălaşe fiinţe pe care le-a lăsat Dumnezeu pe pământ ca să stârnească în inimile noastre sentimente dintre cele mai alese. Fiţi inocenţi măcar pentru o zi, ziua cea mare pentru ei, inocenţi întreaga viaţă!
CLICK PENTRU MAI MULTE FOTOGRAFII
E atat de frumos ceea ce ati spus despre copiii. Am avut onoarea sa particip la olimpiada-e o experienta greu de descris. Oamenii sunt minunati, copiii sunt foarte speciali si frumosi. Pietonalul, o singura data pe an, e plin de fericire, bucurie si dragoste! Minunat!! De abia astept ziua de maine! 🙂
E ziua în care vedem atât de mulţi îngeri printre noi cu ochi strălucind de viaţă adevărată.